În calitatea sa de judecător ad-hoc la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), Florin Streţeanu a susţinut că nu ar trebui admisă reclamaţia unui invalid-victimă a bătăilor încasate în noaptea de 13 iunie 1990 (mineriada din iunie), pe motiv că acesta ar fi fost „pasiv“ în a cere să i se facă dreptate.
Este vorba de un dosar de pe rolul CEDO în care au fost conexate plângerile mai multor victime ale mineriadei din iunie 1990, inclusiv plângerea Asociaţiei “21 Decembrie 1989” şi în care, în septembrie 2012, prima Cameră de şapte judecători a respins acţiunea în parte, cu majoritatea de cinci voturi, între care şi votul lui Streţeanu.
Mai trebuie să amintim că Florin Streţeanu este unul dintre cei trei candidaţi pentru postul de judecător CEDO deoarece mandatul lui Corneliu Bârsan expiră în decembrie, anul acesta. De asemenea, mai precizăm că este favoritul USL pentru această funcţie, după cum a rezultat din voturile obţinute de candidaţi după audierile lor în comisia parlamentară de specialitate majoritară USL.
Membri ai USL sunt şi câţiva dintre cei care, la un moment dat au fost învinuiţi în dosarul mineriadei, între care îi amintim pe Ion Iliescu (PSD) şi Petre Roman (acum PNL).
Surse USL spun că votul lui Florin Streţeanu la CEDO în dosarul mineriadei ar fi fost “negociat” încă din 2012 contra postului definitiv de judecător CEDO. Contactat telefonic, Streţeanu a negat această “speculaţie”.
Ce a făcut Streţeanu la CEDO ca judecător ad-hoc
Plângerea invalidului-victimă Marin Stoica a fost respinsă în totalitate de cinci judecători, între ei şi Streţeanu, care a ţinut să redacteze şi o ciudată opinie personală (“concordantă”).
Pentru admiterea plângerii lui Stoica au votat doar judecătorii din Slovacia şi Lituania. Din acest mare dosar al mineriadei, singura plângere admisă complet a fost aceea a rudelor unei victime ucise prin împuşcare în noaptea de 13 iunie 1990.
Această decizie CEDO din septembrie 2012 va fi supusă examinării la data de 2 octombrie 2013, în cadrul Marii Camere, din care fac parte 17 judecători, între care şi Florin Streţeanu.
Se poate influenţa votul a 17 judecători din Marea Cameră a CEDO?
De ce a ţinut Florin Streţeanu să facă o opinie concordantă la decizia de respingere a acţiunii invalidului Marin Stoica? Poate pentru că astfel de opinii sunt motivate, iar motivele sunt studiate de colegii judecători CEDO. Opinia unui profesor de drept de la Cluj – oraş neimplicat direct în mineriadă –, cum este aceea a judecătorului ad-hoc Florin Streţeanu, poate fi catalogată drept obiectivă de judecătorii CEDO şi poate influenţa votul Marii Camere, sun specialiştii.
Ce putem înţelege? Că Streţeanu a pregătit terenul ca şi Marea Cameră să respingă acţiunea şi astfel să se închidă pe vecie dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, în care au fost puşi sub învinuire, la un moment dat, Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, alte circa 30 de persoane din conducerea ţării la acea dată? Că a făcut asta pentru a fi ales candidat pentru funcţia de judecător CEDO de Guvernul USL şi apoi confirmat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, unde România are 10 parlamentari, majoritatea din partidul aflat la putere?
Contactat telefonic, profesorul Florin Streţeanu a negat faptul că ar fi făcut-o pentru un loc pe listele de candidaţi la CEDO. El a susţinut că a făcut-o conform propriei conştiinţe.
De asemenea, Streţeanu a invocat faptul că în 2011, în dosarul Revoluţiei, a avut o opinie contrară şi că de aici ar trebui să deducem că ar fi obiectiv. Da, dar atunci, în 2011, încă nu fusese răsturnat guvernul Boc, Băsescu nu era suspendat, iar legile organice şi constituţionale nu au fost brutal încălcate de USL, aşa cum s-a întâmplat în 2012, când a avut opinia concordantă, personală, judecătorul ad-hoc Florin Streţeanu.
Florin Streţeanu vrea să-l salveze pe Ion Iliescu de dosarele Revoluţiei şi ale Mineriadei din iunie 1990?
În plus – culmea dreptului! – în opinia sa personală, Streţeanu a criticat şi propria decizie din 2011 (dosarul Revoluţiei) în care crimele Revoluţiei au fost declarate imprescriptibile. El a făcut parte din camera de judecători CEDO care au dat această soluţie.
Însă, opinia sa concordantă din septembrie 2012 (din dosarul mineriadei), când USL a ajuns la putere şi conducea ţara discreţionar, Streţeanu susţinea contrariul celor decise în 2011 de CEDO în dosarul Revoluţiei, când crimele din decembrie 1989 au fost declarate imprescriptibile.
Streţeanu şi-a nuanţat poziţia din 2011, precizând, în opinia concordantă din dosarul mineriadei, că “Hotărârea pronunţată în cauza Asociaţia 21 Decembrie 1989 şi alţii împotriva României (dosarul Revoluţiei – n.n.) nu stabileşte obligaţia organului legislativ de a declara omorul imprescriptibil”.
Cu alte cuvinte, îşi contrazice votul din 2011 din dosarul Revoluţiei. De asemenea, contrazice legiuitorul, care, în urma deciziei CEDO a declarat omorul imprescriptibil pentru crimele Revoluţiei.
Se poate interpreta că Streţeanu deschide astfel calea abrogării acestei legi. Precizăm că şi în dosarele Revoluţiei Ion Iliescu şi cei din jurul său au fost puşi sub învinuire pentru crimele de după 22 decembrie 1989. Abrogarea legii înseamnă salvarea lui Ion Iliescu şi a celor cu care a condus ţara în decembrie 1989-iunie 1990.
De ce Streţeanu l-a înlocuit pe judecătorul CEDO Corneliu Bârsan
Judecătorul României la CEDO până în decembrie anul acesta este Corneliu Bârsan. El s-a abţinut de la judecarea dosarului Mineriadei din 13-15 iunie 1990 deoarece la data de 14 iunie 1990, în calitate de decan al Facultăţii de Drept din Bucureşti, a deschis sălile în care îşi avea sediul Liga Studenţilor – organizator principal al mitingului-maraton antiguvernamental din Piaţa Universităţii. Minerii au devastat incinta Ligii Studenţilor. În locul judecătorului Bârsan, care s-a abţinut, Guvernul Ponta l-a desemnat ca judecător ad-hoc pe Florin Streţeanu.
Florin Streţeanu este pe lista Guvernului României pentru a-l înlocui pe Bârsan, alături de candidaţii Iulia Motoc şi Tudor Panţiru. La audierile comisiei parlamentare române, Streţeanu s-a situat pe primul loc. Decizia finală pentru alegerea judecătorului CEDO aparţine Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, unde România are 10 parlamentari, majoritatea ai USL.
Cine este Marin Stoica
În ziua de 13 iunie 1990, Guvernul României, la ordinul preşedintelui ţării Ion Iliescu, a pus în aplicare planul de înăbuşire a mitingului-maraton antiguvernamental din Piaţa Universităţii. Pentru a justifica acţiunea brutală, autorităţile s-au folosit de diversiuni (incendierea unui autobuz al Poliţiei, atacarea Televiziunii, a sediului Poliţiei etc).
Pe când mergea pe jos spre biroul său, trecând pe o stradă din apropierea sediului Televiziunii Române, Marin Stoica a fost oprit de persoane înarmate şi condus cu forţa în sediul televiziunii.
Civili în combinezoane, asistaţi de poliţişti şi militari, l-au lovit bestial, l-au dus în subsolul televiziunii, unde a fost legat de alte circa 90 de persoane. Au fost filmaţi şi prezentaţi pe post ca agenţi ai unor servicii secrete străine care ameninţaseră că vor distruge Televiziunea Română.
La subsol au fost loviţi cu răngi metalice. Din cauza loviturilor, Marin Stoica a intrat în comă. A fost dus la Spitalul de Urgenţă, unde s-a trezit gol, pe o targă, în timp ce era dus la morgă. Avea traumatisme cerebrale, toraco-abdominale, iar muşchiul unei gambe era strivit. Acum este invalid. În dimineaţa zilei de 14 iunie a fost ajutat de o rudă să fugă din spital deoarece spitalul era înconjurat de mineri şi de forţe de ordine şi se temea de alte represalii.
El nu a fost bătut de mineri, care au sosit în Bucureşti la data de 14 iunie 1990, la ora 1.00 dimineaţa, ci de poliţiştii îmbrăcaţi în combinezoane de culoarea uniformelor minerilor, după cum ne-a declarat chiar Marin Stoica. O declaraţie asemănătoare a dat-o procurorului anchetator abia în 2005, când s-a declanşat o anchetă serioasă a evenimentelor din 13-15 iunie 1990.
Marin Stoica a făcut prima plângere în 1991, dar cum a stat mai mult prin spitale şi având şi sechele psihice, pe lângă cele fizice, nu a stat zi de zi la Parchet sau la mitinguri pentru a i se face dreptate, aşa cum făceau celelalte victime susţinute de societatea civilă (extrem de activă în anii ’90).
Trebuie să reamintim că în perioada aprilie-iunie 1990, în Piaţa Universităţii din Bucureşti a existat un miting maraton anticomunist, antiguvernamental ( preşedintele de atunci, Ion Iliescu, a făcut parte din nomenclatura comunistă, presedinţii camerelor la fel, iar premierul de atunci, Petre Roman este fiul unui nomenclaturist care a venit în România cu tancurile sovietice).
Pentru a opri mitingul maraton, Ion Iliescu a chemat minerii şi muncitorii să facă ordine în Capitală împotriva manifestanţilor (paşnici). Se striga pe străzi “Moarte intelectualilor!”, “Noi muncim, nu gândim!” etc.
În data de 13 iunie 1990, forţele de ordine au acţionat împotriva civililor din Bucureşti la ordinul preşedintelui de atunci, Ion Iliescu. Planul de reprimare fusese făcut încă din data de 11 iunie 1990. In noaptea de 13 iunie s-au folosit şi armele de foc împotriva civililor. Au murit şase persoane, altele fiind rănite. S-au operat arestări ilegale. Cei arestaţi au fost bătuţi bestial în două unităţi militare.
Până în 1997 ( în perioada cât preşedinte era liescu, cel care a ordonat represiunea) nu s-a făcut nici o anchetă a mineriadei din iunie 1990.
Între anii 1997-2000 (perioada cederistă, preşedinte Emil Constantinescu), generalul magistrat Dan Voinea, pe lângă o parte din dosarele Revoluţiei, a instrumentat şi partea cu uciderea, cu arme de foc, a şase persoane în noaptea de 13 iunie 1990.
Între 2001-2004, ancheta a fost din nou stopată, deoarece Ion Iliescu a fost reales preşedinte. În 2005, după ce Traian Băsescu a câştigat portofoliul de preşedinte al ţării, s-au reînceput în forţă anchetele în dosarele Revoluţiei şi ale mineriadei din iunie 1990 (dosarele care nu au fost terminate). Au fost puse sub învinuire peste 30 de persoane din conducerea ţării, între care Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu (fost şef SRI). Au fost audiate peste 6.000 de persoane, s-au făcut reconstituiri criminalistice etc.
În 2008, prin schimbarea legislaţiei aceste dosare au fost preluate de procurorii civili, care le-au închis.
Victimele, în special prin Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, s-au adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului, reclamând atât nefinalizarea în timp rezonabil a dosarelor Revoluţiei, cât şi dosarul mineriadei sângeroase din iunie 1990. În dosarul Revoluţiei, decizia CEDO s-a dat în 2011, obligând România să continue anchetele cu motivarea că omorurile de atunci sunt imprescriptibile. Datorită acestei decizii, România a fost obligată să dea şi o lege potrivit căreia omorul este imprescriptibil.
În dosarul Mineriadei, acţiunea victimei Marin Stoica a fost respinsă în întregl ei de Camera cu 7 judecători ( cu votul lui Streţeanu), urmând ca Marea Cameră, formată din 17 judecători, din care va face parte acelaşi Streţeanu, să analizeze această decizie şi să dea o hotărâre definitivă.
