Mă gândesc de ceva vreme la un proiect editorial inedit şi îl vântur aici, poate preia cineva ideea gratis: ce ar fi să scurmăm în arhivele ziarelor şi să vedem care erau scandalurile zilei din urmă cu un an, să mergem pe firul evenimentelor şi să analizăm ce s-a ales de ele? Cred că ar ieşi ceva spectaculos din acest experiment.
Modul în care se face agenda publică şi mediatică naşte un fel de vârtej al scandalurilor care ţin două-trei zile, le schimbăm permanent, uităm de ele, unele teme revin, altele se pierd, nu rămânem cu mai nimic, cu excepţia sfintei indignări. Iată, de pildă, inundaţiile. Am dat peste o lungă analiză pe care am scris-o în 2005, când cu inundaţiile de atunci. Reflexele politicienilor şi ziariştilor sunt aceleaşi până la detaliu. Ion Iliescu are dreptate: politicienii ar trebui să se abţină de la vizitele la faţa locului, mai mult încurcă. În acelaşi timp, nu e limpede dacă sistemul de intervenţii în caz de urgenţe, pe care îl găseam cam şubred în 2005, a fost reglat în aceşti câţiva ani. Ne trezim o dată la câţiva ani că apele iau nişte sate, dar între inundaţii nu venim cu nici un plan coerent de strămutare a locuinţelor construite în zone inundabile, cu nici un plan de redare către natură a luncilor abuzate de politica ceauşistă de sistematizare a agriculturii.
Asemenea planuri, puse serios în aplicare, ne-ar costa pe toţi mult mai puţin decât să refacem mereu şi mereu casele dărâmate de ape şi infrastructura oricum şubredă. Traian Băsescu le-a spus pe ton răstit sinistraţilor că asta e ultima dată când mai primesc materiale de construcţii de la stat şi că ar trebui să-şi facă asigurări pentru locuinţe. Bună intenţia, dar mă îndoiesc că va fi ultima dată, dacă ceva nu se schimbă la modul serios. Pentru că ceva similar spunea preşedintele şi la precedentele inundaţii. Pentru orice guvern, presiunea politică şi mediatică este imensă şi nu văd un politician român care să le spună sinistraţilor în viitor: v-am spus data trecută că e ultima dată, gata, acum nu vă mai dăm nimic. Şi chiar dacă s-ar găsi un sinucigaş politic să facă aşa ceva, ar fi scalpat la modul simbolic-mediatic de presă şi de opoziţie: cum îndrăzneşte un guvern fără inimă să nu ajute oamenii rămaşi pe drumuri? Deci ce spune preşedintele e vorbărie goală, dacă nu se vine cu un plan serios. În primul rând, trebuie să ştim de ce nu s-au făcut asigurări de la valul de inundaţii din 2005 până acum. Nu au oamenii bani? Nu vor companiile de asigurări să lucreze în zonele inundabile, unde e evident că logica statistică a ghinionului (luăm bani de la mulţi şi plătim celor puţini care păţesc necazul) nu se aplică, pentru că acolo necazul devine certitudine o dată la câţiva ani? Şi ce s-a ales de sistemul de asigurări obligatorii fluturat în 2005? Există? De ce nu funcţionează? Altfel, e uşor să ameninţi din gură, dar inutil.
Apoi, scandalul de la bacalaureat devine comic. Anii trecuţi ne plângeam că, în mod suspect, prea mulţi trec prin bac ca gâsca prin apă. Acum catastrofa e în sens contrar: prea puţini au absolvit examenul. Presa pare a şti sigur că există un procent „corect” de absolvenţi, deci ceva e în neregulă. Poate că, pur şi simplu, examenul a fost mai serios. Poate că asta ridică calitatea învăţământului la facultăţi, unde oricum se intră uşor prin inflaţia de locuri la stat şi privaţi, doar prin nota de la bac. Trebuie să ne hotărâm până la urmă ce vrem, nu poate să fie rău şi când trec prea mulţi, şi când trec prea puţini.
La celălalt capăt al învăţământului, la grădiniţe şi creşe, îmi aduc aminte de un alt scandal de acum vreo doi ani, când nu erau destule locuri la cele de stat. Guvernul s-a avântat atunci să construiască noi creşe şi grădiniţe. Evident, inutil pe termen scurt, pentru că durează să construieşti altele noi. Între timp, trendul demografic arată că vin din ce în ce mai puţini copii, deci s-ar putea ca locurile deja existente să fie prea multe şi acum doi ani a fost doar un vârf temporar. Rămânem deci cu clădiri construite degeaba şi personal angajat pentru prea puţini copii, însă sindicalizat şi titularizat pe post? Nu ştiu, doar întreb, cert este că nu ştim cu ce ne-am ales de pe urma acelui scandal.
Aşa cum ar trebui să stăm cu ochii pe cifrele de inflaţie din următoarele luni, să vedem dacă mărirea TVA s-a văzut în creşterile de preţuri, aşa cum spunea scandalul de săptămâna trecută. Deocamdată lanţurile de magazine se întrec în a-şi face reclamă cu faptul că nu modifică preţurile. Ceea ce nu a împiedicat o mulţime de oameni să facă cozi la magazine în ultima zi a lunii trecute, în mod cu totul ilogic, pentru că ar fi fost greu din punct de vedere contabil pentru magazine să modifice preţurile într-o singură noapte. Asta, în ipoteza că ar fi dorit totuşi să facă asta, ceea ce nu e deloc clar. Avem totuşi o piaţă destul de competitivă la comerţul cu amănuntul şi vedem acum şi beneficiile mult hulitelor hipermarketuri, care sunt în poziţia de a negocia cu furnizorii degrabă săltători de preţuri. Ar fi interesant de studiat unde se va manifesta inflaţia, aş paria că mai degrabă în industriile cu competiţie mică şi protejate de stat, dar şi asta rămâne să vedem.
O veste bună care nu face decât de un scandal de pagina a doua a ziarelor, subvenţia naţională pentru agricultură nu se mai acordă din lipsă de bani. Marii fermieri de gen Porumboiu, Ioan Niculae, Culiţă Tărâţă ameninţă că pleacă în Africa. Mă îndoiesc, africanii încă îşi taxează agricultura, nu o subvenţionează ca europenii şi americanii. Altfel, contextul este că agricultorii încasează subvenţia de la Uniunea Europeană şi primesc mai mulţi bani publici decât se întâmpla înainte să intrăm în UE. Doar că statul român a ales în 2007 să subvenţioneze în plus, suplimentar, de la bugetul naţional. Ceea ce era ilogic: pe de o parte, banii de la UE cresc de la an la an (aşa s-a negociat), pe de altă parte, un buget oricum sărac dădea aceste subvenţii, fără a fi clar deloc dacă au efecte bune sau nu (de pildă, ţăranii care au puţin pământ nu au nici un motiv să-l vândă pentru a se concentra exploataţiile, e mai rentabil să-l ţină degeaba şi să încaseze subvenţia, mai ales că preţurile la terenuri au picat după criză). Acum, suplimentul de la bugetul naţional este abandonat, era absurd să dăm 1,13 miliarde euro în acest an subvenţii naţionale suplimentare la agricultură, când nu avem bani de pensii şi salarii. Ceea ce nu va împiedica sindicatele din agricultură şi marii fermieri să spună iar că agricultura va deceda cu această ocazie, deşi, repet, cu banii de la UE avem o agricultură mai subvenţionată acum decât înainte de 2007. Dar acesta este un scandal aproape lunar, cu care ne-am obişnuit.
