16.2 C
București
miercuri, 9 octombrie 2024
AcasăSpecialSe pregătesc decapitări la Interne

Se pregătesc decapitări la Interne

Serviciul secret al Ministerului de Interne, Jandarmeria, Poliţia de Frontieră şi Corpul de Control al ministrului vor fi restructurate, deoarece fie nu au depistat acte de corupţie, fie le-au protejat, fie chiar le-au comis, după cum susţin surse din cadrul MAI.

Arestările care au avut loc recent la punctele de trecere a frontierei au lăsat o imagine foarte proastă şi asupra structurilor MAI. Aceste evenimente se adaugă scandalurilor mai vechi, cum ar fi examenele trucate pentru ocuparea funcţiilor de conducere, recomandarea pentru decorare pe criterii clientelare sau complicităţile cu lumea interlopă. Un alt aspect care a afectat imaginea ministerului ar fi lipsa de eficienţă a serviciului secret de informaţii (DGIPI).

Ce li se reproşează structurilor MAI

DGIPI – lipsă de eficienţă

Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), serviciul secret al MAI, nu a depistat criteriile neprofesionale prin care se fac promovări în structurile MAI (fără avizul acestui serviciu nu se fac angajări şi promovări). De asemenea, DGIPI i se poate reproşa că nu a depistat corupţia de la frontiere şi nici complicităţile dintre şefii de inspectorate judeţene de poliţie şi lumea interlopă locală, soldate uneori cu răfuieli sângeroase, cum s-a întâmplat în judeţele Neamţ, Dolj, Constanţa, Galaţi, Brăila. „Categoric, mă gândesc la o reorganizare a DGIPI. Nu este suficient de eficientă în momentul de faţă şi de aici va începe toată munca”, a declarat ieri Traian Igaş. O primă măsură a fost încetarea delegării pe funcţia de şef DGIPI a lui Ştefan Pop, numit în 2009, care s-a întors în diplomaţie. „Se vor face evaluări pe departamente şi evaluări individuale şi cei care nu şi-au făcut datoria vor pleca”, spun surse MAI.

Poliţia de Frontieră – corupţie

O instituţie ale cărei structuri de conducere locale vor fi schimbate este Poliţia de Frontieră. Această structură este implicată în scandalurile de corupţie de la vămi. În ultimele două săptămâni, din această instituţie au fost arestaţi preventiv aproape 100 de ofiţeri.

Corpul de Control – lipsă de eficienţă

Nemulţumiri a generat şi fosta conducere a Corpului de Control al ministrului, care a verificat periodic structurile MAI, inclusiv Poliţia de Frontieră, şi nu a găsit nereguli, chiar dacă aici existau foarte multe suspiciuni de acte de corupţie.

Direcţia Resurse Umane – promovări aranjate

Direcţia Resurse Umane ar fi şi ea vinovată de politica de personal bazată şi pe alte criterii decât cele profesionale. Direcţia a avut de suferit la capitolul imagine, după ce s-a aflat că a propus spre decorare ofiţeri suspectaţi de corupţie. De altfel, în urmă cu puţin timp a fost demis şeful acestei direcţii, Adrian Pătraşcu, şi secretarul general al MAI, Cristian Baci.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă – examene trucate

La ISU – instituţie la care DNA a operat mai multe arestări pentru corupţie – curăţenia este spre finalizare. La aceste structuri au fost arestaţi mai mulţi angajaţi, suspectaţi de aranjarea unor examene. Au fost inculpaţi şi daţi afară şeful ISU Dobrogea, Petre Trandafir şi şeful ISU Giurgiu, Marian Ghimpeţeanu.

În urma evaluărilor făcute până acum, se estimează restructurarea a circa 4.000 de posturi din cele circa 140.000 existente în toate structurile MAI. În afară de programul anticorupţie, ministrul Igaş a anunţat că în mediul rural se vor face centre ale Poliţiei şi Jandarmeriei în funcţie de numărul de locuitori şi de rata infracţionalităţii.

Cele mai citite

Român condamnat la 11 ani şi şase luni de închisoare, adus în țară din Italia

Un bărbat dat în urmărire internaţională, după ce a fost condamnat la 11 ani şi şase luni de închisoare pentru trafic de persoane, a...

Românii, înlocuiți la ei acasă

România face schimb de muncitori: Asiaticii vin, românii pleacă, într-un exod care pare că nu îngrijorează pe nimeni România se confruntă, de câțiva ani, cu...

Revolut vrea să devină o bancă locală în România

România este a doua piață pentru Revolut, cu 4 milioane de clienți, după Marea Britanie Din decembrie, Revolut va opera în România printr-o sucursală locală,...
Ultima oră
Pe aceeași temă