Biserica Scientologică, fondată în 1950 de către scriitorul de literatură ştiinţifico-fantastică L. Ron Hubbard, nu este o instituţie iertătoare. La începutul anilor ’90, FISC-ul american a încercat să îi facă pe scientologi să plătească taxe. După un şir lung de procese şi plângeri, FISC-ul a fost îngenuncheat iar biserica a fost scutită de taxe, scrie Wall Street Journal.
Într-o nouă carte care tratează această religie, „În interiorul Scientologiei”, autoarea Janet Reitman povesteşte cum în 1998 organizaţia a făcut presiuni enorme asupra unui medic legist pentru a modifica un raport legat de moartea unei enoriaşe. În cele din urmă, medicul a demisionat şi a avut o cădere nervoasă. Enoriaşa era Lisa McPherson, o femeie cu tulburări mintale care a decedat în 1995, în timp ce se afla în grija bisericii. Procesul s-a soluţionat în afara tribunalului, iar toate acuzaţiile au fost retrase. Potrivit doamnei Reitman, David Miscavige, liderul bisericii, a denumit acţiunea drept un „război sfânt pentru soluţionarea unui litigiu”.
Cartea doamnei Reitman a luat naştere dintr-un articol din 2006 publicat de către revista Rolling Stone. Autoarea nu se sfieşte să-şi arate dezgustul faţă de Scientologie, „o filosofie narcisică în esenţă”, şi faţă de fondatorul acesteia, „unul dintre cei mai eficienţi speculanţi ai generaţiei sale”. Potrivit acesteia, biserica este o întreprindere sinistră care îşi distruge şi îşi falimentează atât prietenii cât şi duşmanii şi exercită presiune asupra membrilor să facă avorturi şi să-şi dezmoştenească copii. Politica bisericii care reglementează distrugerea duşmanilor se numeşte „joc corect”.
Doamna Reitman, care a intervievat câţiva lideri ai bisericii – însă nu şi pe domnul Miscavige, în vârstă de 51 de ani, şeful scientologilor din 1980, descrie o instituţie cameleonică, care îşi schimbă identitatea în funcţie de cum dictează timpurile. Astfel, de la filosofia orginală din anii ’60, care promova sănătatea mintală, stilul de viaţă hippie şi „căutările mistice”, Scientologia a devenit o colecţie de tehnici de auto-ajutorare.
Anumite practici şi credinţe rămân neschimbate, totuşi. Scientologia se învârte în jurul „auditului”, practică care presupune folosirea unui detector de minciuni în încercarea membrilor de a descoperi traumele prin care au trecut ceilalţi practicanţi, atât în această viaţă cât şi în vieţile anterioare. Auditul le permite scientologilor să urce pe scara ierarhică a bisericii, atâta timp cât auditul este acompaniat de contribuţii financiare consistente.
Membrilor cu cel mai înalt rang în cadrul bisericii le este dezvăluit faptul că, acum 75 de milioane de ani, Pământul era cunoscut drept Teegeeack şi că un luptător intergalactic pe nume Xenu şi-a adus aici miliarde de duşmani din alte galaxii pe care i-a vaporizat cu bombe atomice. Sufletele acestor fiinţe bântuie încă planeta iar prin audit acestea sunt exorcizate.
Aceste doctrine şi practici sunt opera lui Hubbard care a spus la un moment dat că cel mai bun mod prin care se poate îmbogăţi cineva este „să-şi înceapă propria religie”. Această afirmaţie este deseori folosită pentru evidenţia originea îndoielnică a Scientologiei. Însă doamna Reitman spune că Hubbard crezut cu adevărat în cel puţin unele dintre poveştile sale şi că a fost un speculant mult mai interesant decât se presupune deobicei.
În 1945, Hubbard a fost eliberat din marină din motive medicale, cu toate că afirmaţiile sale conform cărora ar fi fost ologit şi orbit, după care s-ar fi vindecat cu ajutorul Scientologiei, nu sunt susţinute de către registrele medicale, spune autoarea. După război, Hubbard a suferit o depresie pe care şi-a tratat-o cu tehnici asemănătoarea auditului. Acesta obişnuia să scrie „afirmaţii” în care recunoştea deficienţele (minciunile patologice, mediocritatea profesională, impotenţa) şi se motiva să le depăşească. Afirmaţiile îi aduceau un surplus de încredere în sine. „Bărbaţii sunt sclavii tăi”, îşi scria. „Eşti putere printre puteri”.
În 1950, scriitorul şi-a făcut publice metodele, inaugurând prima biserică scientologică în New Jersey. În următoarele trei decenii, pe măsură ce numărul susţinătorilor creştea, Hubbard a dus Scientologia în străinătate, încercând chiar să o facă religie de stat în Zimbabwe. Primul ministru Ian Smith i-a respins propunerea.
Spre sfârşitul anilor ’60, Hubbard şi-a lansat religia pe plan internaţional, convertind un feribot folosit la transportul vitelor într-o navă de lux. Şi-a petrecut ani întregi pe mare, unde insista ca lumea să-l strige „Comodor” (n.red. – Grad de ofiţer superior căpitanului de vas şi inferior contraamiralului, în marina engleză şi americană; persoana care are acest grad. – Din fr., engl. Commodore), şi fuma ţigarete Kool în timp ce se plimba pe vas, urmat de adolescente îmbrăcate în alb care îi ţineau scrumiera.
În 1980 s-a izolat de lume, numai câţiva dintre scientologii de rang înalt ştiind unde. Hubbard comunica rar, uneori cerând dovezi ciudate de loialitate. De exemplu, uneori îi punea pe scientologi să îi scuipe pe cei pe care scriitorul îi suspecta că ar fi disidenţi. Când era pe moarte, în 1986 (sau când „avansa la următorul nivel al cercetărilor sale”, potrivit bisericii), acesta l-a convocat pe auditorul-şef al Scientologiei pentru a-i administra versiunea proprie a ultimei împărtăşanii.
Profitând de faptul că Hubbard se izolase, David Miscavige a preluat frâiele organizaţie. Potrivit doamnei Reitman, acesta şi-a eliminat potenţialii oponenţi, precum Mary Sue Hubbard, cea de a treia soţie a fondatorului. Autoarea spune că Miscavige obişnuia să-şi bată subordonaţii şi îi forţa pe membrii importanţi să joace o versiune violentă a jocului „scaunele muzicale” pe melodia „Bohemian Rhapsody”.
Din carte reiese că domnul Miscavige este un bătăuş cu o dorinţă intensă de a deţine puterea, lipsit de idei proprii. „În interiorul Scientologiei” vorbeşte despre dominaţia acestuia asupra bisericii precum şi despre încercarea acestuia de a racola membri din rândul celebrităţilor (exemplu: Tom Cruise, Kirstie Alley).
Cartea doamnei Reitman propune o perspectivă interesantă asupra acestui subiect sensibil, însă naşte un mare semn de întrebare. Dacă Scientologia scapă nepedepsită pentru păcatele ei, ce ar trebui făcut în această privinţă? Provocările de natură legală par a nu avea niciun efect. Din perspectiva cărţii, se pare că sistemul a fost deja bătut, în mod corect. Sau nu.
