La galeria Simeza mai poate fi vizitata o expozitie de pictura a Mirunei Budisteanu, artista despre care am mai scris, dar de fiecare data apropierea de lucrarile ei nu te face sa te repeti, fiind vorba de o arta aparent neschimbata, in fapt o arta palimpsest, care se desfoliaza mereu in fata privitorului de buna-credinta si-si dezvaluie astfel noi sensuri.
Se poate vorbi de aceea de caracterul natural al unei asemenea arte, ca opus celui artificial. O opera artificiala este prin ea insasi ceva limitat, supusa imediat unui punct de vedere interpretativ si in acest fel lichidata. In schimb, opera naturala, precum natura, nu se epuizeaza niciodata, se intoarce mereu asupra celui care o priveste, fiind egala cu ea insasi, dar niciodata identica in aparitiile ei. Cam asta se intampla si cu esarfele Mirunei Budisteanu. Artista picteaza de fapt lungi esarfe desfasurate de la cer la pamant si de la pamant la cer, care nu spun nimic si interzic comentariul tocmai fiindca ele apar ca niste minuni, coagulari ale unei respiratii ingeresti sau, dimpotriva, intrupari ale unui duh al pamantului care aspira neincetat spre lumina.
Pentru artista lumea se dispune pe verticala. Ea vede o arhitectura pluristratificata, fiecare nivel al cosmosului avand secretele sale. Daca privesti esarfa de la distanta, percepi splendida ei unitate in asa fel incat nu poti sa faci vreo departajare intre un palier sau altul al creatiei. Pe masura ce te apropii, observi ca lucrurile nu stau atat de simplu, ca fiecare „cota” are semnele ei. Sunt incrustatii fine ca un cifru care trebuie citit, asa cum, pastrand proportiile, este citita si deslusita o icoana.
Ma intreb daca arta Mirunei Budisteanu ar putea fi interpretata dintr-un unghi de vedere religios si probabil ca o asemenea interpretare ar putea fi facuta nu atat de catre un european, cat de catre un oriental. Artista ne ofera niste stampe nipone, descinse din atelierul unui maestru al culorii si caligramelor, asa cum doar in Tara Soarelui-Rasare vedem. De asemenea, esarfele ei ar putea sa intre si intr-un orizont de sensibilitate musulman tocmai fiindca nu au nimic anecdotic si antropomorf. Puritatea unei asemenea arte corespunde firilor ardente, acelora dintre noi care nu au nevoie de o naratiune pentru a-si depana firul vietii. Ei ard, si dintr-o asemenea arta ies astfel de „dovezi” care uimesc si incanta.
