In urma abandonarii de catre DMHI a procesului de negociere cu Ministerul Industriilor pentru preluarea pachetului majoritar de actiuni al Santierului Naval Mangalia, unitatea se afla in dificultate. Salariatii au inceput sa-si caute de munca in alta parte, convinsi ca societatea nu va fi privatizata niciodata.
Desi are in derulare contracte de executie pentru mai multe nave, fostul constructor de nave militare resimte din plin lovitura. SNM a implinit mai bine de trei ani de cand a fost scos la vanzare. In asteptarea unui investitor privat calare pe un cal alb, care sa salveze santierul, datoriile s-au inmultit considerabil, iar numarul de salariati este intr-o continua scadere. In prezent, in danele santierului nu mai lucreaza decat 190 de oameni, marea majoritate satui de acest cosmar.
La aflarea vestii ca Daewoo Mangalia nu mai preia unitatea, navalistii vor sa-si ia lumea in cap. Surse neoficiale au precizat ca oamenii nu mai cred in redresarea santierului si sunt hotarati sa plece din societate.
Tragicomedia vanzarii actiunilor
Intregul proces de privatizare a santierului poate fi subiectul unei parodii teatrale. Dupa ce mai bine de doi ani specialistii vechii si actualei guvernari au pritocit o ordonanta si un biet caiet de sarcini in baza caruia sa se desfasoare vanzarea intreprinderilor defunctei industrii de aparare, in octombrie 2005 a fost in sfarsit publicat oficial anuntul de privatizare. O luna mai tarziu s-au desfasurat procedurile premergatoare licitatiei, iar in decembrie Daewoo Mangalia Heavy Industries a readus speranta salariatilor santierului prin preluarea pachetului de actiuni. Evolutia pietelor navale a schimbat, insa, politica coreenilor, iar SNM a ramas fara stapan. Aceasta a fost cea mai reusita, daca se poate spune asa, incercare de vanzare, atat din punctul de vedere al notorietatii investitorului care a negociat cu statul (DMHI este unul dintre cei mai performanti constructori navali), cat si ca etape parcurse. Precedentele selectii organizate de minister s-au rezumat doar la selectia ofertelor, fara a se ajunge in faza negocierilor avansate.
Se ia totul de la zero
Intreaga documentatie va fi refacuta. Raportul de evaluare, caietul de sarcini si restul hartoagelor nu mai sunt valabile pentru ca volumul datoriilor s-a modificat. Practic, considerand 1 mai momentul zero, va dura cel putin doua luni pana cand santierul va fi retrimis in „linia intai”. Daca mai punem la socoteala perioada necesara selectiei si restul timpilor morti datorati birocratiei, rezulta inca doua-trei luni. In concluzie, in cel mai optimist scenariu, unitatea ar putea fi vanduta la toamna. Asta daca intre timp nu intervine ceva neprevazut, cum ar fi un blocaj financiar sau, mai rau, transferul in masa al salariatilor.
Oferta slaba, pretentii cat cuprinde
La un capital social de 52,7 miliarde ROL, santierul statului are nevoie de 4 milioane euro investitii in modernizare, dezvoltare si protectia mediului. Statul roman vrea ca acesti bani sa fie pompati treptat in unitate, insa termenul nu trebuie sa depaseasca trei ani de la semnarea contractului. Noului proprietar i se cere experienta in domeniu si o cifra de afaceri de minimum 5 milioane euro obtinuta in anul precedent cumpararii. De cealalta parte, statul vine cu o intreprindere veche, care a recurs la solutia vanzarii terenului pentru a scapa de datoriile la buget. Avantajele sunt putine: experienta in constructia navelor militare (destul de relativa daca ne gandim la faptul ca cea mai mare parte din specialisti in sisteme navale de armament au plecat de mult timp) si capacitatea unitatii de a supravietui. Acest din urma aspect nu este deloc de neglijat, mai ales ca anul trecut a fost unul prost pentru intreaga industrie navala. In prezent, in santier se construiesc nave petrolier de mici dimensiuni pentru olandezi. Comenzile au fost obtinute la concurenta directa cu santierele private, dar acest lucru nu va insemna prea mult daca privatizarea SNM va fi inca o data esuata.
