4.7 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialSecretele lui Locic: De ce a apelat omul de afaceri la senatorul...

Secretele lui Locic: De ce a apelat omul de afaceri la senatorul Voicu

Judecat în dosarul de corupţie al politicianului PSD, Marius Locic le-a mărturisit magistraţilor că îl consulta pe Cătălin Voicu pentru a-şi proteja afacerile cu imobiliare.

Procesul senatorului PSD Cătălin Voicu a continuat ieri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu audierea omului de afaceri Marius Locic, trimis în judecată pentru că i-a oferit parlamentarului un miliard de lei vechi pentru ca acesta să intervină pe lângă fostul şef al Poliţiei Capitalei, Mihai Călinescu, pentru muşamalizarea unui dosar penal. În cadrul declaraţiei date în faţa judecătorilor Curţii Supreme omul de afaceri a oferit numeroase momente de stângăcie, stârnind chiar iritarea preşedintelui completului de judecată şi lăsând de multe ori impresia că nu este deloc sigur pe ceea ce spune. De altfel, pe parcursul mărturiei lui Locic, preşedintele completului de judecată – judecătorul Mirela Popescu, a intervenit de mai multe ori, atenţionându-l că este incoerent sau că „repetă de 10 ori şi mai adaugă doar câte un cuvânt”.

Totuşi, Marius Locic le-a declarat judecătorilor că a apelat la Cătălin Voicu la sfatul prietenului său, generalul (r) SIE, Adrian Isac, speriat fiind de ameninţările la care ar fi fost supus de patronul firmei Toyo Motor Leasing, cu care avea un litigiu.

„Un miliard, că sună frumos”

Lui Locic i-a fost însă cel mai greu să explice instanţei supreme de ce a încheiat un contract de asistenţă juridică cu cabinetul senatorului Cătălin Voicu. Printre ezitări, omul de afaceri şi-a justificat demersul spunând că, în urma discuţiilor avute cu parlamentarul social democrat (majoritatea desfăşurate în restaurante – n.r.) a constatat că acesta avea „o bogată cultură juridică”. Întrebat fiind care e obiectul contractului de consultanţă, Locic a explicat că avea nevoie de Voicu, pentru că venea criza şi avea nevoie de consultanţă „în legătură cu TVA-ul şi imobiliarele”. Replica judecătorului care a condus şedinţa a fost însă elocventă: „când a apărut Voicu au apărut şi problemele”.

Un alt moment-cheie în desfăşurarea şedinţei de ieri l-a constituit tranzacţia Locic-Voicu. Omul de afaceri susţine că s-a înţeles cu senatorul PSD pentru a-i plăti acestuia un avans din valoarea totală a contractului de asistenţă juridică. „Am propus un miliard de lei, că sună frumos (referindu-se la mărimea sumei-n.r.). Am convenit verbal”, a afirmat Marius Locic, adăugând că această colaborare cu parlamentarul Cătălin Voicu era prevăzută pentru un an, potrivit contractului.

Senatorul PSD a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influenţă la nivel înalt şi se află de câteva luni în arest preventiv. Pe lângă Locic, în dosarul Voicu au mai fost trimişi în judecată şi fostul şef al Secţiei Civile de la Curtea Supremă, judecătorul Florin Costiniu, dar şi omul de afaceri Costel Căşuneanu, unul dintre aşa-numiţii „regi ai asfaltului”.

Cele mai citite

David Popovici, mesaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale! „Votați inteligent pentru viitorul nostru”

Campionul olimpic David Popovici a transmis un îndemn clar românilor în contextul turului doi al alegerilor prezidențiale, subliniind importanța votului ca mijloc de apărare...

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...

Depozitele rezidenților au crescut cu 9,8% față de anul trecut, ajungând la 602 miliarde lei

Depozitele rezidenților neguvernamentali au înregistrat o creștere de 1,2% în luna octombrie 2024 față de luna anterioară, ajungând la 601,965 miliarde lei, conform datelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă