5.3 C
București
marți, 5 noiembrie 2024
AcasăSpecialŞeful armatei americane, într-o vizită oficială în China

Şeful armatei americane, într-o vizită oficială în China

Şeful Statului Major Interarme a început o vizită în China, în scopul ameliorării relaţiilor adesea tensionate dintre cele două puteri militare, relatează BBC News, potrivit NewsIn.

Amiralul Mike Mullen se află în China la invitaţia omologului său, generalul Chen Bingde, şeful Statului Major al Armatei Populare, care, la rândul său, a vizitat SUA în luna mai. Cei doi au programate convorbiri luni, la Beijing.

Este prima vizită de acest fel pe care amiralul Mullen o face, în decurs de patru ani. El a spus că Wahingtonul şi Beijingul ar trebui să-şi construiasă o „încredere strategică”.

În 2010, Beijingul şi-a revizuit contactele militare cu Washingtonul, în reacţie la vânzarea de armament american către Taiwan, insulă pe care China o priveşte ca parte a teritoriului său.

Pe de altă parte, şi Statele Unite şi-au exprimat în mod repetat îngrijorarea în legătură cu amploarea pe care o iau capabilităţile militare ale Chinei şi cu atitudinea din ce în ce mai fermă pe care Beijingul o adoptă în disputele teritoriale pe care le are în Marea Chinei de Sud.

De altfel, America este decisă să-şi menţină prezenţa militară în Asia, Washingtonul fiind îngrijorat că aceste dispute ar putea duce la un conflict serios, a spus amiralul Mullen.

China a avut în ultimele luni neînţelegeri cu Filipine şi Vietnamul.

„Îngrijorarea pe care o am, printre altele, este că aceste incidente ar putea duce la un calcul greşit şi la o evoluţie pe care nimeni nu a anticipat-o”, a spus amiralul.

„Avem o prezenţă de durată aici, avem o responsabilitate de durată. Căutăm să susţinem ferm o rezolvare paşnică a acestor diferende”, a adăugat Mullen.

Şase ţări au dispute teritoriale în Marea Chinei de Sud, care este bogată în resurse petroliere şi de gaz.

Luna trecută, secretarul american de stat, Hillary Clinton, a subliniat că Washingtonul este decis să apere la nevoie Filipinele, onorând un pact militar reciproc.

În China, amiralul Mullen va vizita baze ale armatei, ale forţelor aeriene şi navale.

În timpul vizitei generalului Cheng în SUA, militarul chinez a dat asigurări că intenţia Chinei nu este de a concura puterea militară americană. El a spus că forţele armate ale Americii rămân mult mai avansate decât cele ale Chinei, în ciuda progreselor remarcabile pe care China le-a făcut în ultimii ani, dar, potrivit BBC, scopul modernizării militare intense a Chinei este de a-şi extinde dominaţia dincolo de teritoriul ţării şi de a neutraliza eventual sistemele de armament acolo unde SUA au un avantaj.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă