Este vorba despre Claudiu Ristea, director executiv la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Ilfov. El a fost reţinut în urma unui flagrant, spun anchetatorii, fiind suspectat de infracţiunea de luare de mită. 30.000 de lei este suma vehiculată în dosar.
De asemena, doi inspectori ai AJFP Ilfov, Constantin Murgoci şi Alexandu Bogdan Filip, sunt acuzaţi de complicitate la luare de mită. Ei sunt cercetaţi în libertate, însă au primit interdicţia de a părăsi ţara.
Potrivit rechizitoriul DNA, ”la data de 5 septembrie 2011, Claudiu Ristea, director executiv la AJFP Ilfov, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a acceptat promisiunea unui administrator de societate comercială (persoană denunţătoare), de remitere a unei sume între 20.000-30.000 lei, în schimbul semnării unor documente care deblocau conturile societăţii respective. Promisiunea i-a fost transmisă lui Ristea Claudiu prin intermediul învinuiţilor Murgoci Augustin Constantin şi Filip Alexandru Bogdan, inspectori, care i-au transmis persoanei denunţătoare acordul directorului, precum şi faptul că acesta, în schimbul promisiunii făcute, a semnat documentul necesar la unitatea bancară pentru deblocarea contului societăţii, urmând ca ulterior, denunţătoarea să retragă suma destinată directorului AJFP Ilfov şi să o remită prin intermediul celor doi inspectori.”
Potrivit DNA, ”la data de 10 septembrie 2013, învinuiţii Filip Alexandru Bogdan şi Murgoci Augustin Constantin au primit de la persoana denunţătoare suma de 30.000 lei, conform înţelegerii anterioare, iar în aceeaşi zi, Murgoci Constantin Augustin i-a remis inculpatului Ristea Claudiu suma de 30.000 lei, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante”.
La data de 10 septembrie 2013, procurorii au dispus reţinerea inculpatului Ristea Claudiu pe un termen de 24 de ore, urmând a fi prezentat, la data de 11 septembrie 2013, la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Faţă de învinuiţii Filip Alexandru Bogdan şi Murgoci Augustin Constantin procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.