16.9 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăSpecialSe monteaza borduri proaste

Se monteaza borduri proaste

» Edilii prefera montarea de borduri de calitate proasta pe motiv ca sunt mai ieftine.

» Chiar daca cele din granit dureaza si peste 100 de ani, sunt instalate doar pe cateva strazi.

Bordurile din granit au o rezistenta deosebita in timp si ajung sa depaseasca 100 de ani, in timp ce multe dintre cele din beton se strica dupa trei ani. Cu toate acestea, edilii prefera sa foloseasca in proportie de 90% bordurile din beton, pe care le tot schimba de ani buni. Astfel, banii bucurestenilor sunt tocati pe borduri putin rezistente, care, dupa cativa ani, ar trebui inlocuite. Banii se duc in conturile firmelor de constructii care prospera, in timp ce bucurestenii privesc cum taxele si impozitele platite de ei se duc pe apa sambetei. Edilii au gasit repede o justificare: bordurile din granit sunt mai scumpe decat cele din beton si astfel se fac economii din banii de la buget. Ei uita insa ca bordurile care se strica vor trebui inlocuite si, in timp, lucrarile ajung sa coste mai mult decat daca s-ar instala de la bun inceput unele rezistente.

De peste 30 de ori mai rezistente
Rezistenta deosebita a bordurilor de granit este recunoscuta si de edili. Directorul Administratiei Domeniului Public Sector 1, Marius Ambrozie, a precizat ca cele din granit rezista de la 50 la peste 100 de ani, iar cele din beton sunt garantate timp de trei ani si uneori nu rezista nici atat. Din aceasta cauza, edilii au decis sa pastreze bordurile din granit care sunt demontate din zonele unde se desfasoara lucrari la strazi. Acestea vor fi utilizate pe arterele din zona centrala, iar acolo unde este nevoie vor fi cumparate unele noi. Asa s-a intamplat pe strada Biserica Enei, unde constructorii au montat borduri din granit noi. Cele vechi au fost si ele refolosite pe strazile centrale pentru ca inca mai sunt bune. Deocamdata, nu se poate utiliza granit pe toate strazile din cauza costurilor mari, dupa cum a precizat Ambrozie.

Preturi
Cei mai multi dintre edili prefera sa monteze borduri de beton din cauza costurilor mai scazute. "ADP Sector 2 monteaza pe strazile propuse pentru modernizare borduri din beton simplu", a declarat directorul ADP, Cristian Lemnaru.
Acesta a recunoscut: "Sunt mai bune bordurile din granit, care au o viata mai lunga. Tinand cont ca pretul bordurii din beton simplu este de circa 15 ori mai mic, am preferat sa modernizam mai multe strazi (310) din diferenta de pret fata de bordurile din granit". Pretul unei borduri din beton simplu este de aproximativ 20 RON/metru liniar fara TVA.

CONCLUZIE
» Mai scump, per total
Chiar daca bordurile din granit sunt de 15 ori mai scumpe decat cele din beton, faptul ca au o durata de viata de peste 30 de ori mai mare justifica banii cheltuiti. De exemplu, daca pe o perioada de 100 de ani s-ar calcula costurile montarii unui metru liniar de borduri de beton, care ar trebuie schimbate la 3 ani, s-ar ajunge la peste 6000 de lei, in timp ce pe cele din granit s-ar cheltui doar 3000 de lei, pentru ca s-ar instala o singura data.

Cele mai citite

Accident cu trei persoane încarcerate pe un drum din Bihor

Un accident grav s-a produs între un microbuz și un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani pe un drum din județul...

Accident cu trei persoane încarcerate pe un drum din Bihor

Un accident grav s-a produs între un microbuz și un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani pe un drum din județul...

A căzut într-un canal adânc de patru metri într-un parc din Capitală

Un bărbat în vârstă de 45 ani a căzut într-un canal, la aproximativ patru metri adâncime, în parcul Orăşelul Copiilor, din sectorul 4 al...
Ultima oră
Pe aceeași temă