Duminicile au din nou un spaţiu sacru, rezervat celor două ore de emisie de pe marile circuite ale lumii. Formula 1 a înviat! Care sunt cauzele revenirii spectaculoase ale acestui sport, căzut până acum un an în marasmul unor curse lipsite de orice interes?
Sebastian Vettel este protagonistul acestui sezon de Formula 1, cu 4 curse din 5 câştigate şi un loc 2, fapt pentru care deja interesul se mută pe ce se întâmplă în lupta pentru celelalte locuri de pe podium. Talentul germanului este însă doar o parte a poveştii, într-un sport renăscut din propria cenuşă în care primadonele au monoposturi echipate cu motoare franţuzeşti, iar luptele se dau cu pneuri italiene, în dueluri duse de multe ori până la ultimul tur de pistă.
Dominaţia Renault
Remarcabile sunt în primul rând rezultatele motorizărilor Renault în F1, monoposturile RB7 ale lui Vettel şi Webber impunând un ritm infernal pentru restul concurenţilor. Propulsorul RS27 a funcţionat perfect până acum, iar fiabilitatea acestuia le permite piloţilor să se concentreze pe curse. Dar liderii clasamentului nu sunt singurii care pilotează motorizări Renault – echipa Lotus Renault GP, cu al său monopost R31, a obţinut, de asemenea, rezultate bune, fiind actualmente plasată în urma celor de la McLaren-Mercedes şi Ferrari. Reuşita lui Nick Heidfeld, care plecat din spatele grilei în Spania şi a terminat pe locul 8, în puncte, spune totul. În fine, deşi încă nu au intrat în puncte, cei de la Team Lotus, propulsaţi tot de motoare Renault, arată că au potenţial. O dominaţie franceză aşadar, care nu dă semne de domolire prea curând.
Secretul Pirelli
Intrarea Pirelli în Formula 1 este un element principal al transformării pozitive prin care trece F1 actualmente: pneurile italieneşti sunt gândite pentru spectacol, necesitând 3, 4 sau chiar 5 intrări la boxe pentru înlocuire, precum şi strategii diferite de abordare a curselor, în funcţie de acestea piloţii optând pentru pneuri cu diferite grade de duritate.
Dacă până acum am avut circuite de mare viteză în care s-a rulat în principal pe pneuri PZero Argintii hard şi în secundar pe pneuri PZero Galbene soft, iată că în această duminică urmează Marele Premiu al Principatului Monaco, acolo unde piloţii vor apela pentru prima dată la pneuri supersoft PZero Roşii, perfecte pentru virajele strânse ale circuitului stradal. Acestea ating foarte rapid temperatura optimă de rulare, dar se şi consumă repede, necesitând intrări la boxe la mai puţin de 10 tururi. Oricine se va distanţa însă suficient datorită lor va putea domina cursa, cu condiţia să planifice atent intrările la boxe.
Magia KERS
KERS este acronimul pentru Kinetic Energy Recovery Systems şi se ocupă, pe scurt, cu recuperarea energiei de frânare şi punerea ei la dispoziţie pentru accelerări rapide. Cum greutatea minimă permisă a maşinilor a crescut de la 620 la 640 kg, montarea sistemului şi a bateriilor KERS pe monoposturi nu mai penalizează atât de mult piloţii mai corpolenţi (ele cântăresc cam 35 de kilograme). Realimentarea cu benzină nu este permisă nici în acest sezon, aşadar utilizarea KERS a devenit un avantaj competitiv clar, de care piloţii se ajută mai ales la depăşirile în linie dreaptă.
Aripa spate ajustabilă
Dacă aripile faţă mobile utilizabile în 2010 nu mai sunt permise, acum oficialii F1 dau voie piloţilor să mişte aripa spate, modificându-i unghiul de incidenţă pentru a putea depăşi mai uşor. E cea mai controversată noutate, pentru că utilizarea ei de către piloţi este strict restricţionată: doar dacă se află la mai puţin de 1 secundă faţă de cealaltă maşină şi doar în anumite porţiuni marcate ca atare pe circuit. Piloţii pot ajusta unghiul aripii spate de la o comandă electronică din cockpit, iar măsura a fost luată pentru a compensa interzicerea sistemului de tubulatură interioară F-Duct, care ajuta la creşterea vitezei maxime. Sistemul este dezactivat prin acţionarea frânei, iar rezultatele înregistrate până acum sunt spectaculoase, depăşind aşteptările.
Favoriţii Sezonului 2011
Sebastian Vettel – Red Bull
Cel mai tânăr campion de Formula 1 din istorie are de partea lui atât un imens tupeu, cât şi un foarte mare ta¬lent, cu rezultate mai bune decât aveau Prost, Senna sau Schumacher la vârsta lui. Rămâne de văzut dacă Vettel îşi va păstra concentrarea şi va continua să-şi dezvolte le¬genda, căci pe partea tehnică este susţinut pe deplin de un monopost RB7 cu rezultate foarte bune în cursele de până acum.
Mark Webber – Red Bull
Marele perdant al sezonului 2010, Mark Webber este totuşi un pilot experimentat, aflat pe val, ca dovadă că, dacă i se pune la dispoziţie o maşină bună, ştie ce să facă cu ea. Rivalitatea cu Vettel l-a ajutat de fapt pe Webber să performeze, dar greşelile de strategie îl costă încă scump pe australian. Dacă va învăţa din ele, Webber are şanse la titlu, cu condiţia ca Vettel să-şi piardă totuşi concentrarea…
Lewis Hamilton – McLaren
McLaren promitea că anul acesta monopostul MP4-26 e cu totul altceva, aşadar aşteptările de la Hamilton erau mari, iar englezul a reuşit până acum să dovedească că dacă ar avea o maşină cu doar 5% mai bună ar putea să se bată de la egal la egal cu Vettel. Nu-l scăpaţi din ochi în partea a doua a sezonului actual de F1, când McLaren-Mercedes
s-ar putea să vină cu surprize.
Fernando Alonso – Ferrari
Câştigător al campionatului de Formula 1 în 2005 şi 2006, Alonso a început foarte prost sezonul, monopostul F150th Italia fiind prost calibrat din cauza unui tunel aerodinamic greşit conceput. Însă spaniolul recuperează teren faţă de podium şi pare a fi mai decis decât Jenson Button, ocupantul actual al locului patru în clasamentul piloţilor. Cum Ferrari are unele dintre cele mai mari resurse din F1, aşteptaţi-vă la încingerea şi mai tare a luptei la vârf.