3.9 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSpecialSecția de chirurgie a Spitalului Județean Constanța, reabilitată

Secția de chirurgie a Spitalului Județean Constanța, reabilitată

După un an de reparaţii capitale, cu finanţări în sincope, Spitalul Clinic de Urgenţă din Constanţa a tăiat, ieri, panglica noului bloc operator al  Chirurgiei Generale, unul dintre cele mai moderne la ora actuală din România. Blocul operator cuprinde cinci săli de operaţie.

Totul este renovat complet, conform standardelor europene. Pacienţii care vor fi operaţi în aceste spaţii vor beneficia de mai multă siguranţă (post)operatorie prin dotarea cu aparate de ultimă generaţie, iar medicii de condiţii de  a opera foarte bune. Dotarea blocului operator permite efectuarea oricărei operaţii de chirurgie generală. Mai mult decât atât, se pot transmite în timp real imagini din sala de operaţii.

„Sălile de operaţie sunt dotate standard cu aparate de anestezie generală. Avem mese de operaţii multimodulare, pentru diferite intervenţii. Totul aduce un plus şi un standard la un nivel european. Acest lucru trebuia să se întâmple de mult timp, dar a venit şi rândul Chirurgiei. Este un prim pas, pentru că secţia în continuare este în reparaţie“, a menţionat directorul medical al spitalului, dr. Cătălin Grasa.

Salonul postoperator este şi el foarte bine echipat, cu dotări de terapie intensivă. Există monitor pentru funcţiile vitale, aspiratoare, gaze medicale, saltele speciale, electrocardiograf. Toate paturile au telecomenzi şi lămpi pentru manevre la patul bolnavului.

Condiţii decente pentru tratamente

„Astăzi consider că suntem un spital de urgenţă împlinit deoarece coloana vertebrală a oricărui spital de urgenţă este zona chirurgicală. Condiţiile pentru tot ce înseamnă chirurgie sunt deosebite. Este cel mai modern bloc operator din ţară, cu tehnologie de anul 2015, loc în care pot opera împreună chirurgii de diverse specialităţi. Vom avea posibilitatea de a trata chirurgical orice fel de afecţiune în condiţii de absolută siguranţă pentru pacienţi“, a declarat directorul Spitalului Clinic de Urgenţă din Constanţa, dr. Dănuţ Căpăţână. 

Vicepreşedintele CJ Constanța speră ca până la jumătatea anului viitor să fie finalizate şi lucrările la Chirurgie I. Investiţia pentru renovarea blocului operator se ridică la aproximativ 4,2 milioane de euro, din care 1,2 milioane de euro reprezintă operaţia capitală, bani care au venit de la Consiliul Judeţean Constanţa, restul de 3 milioane de euro fiind banii câştigaţi de Spitalul Judeţean Constanţa în urma unui proces cu Casa de Asigurări de Sănătate.

„Toţi aceşti bani pe care i-am câştigat din proces i-am investit în acest bloc operator şi în dotarea viitoarei secţii Chirurgie I, avem şi acolo paturi, noptiere, tot ce trebuie pentru a funcţiona“, a completat managerul spitalului. Spitalul Județean Constanța a fost criticat deseori pentru modul în care arată în prezent multe secții, inclusiv Pediatria, care nu au fost reabilitate de la înființarea unității, în 1968. 

Cele mai citite

Gabriela Ruse, victorie fulger în calificările de la Australian Open!

Gabriela Ruse a debutat spectaculos în calificările pentru Australian Open 2025, învingând-o categoric pe elvețianca Leonie Kung, scor 6-1, 6-1, într-un meci care a...

Poliția română va trimite amenzile pentru depășirea vitezei direct acasă

Șoferii care vor depăși limita de viteză nu vor mai fi opriți în trafic, ci vor primi amenzile direct acasă. Poliția Română anunță că...

Superliga, lovită de criză financiară! Alte două cluburi din Liga 1 se confruntă cu dificultăți majore

Hermannstadt și Poli Iași traversează momente critice, adâncind instabilitatea financiară din fotbalul românesc. Probleme financiare grave la Hermannstadt și Poli Iași Începutul anului 2025 aduce vești...
Ultima oră
Pe aceeași temă