Seful Cancelariei prezidenţiale, Cătălin Avramescu, susţine că în răz-boiul PSD şi PNL cu preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, Opoziţia ar purta toată responsabilitatea fiindcă a plecat din sală în timpul votului. Privind însă în viitor, Avramescu recunoaşte că partidele autohtone se află în dificultate şi că din acest motiv oamenii ar putea prefera la viitoarele alegeri prezidenţiale pe cineva care să vină dintr-o zonă independentă. Până atunci însă, crede că PDL ar trebui să forţeze schimbarea sistemului electoral, în aşa fel încât să nu se mai întâmple ca la alegerile din 2008, când „oameni de pe locul patru într-un colegiu au câştigat în detrimentul primilor trei clasaţi”.
Ar trebui să-şi dea demisia Roberta Anastase?
C.A.: Asta doresc partidele din opoziţie. Însă opoziţia nu are nici cea mai mică idee cu privire la normele vieţii democratice şi în special, acelea privitoare la funcţionarea unui parlament. În parlamentele democraţiilor cu tradiţie nu este deloc admisibil să ieşi din sală sfidând plenul. Parlamentarii au obligaţia să fie prezenţi la şedinţe pentru că parlamentul nu este o asociaţie voluntară.
E o problemă şi faptul că această lege ar fi trecut prin fraudă, potrivit dovezilor prezentate până acum.
C.A.: Există, într-adevăr, câteva înregistrări video, dar, fără să fiu avocatul nimănui, înţeleg că acele camere video cuprindeau doar o parte a sălii de şedinţă. Nu ştiu cine are dreptate în această privinţă. Oricum, numărători din acestea, la zile după consumarea faptei şi după semnarea procesului-verbal de şedinţă inclusiv de către reprezentanţii opoziţiei, mi se par discutabile.
PSD şi PDL l-au ameninţat pe şeful Statului cu suspendarea, dacă ar fi promulgat Legea pensiilor, Traian Băsescu a întors legea. În acest fel fie a recunoscut că suspiciunile asupra fraudei la vot sunt întemeiate, fie i-a fost frică de consecinţe.
C.A.: Nici una, nici cealaltă. Motivaţia pentru care a întors legea este reală şi se referă la vârsta de pensionare. În abstract, preşedintele este de acord cu egalizarea, dar crede că în condiţiile actuale nu este momentul unei asemenea prevederi, date fiind condiţiile dificile în care trăiesc şi muncesc multe femei.
Dacă PDL ar schimba preşedintele Camerei Deputaţilor, s-ar puteapreveni o criză politică?
C.A.: Opoziţia trebuie să respecte regulamentul Camerelor şi să se întoarcă la vot. Este părerea mea ca cetăţean, nu sunt membru de partid.
În 2008 aţi acceptat în primă instanţă să candidaţi din partea PDL în Prahova.
C.A.: Nu sunt membru PDL. Mi s-a propus, într-adevăr, să candidez în colegiul care cuprindea Mizilul, oraşul meu natal. Am anunţat că mă voi înscrie în PDL, dar n-am mai făcut-o, aşa că pot spune detaşat că mă preocupă doar respectul faţă de instituţia parlamentară.
Altfel spus, suspiciunea de fraudă n-ar trebui plătită prin demisia Robertei Anastase.
C.A.: Regulamentul Parlamentului cere prezenţa la vot. Parlamentarii nu au libertatea de a renunţa la participarea la şedinţe. Iar votul, evident, trebuie să fie corect înregistrat.
Se discută destul de intens în ultima vreme despre schimbarea sistemului de vot astfel încât una dintre Camere să fie aleasă prin vot uninominal în două tururi, la fel ca primarii, iar cealaltă Cameră, pe liste de partid. Pe cine avantajează această schimbare?
C.A.: Sistemul de vot ar trebui schimbat, acest lucru e clar. În acelaşi timp, trebuie evitat sistemul proporţional, care fragmentează spectrul politic şi generează guverne minoritare şi guvernări instabile. România are nevoie de un parlament bine structurat şi de o guvernare puternică şi responsabilă, de aceea sistemul de vot trebuie să fie majoritar. Eu cred că cel în două tururi ar fi mai potrivit decât cel într-un singur tur. Dacă aş putea să aleg însă, eu aş alege sistemul majoritar preferenţial: alegătorul are un buletin cu candidaţi pe care îi ordonează în funcţie de propriile preferinţe. Câştigă acel candidat dintr-un colegiu care primeşte o majoritate.
Credeţi că este posibilă schimbarea sistemului de vot până la alegerile din 2012?
C.A.: Da, fiindcă s-ar putea găsi o majoritate care să susţină o nouă formulă de vot majoritar care să evite ceea ce s-a întâmplat în 2008: oameni de pe locul patru într-un colegiu să câştige în detrimentul primilor trei. Peste o cincime din parlamentari se găsesc în această situaţie. Au ajuns în Parlament fără să fi câştigat în colegiul în care au candidat.
Sistemele majoritare favorizează partidele mari, deci ar fi nevoie de o negociere PSD-PDL.
C.A.: Nu neapărat. Chiar dacă ar fi aşa în principiu, tot există tehnici pentru a proteja interesele legitime ale partidelor mici şi ale independenţilor. Cred că se poate gândi un sistem electoral, care să fie în avantajul electoratului şi acceptabil pentru principalele partide ale coaliţiei de guvernare.
Cum?
C.A.: Noi avem acum acelaşi sistem de alegere a Camerelor şi o simetrie ineficientă a acestora. Dacă parlamentarii nu acceptă unicameralismul, nici după referendumul în care o majoritate covârşitoare a cetăţenilor a cerut acest lucru, atunci ar fi indicat ca cel puţin Senatul şi Camera Deputaţilor să fie alese în maniere diferite.
Mulţi constituţionalişti spun că Parlamentul nu e obligat să pună în aplicare rezultatele referendumului. Cum poate fi forţată modificarea Constituţiei pentru trecerea la unicameralism?
C.A.: „Constituţionaliştii” ar putea afla, citind cu atenţie Constituţia, că poporul e suveran. Prin referendum poporul nu şi-a exprimat părerea, ci voinţa. Parlamentarii vor trebui să aleagă între respect şi dispreţ faţă de electorat.
Ce se va întâmpla dacă va trece moţiunea de cenzură?
C.A.: Va fi un alt Guvern.
S-ar putea schimba şi majoritatea, fiindcă între putere şi opoziţie sunt doar 20 de voturi, iar preşedintele ar putea fi pus în situaţia de anul trecut, în care opoziţia vine cu propriul premier.
C.A.: Parlamentarii reprezintă electoratul, în vreme ce guvernul este o instituţie a Statului, iar primul-ministru este numit de preşedinte în virtutea unei raţiuni clare şi constituţionale, fiindcă preşedintele este şeful statului. Acesta desemnează premierul, iar parlamentul este abilitat doar să voteze dacă guvernul acestui premier are sau nu susţinere.
Ar fi deci posibil să intrăm din nou într-o criză politică.
C.A.: Logica pe care v-am prezentat-o este aceea constituţională. Criza apare doar dacă opoziţia, după sfidarea regulamentelor, sfidează şi Constituţia.
Credibilitatea preşedintelui a scăzut drastic în ultima vreme. Credeţi că era necesar să-şi asume măsurile anticriză?
C.A.: Preşedintele a înţeles că există dificultăţi obiective generate de o criză economică mondială şi că trebuie să răspundem la ele fără populisme. Traian Băsescu a comunicat în 2007 că fondul de pensii este în pericol, iar politicienii l-au criticat atunci. El a avut curajul să spună acest lucru şi în campania electorală din 2009. Mesajul lui privind necesitatea austerităţii nu a ajuns încă la public în forme nedistorsionate.
Mai are şanse Traian Băsescu să revină în topul simpatiilor populare?
C.A.: Da. Au mai fost cazuri. Recent, în Letonia, guvernul care a impus măsuri dure de austeritate a fost reconfirmat. Electoratul a înţeles că acestea erau singura soluţie.
Cum ar trebui să arate viitorul lider al PDL pentru a avea şanse să ajungă la Cotroceni?
C.A.: Mai sunt până la alegerile prezidenţiale patru ani. Nu m-am gândit acum la această chestiune. Partidele sunt într-o perioadă de transformări rapide, de aceea cred că ar avea mai multe şanse cineva care vine de pe o platformă independentă, pentru că detectez în sfera publică românească o anumită reţinere faţă de toate partidele.
Un candidat de pe o platformă independentă care să fie totuşi susţinut de un mare partid?
C.A.: Poate că da, dar nu e obligatoriu.
Ce profil ar trebui să aibă acest prezidenţiabil, care, eventual, să fie susţinut de PDL?
C.A.: Înţeleg că îmi propuneţi un experiment. Eu l-aş vedea ca pe cineva interesat de dilemele morale ale timpurilor noastre. Nu afirm că economia, justiţia, politica externă n-ar fi importante, dar cred că, încet-încet, oamenii înţeleg că trăim şi o criză morală. Cineva care este în stare să ofere soluţii la dificultăţile morale pe care le avem ar putea deveni un prezidenţiabil capabil să vorbească pe înţelesul românilor.
În ce sens?
C.A.: Mi se pare că trăim o epocă a materialismului cras, în care mulţi oameni sunt obsedaţi de bani. România s-a schimbat mult în ultimii ani. Am ajuns, ca societate, la o prosperitate relativă, dar această acumulare nu a fost însoţită de o generozitate pe măsura averilor care s-au acumulat.
E complicat de vorbit despre aceste lucruri, câtă vreme actuala putere nu a reuşit să treacă Legea lustraţiei.
C.A.: Da, e o mare problemă, iar preşedintele a cerut rezolvarea acestei chestiuni.
De ce ar mai fi nevoie de o lege a lustraţiei la 20 de ani după căderea regimului comunist? Pe cine mai lustrăm?
C.A.: Pentru că avem nevoie de asemenea legi când avem de-a face cu consecinţele unui regim criminal. Mai sunt destui care trebuie lustraţi. Nu e o problemă ce ţine doar de paginile Istoriei, pentru că dacă ar fi, atunci socialiştii n-ar avea nimic împotriva acestei legi.
Herta Müller spunea recent, într-un interviu pentru România Liberă, că elita culturală a ţării nu a vrut să discute problemele colaboraţionalismului, fiindcă „prea mulţi erau încurcaţi cu dictatura”.
C.A.: Cred că lucrurile sunt mai complexe. Sunt oameni care au rezistat vehement, unii au fost aruncaţi în puşcărie, alţii au vrut pur şi simplu să stea în banca lor şi să-şi vadă de treabă, acceptând micile compromisuri ale zilei. Alţii au făcut compromisuri maxime. Dar mie mi se pare că o parte dintre intelectualii români chiar discută problemele colaboraţionismului. Există deja studii istorice şi analize politice remarcabile.
Ce le-a lipsit intelectualilor români pentru a se solidariza cu Doina Cornea sau Radu Filipescu, atunci când aceştia s-au opus regimului Ceauşescu?
C.A.: Eu avem 22 de ani când a căzut Ceauşescu. E greu să îi judeci pe alţii la acea vârstă. Acum, privind în urmă, mă întreb dacă intelectualii la care vă referiţi alcătuiau un grup, dacă tot e să îi judecăm „la colectiv”. Aveau ei mijloacele de a comunica? Existau instituţii pe care să le controleze sau să le influenţeze? Mulţi, izolaţi fiind, au crezut că o formă de rezistenţă eficientă pe termen lung era simpla perpetuare ca fiinţe culturale în faţa presiunilor exercitate de un regim extrem de primitiv. Desigur, aş fi dorit ceva mai mult. Dar, în acest fel, a rămas şi ceva pentru noi de făcut. Să vedem dacă noi suntem mai buni. Iar după semnele pe care le văd, nu sunt deloc sigur.
CV: Cătălin Avramescu (43 de ani)
2009 – Conferenţiar, Facultatea de Ştiinţe Politice (Universitatea Bucureşti); cursuri de istorie a gândirii politice şi teorii ale democraţiei
2008 – Docent al Universităţii din Helsinki
2008 – Consilier de stat la Cancelaria prezidenţială
2005-2009 – Lector, Facultatea de Ştiinţe Politice
2003-2004 – Bursă postdoctorală a Uniunii Europene la Università degli Studi di Ferrara.
2001-2003 – Cercetător la Institut für Geschichte (Viena).
1994-1998 – Universitatea Bucureşti, doctorat în Filozofie, dizertaţie asupra teoriei contractului social de la Hobbes la Rousseau.
1992-1993 – St. Antony’s College (University of Oxford), Visiting Graduate Student.
1986-1991 – Universitatea Bucureşti, Diplomă de licenţă în Filozofie.
„Partidele sunt într-o perioadă de transformări rapide, de aceea cred că ar avea mai multe şanse cineva care vine de pe o platformă independentă, pentru că detectez în sfera publică românească o anumită reţinere faţă de toate partidele.”
„Mulţi, izolaţi fiind, au crezut că o formă de rezistenţă eficientă pe termen lung era simpla perpetuare ca fiinţe culturale în faţa presiunilor exercitate de un regim extrem de primitiv. Desigur, aş fi dorit ceva mai mult.”
