» In mijloacele de transport de suprafata au inceput sa apara printuri cu scriitori romani, continand informatii biobibliografice si texte.
» Actiunea face parte dintr-un proiect mai amplu derulat de Uniunea Scriitorilor din Romania, intitulat "Sa ne cunoastem scriitorii".
» Chiar daca se bazeaza pe modele occidentale, proiectele mai au mult pana vor ajunge sa functioneze la nivelul celor din afara.
Primul print l-am vazut in tramvaiul 27: format A3, o sepia dulce, chipul lui Zamfir. Pentru cine nu stie, Mihai Zamfir este critic si teoretician literar, prof la Litere, prozator si fost ambasador al Romaniei in Portugalia.
Pe print, un citat dintr-o lucrare a sa despre poezie, plus cateva notite bio-bibliografice.
Al doilea print, tot cu Mihai Zamfir, l-am vazut in tramvaiul 19. Aflu ca este vorba de programul initiat de Uniunea Scriitorilor din Romania, intitulat "Sa ne cunoastem scriitorii", demarat recent.
Pentru inceput, s-a facut o lista, aleatorie, cu 30 de scriitori. Gabriel Chifu, secretarul cu probleme interne al USR, ma asigura ca lista e deschisa, ca prin acest program nu vor fi promovati doar membrii USR si ca, in principiu, oricine poate aspira sa le zambeasca, dintr–un poster, calatorilor din mijoacele de transport din Bucuresti.
Pentru ca deocamdata aici vor fi distribuite cele 120 de printuri de scriitor si doar in transportul de suprafata, intrucat metroul nu este inca in subordinea municipalitatii.
Costurile acestei campanii s-au ridicat la aproximativ 8.000 RON, iar grafica afiselor a fost realizata de Mihaela schiopu. Gabriel Chifu recunoaste ca e mai complicat sa vinzi, dintr-un spatiu atat de mic – A3, conditia impusa de RATB –, prozatori sau eseisti si ca mai potrivita pentru lipit si prezentat in tramvai ar fi poezia. Totodata, USR asteapta ca in tramvaie si autobuze sa fie montate terminalele video, astfel incat sa poata fi difuzate filmulete cu scriitori. Cel putin, o promisiune din partea primarului general al Capitalei exista in acest sens.
Model german si francez
Ideea este buna si in nici un caz nu este o gaselnita USR. In Germania, in Franta, pentru a da doar doua exemple, promovarea literaturii in spatii publice nu mai este demult ceva iesit din comun. Dimpotriva, se face ostentativ, pe spatii ample, ca in orice campanie de promovare a unui produs comercial, nu cu timiditate si cu o neplacuta senzatie de "am bifat-o si pe asta", asa cum a inceput campania USR, care nu este prima actiune in sensul cunoasterii scriitorilor contemporani.
In urma cu aproximativ un an, Uniunea Scriitorilor din Romania s-a decis sa-si scoata membrii in lume si, automat, din anonimat, propulsandu-i astfel in varful piramidelor literare.
Pentru inceput, USR a initiat o serie de lecturi publice, care urmau sa aiba loc in diverse locuri cu deschidere la literatura de buna calitate. Mai mult, scriitorii care citeau primeau niste bani, nu putini: vreo 200 de euro pe lectura, cam asa cum e si prin afara. Din pacate, dupa primele lecturi – una dintre ele, desfasurata la Liceul Sfantul Sava, din Bucuresti, cu suficienta aroganta incat sa te lecuiesti pe veci de literatura si de scriitorii romani –, care au avut parte de o oarecare mediatizare, urmatoarele s-au desfasurat intr-un anonimat deplin.
Campaniei cu lecturi i-a urmat campania de popularizare din "Jurnalul national". In fiecare miercuri, intr-o tableta, este prezentat un scriitor. si de data aceasta textele sufera de inadecvare. Autorii textelor de prezentare nu sunt intotdeauna constienti ca scriu intr-un cotidian, nu intr-o publicatie literara. La fel cum nu sunt constienti ca sarcina lor este de a vinde un produs, care este scriitorul, nu de a ridica o statuie. Riscul este desigur ca dupa ce ai citit o data un text impanat cu tot soiul de encomioane, sa nu o mai faci a doua oara, devenind total neinteresat sa-ti cunosti scriitorii.
Astfel de proiecte vor avea succes abia cand autorii lor vor intelege ca literatura este un produs ca oricare altul si ca promovarea ei trebuie sa fie fireasca si agresiva, plina de imaginatie, asa cum trebuie sa fie orice campanie publicitara de succes.
CEI 30 DE SCRIITORI
» Mihai Zamfir,
critic si teoretician literar
» Nicolae Prelipceanu, poet
» Livius Ciocarlie, eseist
» Adrian Popescu, poet
» Vitalie Ciobanu, eseist
» Robert serban, poet
» Marta Petreu, poeta si eseista
» Linda Maria Baros, poeta
» serban Foarta, poet
» Paul Aretzu, poet
» Varujan Vosganian,
poet si vicepresedintele USR
» Denisa Mirena Piscu, poeta
» Nichita Danilov,
poet si prozator
» Ana Blandiana,
poeta, prozatoare, eseista
» Claudiu Komartin, poet
» Nora Iuga,
poeta si prozatoare
» Florina Ilis, prozatoare
» Cassian Maria Spiridon, poet
» Ioan Es. Pop, poet
» Horia Garbea,
dramaturg si prozator
» Mihail Galatanu,
poet si prozator
» Ovidiu Genaru, poet
» Andrei Codrescu,
prozator si poet
» Livia Rosca,
poeta
» Ion Pop,
critic si teoretician literar, poet
» Gabriel Chifu, prozator
» Petre Stoica, poet
» Matei Visniec,
dramaturg si poet
» Adriana Bittel,
prozatoare
» Eugen Suciu, poet.