3.8 C
București
miercuri, 22 ianuarie 2025
AcasăSpecialSecția TBC a Spitalului Județean Arad va fi mutată

Secția TBC a Spitalului Județean Arad va fi mutată

Iustin Cionca, noul preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, a dispus începerea procedurilor de achiziţii de mobilier şi realizare de branşamente la utilităţi în vederea mutării secţiei TBC în noul imobil din cartierul Grădişte. Mutarea secţiei TBC a fost blocată până acum în urma iniţiativei fostei conduceri de a muta acolo secţiile de obstetrică-ginecologie şi neonatologie.

„Noi plătim chirie, iar secţia TBC este în condiţii improprii, deşi avem o clădire nouă, care stă nefolosită. Este în interesul Aradului, al arădenilor. Rezolvarea situaţiei de la TBC este una dintre priorităţile începutului meu de mandat. Ce s-a făcut bine înainte trebuie să continue, iar greşelile trebuie corectate. Construirea noului imobil a reprezentat un efort considerabil al Consiliului Judeţean şi o iniţiativă necesară“, a declarat Ius­tin Cionca.

În paralel, preşedintele Consiliului Judeţean, Iustin Cionca, i-a solicitat administratorului public al județului un raport referitor la necesarul pentru întreţinerea spaţiilor de la secţia de obstetrică-gine­cologie.

„Pe termen lung, dorim să identificăm un teren adecvat, cât şi resursele financiare necesare, pentru un nou Matern. Această nouă construcţie poate fi primul pas spre un spital nou, construit modular, aşa cum a fost identificat ca necesitate, în Strategia de sănătate din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad“, a declarat Iustin Cionca, citat de presa locală.

Cele mai citite

Tulcea caută soluții pentru valorificarea deșeurilor textile

În 2022, DAPS a colectat 23 de tone de textile, din care 14 tone au fost donate, iar restul trimise la reciclare Primăria municipiului Tulcea...

Donald Trump va continua să sancționeze Rusia dacă nu se va așeza la masa negocierilor cu Ucraina

Președintele american Donald Trump a apreciat marți ca 'posibile' noi sancțiuni împotriva Rusiei dacă Moscova nu negociază încetarea războiului împotriva Ucrainei, potrivit barrons.com. 'Este posibil',...

Percheziții DNA la primăria Sinaia și la domiciliul primarului Vlad Oprea

Ancheta se concentrează pe suspiciuni de luare de mită, abuz în serviciu și trafic de influență Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au efectuat, miercuri, percheziții...
Ultima oră
Pe aceeași temă