Secretarul american al Trezoreriei, Jacob Lew, a afirmat luni că noile sancţiuni adoptate împotriva Rusiei vor "reţine atenţia" Moscovei, relatează AFP, citată de Mediafax.
În cadrul unui interviu pentru postul de televiziune NBC News, Lew a declarat că scopul sancţiunilor financiare "nu este acela de a afecta poporul rus".
"Este vorba despre a schimba politica", a declarat el. "Scopul nostru va fi atins dacă se continuă munca în etape, în cooperare cu aliaţii (noştri), pentru a asigura că presiunea nu vine numai din partea Statelor Unite, ci din partea comunităţii internaţionale".
Statele Unite au decis luni să impună sancţiuni unui număr de şapte oficiali ruşi şi 17 companii ale unor apropiaţi ai preşedintelui Vladimit Putin, ca represalii la ceea ce au calificat drept "acte de provocare" în Ucraina.
Washingtonul va revizui, de asemenea, condiţiile de export în Rusia a unor echipamente de înaltă tehnologie care ar putea avea uz militar, a anunţat Casa Albă.
Uniunea Europeană a anunţat, de asemenea, luni că va adăuga 15 nume de oficiali ruşi şi ucraineni proruşi pe lista persoanelor sancţionate în cadrul crizei din Ucraina.
"Iată sancţiuni care le vor atrage atenţia", a asigurat secretarul Trezoreriei.