"Imi displace sa ma scuz pentru faptul ca destinul meu literar s-a legat de al lui Cartarescu"
» "Intrarea soarelui" dezvolta o tema pe care scriitorii se feresc s-o atace frontal – relatia erotica, prudent-sexualizata, dintre doi copii.
» In interviul acordat "R.l.", scriitoarea vorbeste despre sexualitatea polimorfa a copiilor, cenaclul lui Cartarescu si bursele scriitorilor.
» In cartea ta, "Intrarea Soarelui", cei doi protagonisti, Sal si Emi, desi copii, au o relatie ambiguu erotica. Care sunt modelele literare ale acestei relatii? Ai documentat-o si prin literatura de specialitate, carti de psihologie?
Cand eram studenta, am citit, ca majoritatea lumii studioase, Freud, Jung, Lacan, FranIoise Dolto. In rest, m-am documentat din propriile amintiri, probabil distorsionate de timp, si in primul rand am urmarit din modul personal in care se dezvolta cele doua personaje. Ce traiesc Sal si Emi nu reprezinta, in mod evident, "copilaria copilului universal", asa cum nici Seymour, personajul lui Salinger, genialoidul care castiga la concursurile radiofonice de cultura generala, nu este tocmai un copil obisnuit.
» Filtrarea lumii printr-o constiinta infantila fabulatorie si irumperea fantasticului in real amintesc de Cartarescu. A fost Cartarescu un model pentru tine?
Mereu cind ma vad pusa in fata unei astfel de intrebari, marturisesc ca resimt un disconfort. Cand eram in facultate, am fost, timp de patru ani de zile, la cenaclul pe care Cartarescu il conducea. Cred ca, in afara faptului ca a stat atata timp si ne-a ascultat lucrurile mai destepte sau mai putin destepte, principalul lucru pentru care toti cei care am trecut pe acolo ar trebui sa-i fim recunoscatori este ca nu s-a jucat niciodata cu mintile noastre, nu ne-a influentat – cred sincer ca ii privea cu circumspectie pe epigonii care mai rasarisera, vrand, nevrand, in cenaclu –, ne-a lasat liberi sa ne dezvoltam in directiile pentru care eram noi predispusi. Exista, poate, un aer al timpului pe care il impartim. Mai exista o lista intreaga de carti la care rezonam. De exemplu, daca o sa spun ca irealitatea pe care ai vazut-o in cartea mea vine din Sabato, din Canetti, din Blecher, din Nabokov, din Roussel, atunci poate iti raspund indirect si in ce fel seamana cu Cartarescu. Dar imi displace sincer sa ma scuz pentru faptul ca destinul meu literar, si al altor cativa prieteni buni, scriitori, s-a legat de al lui.
» Erotismul si sexualitatea copiilor sunt subiecte puternic tabuizate, din ’80 incoace, in Occident, iar scriitorii se feresc sa le atace frontal. De ce ai ales o tema cu probleme? Ai vrut sa provoci?
Sigur, ai pus limita anilor ’80. Nabokov a publicat "Ada sau ardoarea" in ’69. Pe de alta parte, ideea ca ar trebui sa respectam anumite "tabuuri", oricum rasuflate si artificiale, impuse de prejudecatile generale cred ca e o mare greseala. Daca ar fi sa privim in spate, ca piticul modern cocotat pe umerii uriasului, la literatura scrisa pana la noi, vom vedea ca marile carti vin tocmai sa-i scoata din bocanci pe cititori, sa-i insoliteze, sa le produca uimiri. Un scriitor "serios" nu-si va propune niciodata sa provoace cu teza, ca si cand ti-ai spune intr-o dimineata, stategic, "azi o sa-i epatez pe burghezii contemporani mie". Eu scriu despre ce ma preocupa, chiar daca tema e "cu probleme" sau nu.
Copilul este un "pervers polimorf" care cunoaste foarte bine "dorinta"
» Chiar crezi ca, inainte de pubertate, copiii au o sexualitate? Ce ai vrea sa inteleaga un parinte din cartea ta? Ai pus o miza politica in carte?
Copilul este, asa cum spune Freud si cum toata civilizatia contemporana accepta, un "pervers polimorf" care cunoaste foarte bine "dorinta". Corpul e un teritoriu pe care, incepand cu o varsta relativ mica, 5-6 ani, incepe sa-l cucereasca, de multe ori, cu cruzime. Dar astea sunt teorii. Daca am fi scrupulosi si am scrie intotdeauna despre ce e corect si exact, inseamna ca literatura nu ar mai avea alta menire decat sa reproduca viata intocmai. Nu ar fi foarte plicticoasa? In privinta parintilor insa, am o retinere. Ar mai trebui parintii sa citeasca, de exemplu, Lolita? Sau O mie si una de nopti? Sau Decameronul? si daca, printr-o scapare, ar pune mana pe ele, ce invataminte ar trebui sa traga?
» Pe coperta a patra a "Intrarii Soarelui" spui ca aceasta carte "e un pariu pe care il fac cu modele si cu propriile prejudecati". Despre ce prejudecati e vorba?
Prejudecatile de care vorbesc acolo sunt literare. Cartea pe care am scris-o e o poveste despre dragoste si nebunie. Or, de astfel de "teme" mari, literatura ultimilor douazeci de ani s-a cam ferit. Au fost la moda teme mai degraba minore, marginale, care au si dus la conceptul, cumva fortat, de literatura minimalista, cu un termen imprumutat din artele vizuale. Pe de alta parte, discutia asta, despre teme, pare cam desueta. Dar cred ca e o mare problema azi distinctia dintre tema si subiect.
» Prima parte a cartii, cand protagonistii sunt copii, curge foarte usor la lectura, spre deosebire de partea a doua, cand protagonistii reinnoada relatia ca adulti. Care parte a cartii ti-a facut mai mare placere sa o scrii?
Daca as fi resimtit chiar si cea mai vaga neplacere in vreo parte a cartii, nu numai ca nu as mai fi publicat-o, dar m-as fi oprit din scrisul ei. Ceea ce spui este o experienta personala de lectura, independenta de mine. Cartea mea e facuta dintr-o relatie de dragoste, nu de interes.
» S-a scris ca acest roman e mai bun decat "Legaturi bolnavicioase". Tu ce crezi?
E scrisa la o alta varsta literara, deci nu stiu daca e mai buna sau mai rea, dar reprezinta o alta etapa. In general insa, farmecul cartilor de debut sta tocmai in aceasta, ca vezi in ele alaturate, as zice aproape armonios, imperfectiunile, fisurile, dar si modul spectaculos si inedit in care numai un autor tanar te poate surprinde, in cazul in care are talent si ceva de spus.
» "Legaturi bolnavicioase" e una dintre cartile noului val care a fost tradusa in alte spatii. Vorbeste-ne putin despre cariera ei internationala.
Traducerea tine foarte mult si de noroc. E ca in bancul cu loteria. Daca joci, nu inseamna ca vei si castiga, dar ca sa castigi e absolut necesar sa joci. Asa e si cu traducerile. Nu-ti asigura "succesul" in alte tari, dar macar ai o sansa sa fii vazut. O data cu traducerea in Franta si in Polonia, am putut sa umblu foarte mult, sa fac lecturi publice si sa cunosc cititorii din alte tari. Cititorii mei. La fel s-a intamplat si cu ecranizarea.
» In 2007 ai primit o rezidenta de creatie din partea primariei Parisului. Cum s-a intamplat? Cat a durat si cum a fost?
Conditia de a obtine bursa era sa fi fost tradus si, cum o indeplineam, a fost usor. stiu ca unii stramba din nas la aspiratiile scriitorilor de a trai din burse. Nu spun ca ar trebui sa devenim niste lipitori sociale, dar lipsa de griji si confortul pe mine cel putin ma fac sa functionez mult mai bine. Cele trei luni petrecute la Paris au fost probabil cele mai bune din punct de vedere "creativ".
