Aşa cum arată sondajele, PSD împreună cu aliaţii de nădejde, liberacii de la ALDE, vor obţine majoritatea în viitorul Parlament.
Această victorie este absolut necesară pentru a stopa avalanşa de incriminări pentru acte legitime de corupţie, pentru a înceta prigonirea parlamentarilor vinovaţi de conflict de interese şi împiedicarea lor să-şi exercite mandatul (cumpărat cu bani grei), pentru a permite în continuare firmelor de partid anchetate pentru fraudă sau corupţie să participe la licitaţii pentru contracte cu statul, pentru a putea utiliza în continuare funcţia publică în scopul nobil al finanţării partidelor.
În general, pentru a interzice orice anchetă serioasă în legătură cu cei puternici. Altfel, tot ce s-a construit cu sudoare în cei 26 de ani de democrație s-ar putea duce pe apa sâmbetei.
Dar victoria, deşi pare aproape, nu e încă certă. S-a mai întâmplat, chiar acum doi ani, când toate sondajele îl indicau pe Ponta drept învingător, ca rezultatul să se schimbe în ultimul moment. Ca să nu mai vorbim de coşmarul din 2009, intrat în istorie sub sintagma „Mihaela, dragostea mea!“. Aşadar, avantajul existent trebuie consolidat prin acţiuni mai mult sau mai puţin subtile de manipulare.
Ştim că o imensă parte din electorat este scârbită de felul în care au guvernat cele două partide când au avut ocazia, de nenumăratele acte de corupţie produse de liderii lor şi că s-ar putea să nu-i placă prezenţa pe liste a unor politicieni care sunt fie condamnaţi definitiv, fie aflaţi în diverse faze de cercetare penală. Dacă acest electorat ajunge la urne, victoria e în mare pericol. O rată de participare mai mare de 45% poate răsturna prognozele bazate pe sondaje. De aceea, oamenii aceştia trebuie ţinuţi acasă. Alegătorii noştri fidelizaţi de-a lungul deceniilor de clientelism vor merge disciplinaţi la urne, iar restul vor privi fascinaţi emi-siunile de teleshoping şi „Românii au talent“.
Pentru ca cei sătui de hoţiile PSD&friends să nu cumva să meargă la vot, lor trebuie să li se cânte, pe cât mai multe (şi mai independente) voci, mai răspicat sau mai pe surse, pe ton sentenţios, cunoscutul refren
„N-ai cu cine“. Nu-i nevoie de mari eforturi, se vor găsi totdeauna analişti cu nasul fin, care nu vor scăpa niciun prilej de a-şi arăta (din nou) cât de inteligenţi şi critici sunt ei.
În privinţa vechilor noştri prieteni de la PNL, nu trebuie făcute mari eforturi de discreditare: le fac ei singuri. Oricum, ştim destule despre ei (doar am guvernat împreună), aşa că, la un caz, un mic denunţ la DNA nu poate strica. Ce-i drept, de câtva timp au devenit mai atenţi, au diverse „criterii de integritate“ (avem şi noi) şi chiar le respectă. Totul e să convingem alegătorii că doar mimează; nu-i greu, trebuie doar repetat asta cât mai des. Apoi, îi mai ademenim să iniţieze împreună cu noi câte un proiect de lege din ăla sulfuros şi alegătorii vor înţelege că suntem toţi aceeaşi mizerie. Mai complicat e cu ăştia nou-veniţi, de la USR. Nu înţeleg deloc de vorbă bună. Deja la Consiliul General, deşi nu-s mulţi, fac o groază de scandal, împreună cu prietenii lor oengişti, şi nu lasă oamenii să facă în linişte negoţurile obişnuite. Trebuie arătat că-s vânduţi cuiva, cel mai bine lui Soros, care e şi ungur, şi evreu. Nu contează că nu-i adevărat, aici se aplică tehnica „Calomniez, calomniez, il en restera toujours quelque chose“ (pe româneşte, „nu iese fum fără foc“).
Este necesar să punem lupa ori de câte ori fac un pas greşit. A votat unul cu două cartele? Trebuie strigat şi repetat pe toate canalele. (Când face Turcescu chestia asta, îl lăsăm în pace, că s-ar putea să avem nevoie la negocieri.) În
niciun caz nu amintiţi că respectivul consilier a demisionat a doua zi. Cel mai eficient e să convingem publicul că-s nişte diletanţi, că n‑au ce căuta în grupa mare a politicii. Să arătăm că-s aşa de zăbăuci încât nu stăpânesc nici măcar tehnicile elementare de compunere a listelor de semnături. (Actualizare: Le-au strâns? Pe bune? Nu-i nimic, găsim altceva.) Că nici n-au program. (Au? Trebuie să fie nişte virgule puse aiurea.) Al nostru oricum e mai bun, că doar n-o să se apuce distinşii comentatori să citească tomul ăla.
Trebuie acordată atenţia cu-venită şi „tehnocraţilor“ din Guvern. Chiar dacă nu candidează, pot face rău de pe margine, ară-tând că se poate guverna şi altfel decât ştiu politicienii vechi. Precis că au şi ei (sau au avut) firme care au făcut afaceri cu statul. Nu contează că au fost afaceri cinstite; cine o să-i creadă?
În ultimă instanţă, dacă nu pu-tem cu niciun chip să-i ţinem acasă pe cei care nu vor să ne voteze, să-i îndrumăm să împrăştie voturile către tot felul de Alianţa lor (de fapt, tot a noastră) PRU (Ponta premier!), PMP şi ce s-o mai găsi. Cum nu prea au cum să treacă pragul electoral, voturile respective se vor aduna tot în contul nostru, prin redistribuire. Şi oricum, chiar dacă vor ajunge în Parlament, cu alde (deocamdată, fără majuscule) Băsescu sau Diaconu, ştim noi cum să negociem, că doar au şi ei dosarele şi interesele lor.
