2 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSpecialSCHENGEN. Comunicat MAE: România îndeplineşte toate criteriile de aderare

SCHENGEN. Comunicat MAE: România îndeplineşte toate criteriile de aderare

„România a îndeplinit toate criteriile de aderare la spaţiul Schengen, conform acquis-ului în domeniu. Acest fapt a fost recunoscut de către toate statele membre şi stipulat în Concluziile adoptate de Consiliul JAI din 9 iunie 2011. România reafirmă poziţia sa de principiu că procesul de aderare la spaţiul Schengen nu depinde de alte criterii decât cele stipulate cu claritate în acquis”, transmit oficialii MAE şi MAI într-un comunicat de presă comun postat pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe.

Totodată, precizează documentul, la Consiliul European din 1-2 martie 2012, România a acceptat îndeplinirea unor măsuri suplimentare în domeniu, menite să consolideze încrederea partenerilor europeni în capacitatea sa de a-şi asuma statutul de membru Schengen.

„În aceste condiţii, apreciem esenţial ca subiectul privind aderarea României la spaţiul Schengen să se regăsească pe agenda Consiliului JAI din 7-8 martie 2013. Considerăm oportună, cu acest prilej, o discuţie în care să invităm statele membre care continuă să aibă rezerve legate  de adoptarea unei decizii pozitive să-şi motiveze poziţia prin argumente clare, fundamentate pe Tratatele UE şi acquis-ul Schengen. România aşteaptă din partea partenerilor europeni adoptarea unei abordări corecte şi constructive, care trebuie să fie în linie cu modul în care s-a realizat procesul de extindere a spaţiului Schengen, din decembrie 2007, cu cele 9 state membre UE, în baza Tratatelor UE şi acquis-ului Schengen”, transmit oficialii români.

Citeşte şi Germania respinge aderarea României şi Bulgariei la Schengen

Citeşte şi Băsescu îl CONTRAZICE pe Corlăţean: NU RENUNŢĂM la Schengen

Cele mai citite

Românii, tot mai nemulțumiți de viață: Criza politică urcă pe lista principalelor temeri

Războiul din apropierea României rămâne o sursă majoră de îngrijorare pentru 24% dintre respondenți Un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES)...

Premierul Benjamin Netanyahu va fi supus unei operaţii de prostată, în plin conflict cu Hamas

Netanyahu a fost diagnosticat cu o infecţie urinară, cauzată de o hipertrofie benignă de prostată Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani,...
Ultima oră
Pe aceeași temă