Debutul, eterna problema a organismului literar! Pentru a trasa o dinamica a „institutiei” debutului de-a lungul celor peste 50 de ani de comunism si postcomunism, ne-am adresat catorva scriitori exponentiali din fiecare dintre principalele generatii literare active in prezent cu urmatoarea intrebare: Cum ati reusit sa publicati prima carte? Raspunsurile vorbesc de la sine.
Ana Blandiana: „As fi preferat sa debutez cu al doilea volum”
Am debutat la 17 ani in revista „Tribuna” din Cluj cu doua poezii, sub pseudonimul Ana Blandiana. Dupa publicare, la cateva zile, sectia de invatamant si cultura Oradea a trimis o circulara la toate publicatiile din tara (pe care am ajuns s-o citesc mult dupa '89, prin '94-'95), care le semnala ca sub pseudonimul Ana Blandiana se ascunde fiica unui „dusman al poporului”. Au urmat 4-5 ani in care n-am mai putut publica, iar debutul editorial s-a petrecut in 1964, la Editura pentru Literatura, dupa ce ii trimisesem cateva poezii lui George Ivascu la „Contemporanul” (avand o mare autoritate, el isi permitea ce nu-si permiteau altii). Am aparut cu volumul „Persoana intaia plural” (redactor: Elis Busneag, prefata de Nicolae Manolescu) in colectia „Luceafarul” a EPL; nu era de ales intre mai multe edituri, din 1962 aparusera aici Nichita Stanescu, Cezar Baltag, Ilie Constantin. Ceea ce atunci era un mare noroc, acum il vad altfel: as fi preferat sa debutez cu al doilea volum. Fara exceptie, tuturor acestor tineri debutanti li se efectuau mari interventii in manuscris. Redactorul de carte intervenea asupra textului pentru ca debutantul sa devina debutabil si cel putin o poezie sa para „inspirata” de partid. A fost si cazul meu, ca si al tuturor celorlalti tineri scriitori. Este o caracteristica a intregii generatii '60; paradoxul este ca al doilea volum n-ar fi putut aparea fara primul. Peste doi ani, din „Calcaiul vulnerabil” (prima carte care ma reprezinta) mi-au fost scoase mai multe poezii, pe care insa le-am introdus in alta parte, sub alt titlu. Ironia a facut ca tocmai aceste versuri sa fie laudate si citate de criticul Cornel Regman, ceea ce iarasi a provocat scandal.
Marele nostru noroc este ca am prins cei mai buni 3-4 ani ai perioadei comuniste, 1968-1971, dupa care surubul a fost strans din nou. Pana in 1971, insa, aveam 4 carti, receptate de critica foarte favorabil, si eram tradusi in strainatate eu si alti tineri, cum ar fi Marin Sorescu. Daca trebuie sa fim invidiati pentru ceva, trebuie sa fim pentru acei ani de minima libertate. Un alt paradox: cand am debutat in volum, toata lumea a fost imediat interesata datorita acelei circulare anterioare! Relatia cu cititorul era extraordinar de intensa si de directa. As spune ca poezia se realiza la jumatatea drumului dintre autor si cititor. Cititorul era capabil sa inventeze termenul lipsa din metafora si astfel sa se realizeze ceea ce era spus pe jumatate.
Mircea Horia Simionescu: „Nici acum nu inteleg ce mi s-a intamplat”
Nu se stia decat de cativa intimi prin anii '60 ca eu am „pacatul” scrisului. Timp de 20 de ani, pana prin 1965, nu am spus decat prietenilor foarte apropiati. E-adevarat ca exista acel, notoriu acum, „pact” intre cei care ulterior am fost numiti Scoala de la Targoviste de a nu debuta decat dupa implinirea varstei de 40 de ani, dar era mai mult o intelegere, o simpla discutie. Cativa au aflat: Mircea Ciobanu si Cornel Popescu, care intamplator erau la Editura de Stat pentru Literatura si Arta, au auzit ca e unul vizavi de editura, pe strada Orlando, interesant din acest punct de vedere. Socrul lui Mircea Ciobanu se reintalnise, de fapt, cu vechea lui prietena: matusa mea. Cum-necum, a rasuflat ca eu am teancuri de manuscrise si scriu maniacal. Au venit si s-au uitat pe primele doua carti din ciclul „Ingeniosul bine temperat”. Dupa doua luni, m-am pomenit cu ele batute la masina impecabil: „Dictionarul onomastic” si „Bibliografia generala”. Mi-au spus ca ar merge; se apropia Primavara de la Praga, climatul era favorabil, bineinteles o selectie periata de insusi autorul. Intra intr-un mod ametitor in discutia si interesul editurii si in 1969, la ESPLA, apare „Dictionarul onomastic”. Dupa atatia ani, sunt inca, in buna masura, nedumerit si, cum spune francezul, „emerveiat” de aceasta fericita intamplare. Unii au presupus, mai tarziu, ca ar fi fost un amestec al lui Popescu-Dumnezeu, seful meu la acea vreme. Este fals, fiindca fusesera cerute, acceptate si trecute in plan inainte de relatia mea cu el. Oricum, faptul de a scrie si literatura nu dadea bine in ochii superiorilor mei de-atunci.
La reeditarile ulterioare, am pastrat forma aparuta atunci, considerand ca aceea este cartea finita, cunoscuta si dorita de cititor. Doar din „Bibliografia generala” am scos un pasaj ironic la adresa lui Carol I, neactual si, oricum, neconform cu convingerile mele. Inca un fapt de istorie literara: primele pagini din „Bibliografie…” au fost scrise in 1945; Borges a aparut in 1944 la Paris, dar eu l-am cunoscut mult mai tarziu. Oricum, asemanarea de care s-a vorbit este doar una de truc narativ, demersul meu era, in primul rand, unul satiric.
Gheorghe Craciun: „Pe mine Mircea Ciobanu m-a tinut 3 ani”
Despre circumstantele debutului meu din 1982 posed amintiri placute si nu prea. La vremea aceea aveam 32 de ani si o considerabila experienta a esecului. Dupa terminarea facultatii am incercat in zadar sa public o carte de poezie. Nu din cauza acestei nereusite am ajuns ulterior la proza. Cred ca a fost o metamorfoza fireasca, asa incat in 1978 aveam deja un volum de proza scurta intitulat „Gramatica generativa pentru zile si locuri”. La recomandarea lui Gheorghe Iova, i l-am dus lui Mircea Ciobanu, la „Cartea Romaneasca”. Au urmat trei ani de pertractari, discutii, „e prea experimentala”, „nu e momentul” etc. Situatie in care, intr-o buna zi, Radu Petrescu m-a luat de mana si m-a infatisat Magdalenei Bedrosian, la aceeasi editura. Volumul „Acte originale /Copii legalizate” nu era tocmai gata. L-am terminat contracronometru si a aparut intr-un an si jumatate de la data predarii. Cartea a fost imediat remarcata de critica. Pot sa spun fara nici o rusine ca Magdalena Bedrosian a fost aceea care m-a transformat dintr-un simplu scriitor intr-un autor important, pentru ca si urmatoarele romane („Compunere cu paralele inegale” si „Frumoasa fara corp”) le-am lucrat impreuna. Cat despre textele din volumul cu care n-am avut norocul sa debutez, ele au fost integrate in 2003 intr-o carte oarecum ciudata, de proza, desene si fotografii, numita „Mecanica fluidului”. O compensatie pe care mi-am acordat-o singur dupa 25 de ani…
Ioan Es. Pop: „Tot raul (intarzierii) spre bine”
Prima forma a volumului „Ieudul fara iesire” a fost depusa la Cartea Romaneasca inca din toamna lui 1990, dar cartea a aparut abia in 1994. Era atunci o perioada in care cartile contau chiar mai putin decat astazi in raport cu provocarile cotidiene, editura facea fata cu greu schimbarii sistemului editorial. Cel care m-a sprijinit in predarea volumului si in destinul lui ulterior a fost Laurentiu Ulici. Trebuie sa marturisesc ca diferenta de aproape patru ani dintre depunerea manuscrisului si aparitia cartii mi-a dat sansa sa construiesc ceva foarte diferit de forma initiala. Au venit sectiuni noi, legate de experienta bucuresteana, si astfel a rezultat pur si simplu o alta carte.
Debutul absolut s-a produs in primavara lui 1990, in al doilea numar al revistei „Luceafarul”, serie noua, unde am publicat o pagina intreaga de poeme; eram coplesit, fiindca alaturi era o alta pagina, semnata de Dan Laurentiu, si ma simteam ca un pitic la picioarele unui zeu.
La volumul „Ieudul fara iesire” am colaborat grozav cu poetul Florin Iaru, lectorul meu de carte si, pana la urma, spiritul critic care a oprit-o de la excese. Odata cartea aparuta, atunci cand a venit vorba de lansarea ei de catre editura, mi-am spus ca m-am „deconspirat” prea mult si, de spaima de a sta in fata cititorilor, am fugit in Ardeal. Mult timp, dna Magdalena Bedrosian, directoarea editurii, n-a crezut ca in spatele autorului Ioan Es. Pop chiar exista un om cu numele asta!
Stefan Agopian: „Paleologu m-a tinut pe tusa 8 ani”
Cum am publicat prima carte? Asteptand 8 ani de zile la Alecu Paleologu, care era redactor de carte si imi spunea in permanenta ca „nu e momentul”. Pana la urma, Paleologu s-a pensionat si mi-a publicat-o imediat Mircea Ciobanu. Este vorba de „Ziua maniei”, in 1979. Culmea este ca nu mi-au taiat nici un rand! Am impresia ca Paleologu nici nu o citise; ca orice boier, era lenes si nu-i placea munca.
Razvan Tupa: „Nu mai stiu ce suma, dar la inceput m-am imprumutat”
Debutul o sa il consider mereu cel in revista, la „Litere”, publicatia Liceului de Poligrafie si Cinematografie din Bucuresti. Era o revista facuta de dna profesoara Mariana Gamulea si, din textele pe care le scriam atunci, dansa a publicat pentru prima data ceva semnat de mine. Apoi de la Facultatea de Limbi Straine, dna Monica Pillat si domnul Barbu Cioculescu au ales cateva poeme de-ale mele pentru „Romania literara”. Debutul meu in carte a fost in 2001 cu volumul „Fetis”. Pentru ca nu eram prea convins de ceea ce fac editurile pentru promovarea cartilor proprii, am preferat (oarecum presat si de imprejurari) sa dispun eu de toate exemplarele cartii. Asa se face ca am platit la Editura Semne cele 300 de exemplare pentru a fi tiparite. A trebuit sa ma imprumut, nu mai stiu la ce suma s-a ajuns, dar stiu ca, dupa 6 luni, cand am primit premiul pentru debut Mihai Eminescu la Memorialul Ipotesti (Botosani), am putut sa dau inapoi banii imprumutati.
Elena Vladareanu: „Si la mine, initial, underground-ul a fost baza”
Este foarte simplu: am depus doua manuscrise la Concursul de poezie „Aurel Dumitrascu” si ale mele au iesit pe primele doua locuri. Ca urmare a regulamentului, unul dintre ele, „Pagini”, a aparut la Editura Timpul. Nemultumita de ceea ce iesise (hartie proasta, lipsa de difuzare si promovare), am reeditat cartea la Vinea, editura lui Nicolae Tone. Ca multi dintre colegii mei de generatie, am si un debut underground: un ciclu de poeme in colectia artizanala „Carmen” a lui UN Cristian, distribuita in Facultatea de Litere. A doua carte a fost „Fisuri” la Pontica si apoi a urmat oferta Cartii Romanesti.
