Prima judoka din România care, la Beijing, în 2008, a urcat pe prima treaptă a podiumului olimpic este hotărâtă să repete figura şi în 2012 la Jocurile Olimpice de la Londra.
Alinei Dumitru, multiplă campioană europeană şi medaliată cu bronz la CM, îi lipseşte din palmares doar titlul mondial, dar speră să-l cucerească în acest an. Deşi va împlini în această vară 28 de ani, o vârstă la care multe sportive se gândesc la retragere, Alina Dumitru se simte în formă maximă şi, puternic susţinută de părinţi, are în prim-plan continuarea carierei sportive.
Ai început judo dintr-o joacă şi ai devenit campioană olimpică. Cum ai reuşit o astfel de performanţă?
Într-adevăr, m-am apucat de judo pentru că eram firavă şi mă îmbolnăveam foarte uşor când eram copil. Am dorit să fiu mai puternică şi să am mai multă forţă, aşa că am intrat pe tatami. Evident, la început nici nu m-am gândit la marea performanţă. Abia apoi, când am început să câştig concursuri după concursuri, am realizat că pot mai mult şi am început să îmi doresc să urc din ce în ce mai sus. A fost nevoie însă de foarte multă muncă, ambiţie şi seriozitate.
Care au fost cele mai dificile momente din cariera ta de până acum?
Unul dintre cele mai grele momente este când te accidentezi şi trebuie să treci prin perioada destul de frustrantă de refacere. De asemenea, a fost greu când cantonamentul lotului s-a mutat tot mai departe de casă, de la Severin la Piteşti, iar apoi tocmai la Cluj, unde sunt de aproape 11 ani. La început mi-a fost groaznic de greu să stau departe de părinţi, mai ales că eu sunt o persoană foarte apropiată de mama mea, şi de prieteni. Cu timpul însă, avându-le aproape pe colegele mele de echipă, m‑am obişnuit. În plus, părinţii mei veneau aproape în fiecare weekend să mă viziteze. O altă perioadă foarte neplăcută a fost când am trecut de la lotul de junioare la cel de senioare şi a trebuit să mă acomodez cu domnul antrenor Bercean (n.r. – Florin Bercean, tehnicianul lotului olimpic feminin de judo).
În ce sens?
El era extrem de dur, iar eu prea sensibilă. Plângeam când ţipa la mine şi nu mai lucram deloc. Era de ajuns să mă certe, că apoi nu mai făceam nimic. Îmi era frică de el şi mă plângeam tot timpul foştilor antrenori. Cu timpul însă am început să ne obişnuim unul cu celălalt şi să comunicăm excelent, iar rezultatele s-au văzut.
Ai declarat în mai multe rânduri că eşti hotărâtă să continui până la Jocurile Olimpice de la Londra. Totuşi, ar exista vreun motiv care te-ar putea face să te răzgândeşti?
Dacă n-ar interveni vreo accidentare, teoretic n-aş avea motive să nu particip la întrecerile olimpice de la Londra. Practic însă, doar un copil mi-ar strica planurile de a concura la Londra.
Te bate gândul să te măriţi?
Deocamdată n-am astfel de gânduri, dar îmi doresc foarte mult un copil. Or, dacă s-a întâmpla să apară pe neaşteptate înainte de Jocurile Olimpice de la Londra, cu siguranţă că, pentru el, m-aş retrage din activitate.
Sunt multe sportive mari care au revenit în competiţii după ce au născut. N-ai putea fi şi tu una dintre acestea?
În nici un caz. După ce voi da naştere unui copil – mi-aş dori o fetiţă, dar orice ar fi contează doar să fie sănătos – intenţionez să stau tot timpul cu el, aşa cum mama mea a stat cu mine. Or, acest lucru nu-i posibil dacă trebuie să mergi la antrenamente, să stai în cantonamente sau să participi la concursuri.
Vorbeşti cu multă pasiune când vine vorba de copii!
Da, îmi plac foarte mult copiii, dar deocamdată mă ocup de nepoţelul meu care poate îmi va călca pe urme. Are şase ani şi face deja judo cu fostul meu antrenor. Este foarte ambiţios şi se mândreşte cu mine. Ştie aproape totul despre colegele mele de echipă şi chiar despre adeversare mele. Ştie cum am câştigat sau din ce cauze am pierdut.
Eşti sau ai fost tentată să te stabileşti în altă ţară?
Nu. În altă ţară n-aş sta mai mult de şase luni, maximum un an. Am doi fraţi, iar unul dintre ei s-a mutat acum opt ani în Canada.
Am fost la el anul trecut şi imediat mi s-a oferit o sală unde să antrenez şi un salariu destul de consistent. Am refuzat însă politicos pentru că eu vreau să rămân în România, unde trăiesc părinţii şi majoritatea prietenilor mei.
Eşti mulţumită cu banii pe care i-ai câştigat şi îi câştigi ca judoka?
Da. Nu am câştigat foarte mulţi bani, în comparaţie cu sportivi care practică alte sporturi, ca fotbalul sau tenisul, de pildă, dar, personal, sunt mulţumită de situaţia mea financiară. Apoi, faptul că după retragerea din activitatea competiţională voi primi o rentă viageră îmi permite să mă gândesc fără stres la viitorul meu. Oricum, niciodată, chiar şi la concursurile unde se acordă premii destul de substanţiale în bani, nu mă gândesc la partea financiară. Cred că ar fi o presiune suplimentară care nu ar face decât să dăuneze performanţelor mele.
Ai devenit deja o persoană foarte cunoscută. Te simţi bine cu statutul tău de vedetă, să-i spunem?
Am devenit mai cunoscută după ce am cucerit titlul olimpic la Beijing, dar mult mai multă lume a început să mă salute pe stradă după ce am participat la emisiunea „Dansez pentru tine”. Ce să zic? Nu mă deranjează. Mai mult, mă simt bine. Sunt însă un pic mai reţinută în public vizavi de modul în care mă port, sau ce şi cum vorbesc, pentru a nu mă trezi că apar în ziare în cine ştie ce ipostaze neplăcute.
7 întrebări rapide
Care a fost cel mai fericit moment al vieţii?
Incontestabil, momentul în care am cucerit medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Beijing a fost cel mai fericit din viaţa mea.
Care este cel mai mare regret?
Cel mai mare regret se leagă tot de Jocurile Olimpice, dar, cele de la Atena, când am pierdut medalia de bronz în ultimele secunde. De altfel, după acel insucces am vrut să mă şi retrag, dar cei din jur m-au convins să nu o fac şi nu-mi pare rău.
O dorinţă încă nerealizată?
Să cuceresc titlul mondial, singurul care îmi lipseşte din palmares. Sper să se întâmple la ediţia din acest an a Campionatelor Mondiale.
Poţi spune trei lucruri pe care le-ai lua pe o insulă pustie?
Un căţel, o poză cu familia şi cred că persoana iubită.
De ce te temi cel mai mult în viaţă?
De bolile incurabile care apar pe neaşteptate şi nimeni nu le poate găsi leacul. Din păcate, sunt tot mai mult eşi afectează persoane tinere şi sănătoase.
Care este ultima carte pe care ai citit-o?
În ultima vreme m-am apucat să învăţ engleza. Mi-am luat nişte CD-uri şi acum sunt preocupată să le ascult şi să exersez la engleză. Îmi place însă foarte mult să citesc Coelho.
Cine a fost modelul în carieră?
N-am avut un model. Mi‑a plăcut să fiu prima şi să câştig.
