Dragoş Zamfirescu, preşedintele Asociaţiei Chirurgilor Plasticieni din România, a susţinut, într-un mesaj postat pe site-ul asociaţiei, că, dacă un eveniment precum cel de la Colectiv se va întâmpla mâine, şansele de supravieţuire ale pacienţilor trataţi în ţara noastră nu vor fi mai mari decât acum un an, singura soluţie fiind transferul cât mai rapid în străinătate.
"Dacă un eveniment precum cel de la Colectiv se repetă, şansele de supravieţuire ale pacienţilor trataţi în România nu vor fi mai mari decât acum un an”, arată Dragoş Zamfirescu, preşedintele Asociaţiei Chirurgilor Plasticieni din România (ACPR), într-un mesaj postat pe site-ul asociaţiei, citat de News.ro.
De altfel, în acelaşi mesaj, ACPR trage un semnal de alarmă asupra situaţiei "aproape neschimbate" în ceea ce priveşte capacitatea sistemului medical românesc de a reacţiona potrivit la un asemenea dezastru.
"La un an după Colectiv, la nivel real, puţine lucruri s-au schimbat semnificativ. Dacă mâine s-ar întâmpla un nou Colectiv, România este aproape la fel de nepregătită. Singura soluţie în eventualitatea unui incendiu cu multe victime grave, rămâne tot transferul pacienţilor în străinătate şi asta cât mai repede posibil le permite starea generală", mai spune Zamfirescu.
ACPR menţionează că pacientul ars este considerat cea mai complexă formă de traumă existentă în patologia umană, iar centrele de arsuri sunt singurele spitale unde arşii au cele mai mari şanse de supravieţuire şi de vindecare cu sechele minime.
Asociaţia susţine că soluţia ideală pentru tratarea arşilor ar fi înfiinţarea cât mai rapidă a cel puţin unui centru specializat care să respecte toate criteriile internaţionale.