Pe cand Barack Obama se pregatea pentru ceremonia de inaugurare, ma gandeam ca merita rememorat un pasaj din cartea sa "Vise de la tatal meu" (in original: "Dreams from My Father"). Mi se pare foarte relevant pentru modul in care privim
problemele lumii.
Obama povesteste ca este in Kenya si ca vrea sa mearga intr-un safari. Sora sa kenyana, Auma, il cearta pentru ca se poarta ca un neocolonialist. "De ce sa rezervam tot acest pamant pentru turisti, cand s-ar putea foarte bine folosi in agricultura? Acestor wazungu le pasa mai mult de un elefant mort decat de o suta de copii negri." Desi pana la urma pleaca in safari, Obama nu are nici un raspuns la intrebarea ei.
Gasim in aceasta intamplare destule paralele cu actuala preocupare fata de incalzirea globala. Multi oameni – incluzandu-l aici si pe noul presedinte american – cred ca incalzirea globala este principala tema a vremurilor in care traim si ca reducerea emisiilor de CO2 este unul din cele mai bune lucruri pe care le putem face pentru a o combate.
Ca sa exageram putin analogia, este ca si cum am construi parcuri de safari tot mai mari in loc sa infiintam mai multe ferme pentru a-i hrani pe cei infometati.
Desigur, incalzirea globala este un fenomen real si rezulta din emisiile de carbon cauzate prin activitatea umana. Problema este ca nici macar daca reducem drastic emisiile de CO2 la un nivel cu adevarat global – un proces extrem de scump – nu vom obtine practic nici un impact asupra temperaturilor de pana la mijlocul acestui secol. In loc sa apelam la reduceri ineficiente si costisitoare, ar trebui sa ne concentram eforturile mai mult pe cresterea accentuata a cercetarii si dezvoltarii pentru tehnologiile energetice cu emisie zero – acestea ar putea "repara" clima spre mijlocul secolului cu costuri reduse. Dar, mai important pentru majoritatea cetatenilor planetei, incalzirea globala exacerbeaza problemele actuale si pe care nu le luam in serios.
Iata malaria. Simularile ne arata ca incalzirea globala va creste incidenta malariei cu aproximativ 3% pana la sfarsitul secolului, pentru ca tantarii supravietuiesc mai bine intr-o lume mai calda. Dar incidenta malariei poate fi corelata mult mai bine cu situatia infrastructurii de sanatate si cu bunastarea generala decat cu temperatura. Oamenii bogati contracteaza foarte rar malaria si nu mor la fel de des in urma ei ca oamenii saraci.
Reducerea drastica a emisiilor de carbon ar putea reduce incidenta malariei cu aproximativ 0,2% intr-o suta de ani. Foarte diversii sustinatori infocati ai acestui mod de actiune sunt zgomotosi; cei mai multi provin din lumea bogata, neafectata de malarie.
Cealalta optiune ar fi aceea de a pune pur si simplu eradicarea malariei pe lista actuala de prioritati. Ar fi relativ ieftin si destul de simplu de realizat, implicand distribuirea pe scara larga a plaselor antitantari tratate cu insecticid, un tratament mai pronuntat preventiv pentru femeile insarcinate, o utilizare mai intensiva a diabolizantului pesticid DDT si un sprijin pentru natiunile sarace care nu-si pot permite cele mai bune terapii noi.
A eradica aproape in totalitate problema actuala a malariei ar costa doar 1/60 din pretul Protocolului de la Kyoto. Altfel spus, fiecarei persoane ce poate fi salvata de malarie prin reducerea emisiilor de carbon ii corespund 36.000 de oameni salvati prin politici directe antimalarie. Desigur, reducerea emisiilor de carbon nu are ca scop doar combaterea malariei. Dar, in oricare dintre problemele potentate de incalzirea globala – uragane, foamete, inundatii –, am putea realiza mult mai mult astazi, prin politici directe, mai ieftine.
De exemplu, barajele intretinute adecvat si serviciile de evacuare mai performante – nu reducerea emisiilor de carbon – ar fi limitat considerabil pagubele provocate de uraganul Katrina in New Orleans. In timpul sezonului de uragane din 2004, Haiti si Republica Dominicana, ambele situate pe aceeasi insula, au oferit o lectie importanta. In Republica Dominicana, care a investit in adaposturi si retele de evacuare de urgenta, numarul mortilor a fost de sub zece persoane. In Haiti, unde asemenea politici nu exista, au murit 2.000 de oameni. Probabilitatea ca un haitian sa moara era de o suta de ori mai mare decat in cazul unui dominican.
Alegerea lui Obama a alimentat speranta intr-un angajament masiv de reducere a emisiilor de carbon si in asumarea unor cheltuieli vaste pentru energia regenerabila, ambele in masura sa salveze lumea, cu precadere insa statele in curs de dezvoltare. Asa cum ar putea depune marturie sora kenyana a lui Obama, ar putea fi o indulgenta platita scump. Unii cred ca Obama ar trebui sa urmeze exemplul Uniunii Europene, care si-a luat angajamentul ambitios ca prin intermediul energiilor regenerabile sa reduca in 12 ani emisiile de carbon cu 20% fata de nivelul din 1990. Numai aceasta masura va costa probabil peste 1% din PIB. Chiar daca intreaga lume ar urma aceasta cale, efectul net ar fi ca temperatura globala se va reduce pana la sfarsitul secolului cu 1/20 dintr-un grad Fahrenheit. Costurile ar fi extraordinare si ar putea ajunge la 10 trilioane de dolari.
Germania a subventionat panourile solare, asa cum unii spera ca si Obama sa faca. Astfel, toata lumea – inclusiv cetatenii saraci – plateste impozite pentru ca beneficiarii majoritar bogati sa se poata simti "mai verde". Dar simularile ne arata ca aceasta cheltuiala de 156 de miliarde de dolari asumata de Germania va intarzia incalzirea globala cu doar o ora pana la finele secolului. Pentru 1/50 din aceste costuri, am putea distribui micronutrienti esentiali la doua-trei miliarde de oameni, prevenind astfel un milion de decese si fortificand fizic si mental jumatate din populatia globului. Se pare ca perseveram in a alege luxul dubios al inca unui parc safari in dauna beneficului prozaic oferit de o ferma in plus.
Majoritatea modelelor economice arata ca pagubele totale cauzate de incalzirea globala la finele acestui secol vor ajunge la circa 3% din PIB. Nu este o suma de neglijat, dar nici vreun capat de tara. ONU estimeaza ca la sfarsitul secolului omul mediu va fi mai bogat cu 1.400% in comparatie cu nivelul de azi.
Un safari african l-a confruntat odinioara pe noul presedinte american cu o intrebare la care nu a putut gasi raspuns: de ce lumea bogata pune un pret mai mare pe elefanti decat pe copiii africani. Versiunea actuala a acestei intrebari este: de ce tin natiunile bogate sa cheltuiasca sume de bani obscen de mari pe schimbarea climei, neobtinand mai nimic in urmatoarea suta de ani, cand s-ar putea face mult mai mult bine omenirii cu mult mai putini bani? Lumea va asculta cu atentie raspunsul lui Obama.
Copyright: Project Syndicate, 2009.
www.project-syndicate.org
