Activele Uniunii Tineretului Comunist (UTC) au fost evaluate in urma cu 15 ani la 200 milioane dolari. De-a lungul vremii, tot felul de grupuri de interese au dat din coate pentru a pune mana pe patrimoniul fostei Uniuni a Tineretului Comunist. Administrat de fel si fel de fundatii si asociatii de tineret, pe parcurs acest patrimoniu s-a injumatatit, dupa anul 1989 multe dintre cladiri si spatii fiind instrainate.
Casa Tineretului din Mangalia a reprezentat un obiectiv de mare valoare, multe organizatii si pseudofundatii de tineret agitandu-se pentru a pune mana pe ea. Autoritatilor nu le sunt straine aceste lupte. Partea buna este ca pe acest imobil nu a putut pune mana nici una dintre aceste organizatii. Toate guvernele care s-au perindat la conducerea tarii si-au exprimat intentia de a clarifica problema patrimoniului UTC. Inainte de 2004, guvernantii au spus ca vor trece aceste imobile in patrimoniul consiliilor judetene, lucru care nu s-a mai intamplat. Statul este cel care ar fi trebuit sa intervina pentru ca pe parcurs multi s-au infipt in bunurile mostenite de la vechea oranduire. Astazi, la 17 ani de la Revolutie, acest patrimoniu inca mai face cu ochiul unor organizatii. Desi in urma cu patru ani se stabilea prin lege ca politicul nu are ce cauta in gestionarea mostenirii UTC, de curand, tot printr-un act normativ, s-a hotarat ca organizatiile de tineret ale formatiunilor politice pot gestiona acest patrimoniu.
Unda verde pentru „tocarea” activelor
Actul normativ elaborat pe vremea PSD dadea unda verde Consiliului National al Tineretului pentru „a ingloba orice federatie sau structuri asociative de tineret de nivel national sau judetean.” Insa prevederile actului normativ de infiintare a Consiliului National al Tineretului sunt contrazise prin Legea 146/2002, care prevede ca Fundatia Nationala pentru Tineret poate gestiona patrimoniul fostului UTC. Astfel, organizatiile de tineret ale partidelor pot face bine merci parte din consiliu. Fara nici o jena, la patrimoniul fostei structuri a tineretului comunist vor avea acces si organizatiile de tineret ale partidelor politice, prin inglobarea fundatiei in consiliu.
Nu a fost inventariat
Din mostenirea Uniunii Tineretului Comunist nu a mai ramas mare lucru, legislatia incoerenta incurajand anumite grupuri sa fure ca-n codru din activele statului. Acest lucru e demonstrat prin faptul ca nu s-a facut nici o centralizare a bunurilor, cum era firesc. Sedii, terenuri si imobile din circuitul biroului de turism pentru tineret sunt doar cateva dintre bunurile cu care pe vremuri tinerii comunisti se mandreau. Multe dintre bunuri au fost instrainate demult, legislatia fiind cea care a incurajat acest lucru. Autoritatea Nationala pentru Tineret, care ar fi trebuit sa fie preocupata de patrimoniul UTC, a anuntat cu surle si trambite ca va initia o ordonanta de urgenta pentru a „corecta legea”. Daca aceasta corectura va fi facuta tot pentru a da posibilitatea unora „sa se miste in voie”, conducerea ANT n-ar trebui sa se mai deranjeze.