Dacă la Galaţi noul primar va fi Marius Stan iar noul preşedinte CJ Nicolae Bacalbaşa, la Brăila rămân Aurel Simionescu, primar şi Gheorghe Bunea Stancu, preşedinte CJ.
La finalul numărătorii voturilor, liberalul Marius Stan, candidatul USL pentru mandatul de primar al Galaţiului, a câştigat detaşat alegerile în faţa independentului Nicuşor Ciumacenco. Potrivit preşedintelui Biroului Electoral Municipal Galaţi, Rodica Arhip, Marius Stan (USL) a obţinut 48,7%, fiind urmat de candidatul independent Nicuşor Ciumacenco, cu 22,3%, Constantin Ene (PPDD), cu 9,4% şi de Marius Necula, senator PDL, care a candidat din partea Alianţei Pentru Progres (APP), PDL-
UNPR şi a obţinut 6,9% din voturi. La scrutinul pentru desemnarea membrilor Consiliului Local al Municipiului (CLM) Galaţi, USL a obţinut 19 mandate, PPDD cinci mandate, iar APP a obţinut 3 mandate. Din punct de vedere al votului acordat listelor de partid, pe primul loc se situează USL, cu 70,3%, urmată de PPDD, cu 18,5% şi APP, cu 11,1%.
Din echipa celor zece candidaţi independenţi la mandatul de consilier municipal, care au susţinut candidatura la primărie a fostului viceprimar Nicuşor Ciumacenco, nici unul nu a reuşit să câştige mandatul de consilier. Cel mai bine s-a plasat generalul Viorel Zaharia, fostul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă
Galaţi, care a obţinut 2.532 voturi.
La Brăila, competiţia pentru primărie a fost câştigată de actualul primar, Aurel Simionescu, aflat la al doilea mandat. Simionescu a obţinut un procent de 50,64%, la mare distanţă de candidata independentă Simona Drăghincescu, cu 18,38% şi candidatul PPDD Sorin Ovidiu Bălan, cu un procent de 17,04%. La scrutinul pentru desemnarea membrilor CLM Brăila, USL a obţinut 14 mandate, PPDD – 4 mandate, Alianţa pentru Viitorul Brăilei (AVB), PDL-UNPR, a obţinut 4 mandate, iar Uniunea Ecologistă şi PPLC au obţinut câte 2 mandate. Un mandat de consilier municipal a fost obţinut de independenta Simona Drăghincescu. Din punctul de vedere al procentelor obţinute pe listele de partid, ierarhia e următoarea: USL (46,74%), AVB (11,6%), PPLC (5,32%), UER (6,86%), PPDD (14,1%), Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România (0,85%), PRM (2,99%), Partidul Totul pentru Ţară (0,12%). Independenta Simona Drăghincescu a obţinut un procent de 10,13%.
Bunea Stancu a rămas preşedintele CJ Brăila
Dacă la conducerea CJ Galaţi s-a schimbat garda, în locul actualului preşedinte Eugen Chebac (APP) urmând să fie investit Nicolae Bacalbaşa (USL), la conducerea CJ Brăila rămâne acelaşi preşedinte, Gheorghe Bunea Stancu. El a obţinut 45,52% din voturi, pe locul doi situându-se candidatul independent susţinut de AVB şi PPDD, Sergiu Diacomatu, cu 39,47%. Pe locul trei s-a situat candidatul Uniunii Ecologice, Mihai Chelu, cu 15%. La scrutinul pentru desemnarea membrilor CJ Brăila, pe primul loc s-a situat USL cu 45,99%, urmată de AVB, urmată de PPDD cu 19,6%, AVB, cu 17,98%, candidatul independent susţinut de „Noua Republică”, Marian Căpăţână, cu 6,63%, UER (3,4%), PPLC (2,8%), PRM (3,02%) şi Partidul Totul pentru ţară (0,55%).