Interlopul Nuţu Cămătaru ştia de percheziţiile pe care mascaţii urmau să le facă la el acasă înainte de razia propriu-zisă, transmite Realitatea TV.
Mai exact, Nuţu Cămătaru a primit un pont că urmează să aibă loc descinderi la el acasă.
Citeşte şi Leii şi urşii lui Nuţu Cămătaru, RIDICAŢI de reprezentaţii Gărzii de Mediu şi ai Vier Pfoten
Astfel, în noaptea de dinaintea percheziţiilor, acesta a plecat din localitate. Sunt informaţii care apar în motivarea magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti.
Citeşte şi Gruparea Sportivilor, plătită de liderii clanului Vancică să cumpere arme şi să-i apere de Cămătari
În motivarea Tribunalului Bucureşti prin care s-a dispus arestarea preventivă pe numele lui Ion Balint, cunoscut şi sub numele de Nuţu Cămătaru, şi a altor patru persoane din anturajul său, se menţionează că procurorul de şedinţă a arătat în faţa judecătorului că Nuţu a primit un pont cu privire la faptul că urmau să se efectueze percheziţii la domiciului său. Astfel, în noaptea dinaintea percheziţiilor, acesta a fugit din Bucureşti.
Nuţu Cămătaru era filat, însă, de ceva vreme, fapt ce a făcut posibilă ridicarea acestuia, ulterior.
Anchetatorii urmează să stabilească cine a fost persoana care a divulgat interlopului informaţii din anchetă.
Reamintim că instanţa a dispus emiterea unor mandate de arestare pentru Mario Nuţu Balint, Andrei Cristian Bădulă (implicat în scandalul Plaza Mall ce l-a avut ca actor principal pe Eugen Preda), Cornel Schuster, Marian Bucur, Nicuşor Dumitrescu, Remus Petrică Dincă, Dănuţ Ion, Dragoş Florin Broşteanu, Costel Valentin Danciu, Constantin Frangulea, Cosmin Vidin, Nicholas Vitto Niculae, Alexandru Ionuţ Stoica, Eugen Pârvan, Mihai Ion Tonciu, Robert Florian Petre, Robert Constandache, Gabrile Robert Buşă, Marian Sârbu, Alexandru Răzvan Vasile, Constantin Neaţă, Geanina Narcisa Barbu, Gigi Daniel Chiras, Licuţă Udilă, Adrian Răducu Bică şi Bogdan Dumitrache.
Cei 29 de membri ai grupărilor Cămătarii şi Sportivii au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) în urma celor 115 percheziţii care au avut loc vineri, de la locuinţele suspecţilor fiind ridicate sume importante de bani, bijuterii, maşini de lux şi droguri.
În această cauză se fac cercetări faţă de 67 de persoane, acuzate de constituire a unui grup infracţional organizat, tentativă de omor calificat şi deosebit de grav, lipsire de libertate, şantaj, nerespectarea regimului armelor si muniţiilor, operaţiuni fără drept cu dispozitive interzise, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice.