Poveştile care se învârt în jurul unora dintre cel mai importanţi oameni din compania Microsoft din Marea Britanie sunt marcate de indecenţă, alcolemie ridicată şi hărţuire sexuală. O lungă istorie de scandaluri s-a concretizat într-o bătălie dusă în spatele uşilor tribunalului care are ca miză 10 milioane de lire sterline, sumă dezbătută între managerul pe Marea Britanie şi fostul său adjunct, relatează The Telegraph.
Simon Negus a fost angajat ca adjunct al directorului general Gordon Frazer, în filiala britanică a Microsoft, dar a fost concediat în 2010 pe fondul presupunerilor că ar fi sărutat o colegă, Toni Knowlson, la o petrecere a companiei care a avut loc în Atlanta şi că a minţit atunci când a fost întrebat despre această întâmplare.
Negus, în vârstă de 50 de ani, a fost acuzat de comportament sexual neadecvat şi de hărţuire sexuală a unor colege după ce a „flirtat şi a atins-o” pe Knowlson şi i-a cerut Zobiei Chugtai să o invite senzual pe Martina Redmond să se suie pe un scaun pentru ca restul să îi poată admira fusta scurtă.
Deşi aceste acuzaţii nu au fost niciodată dovedite, compania Microsoft a decis ca Negus să fie concediat pe motiv că a minţit în timpul investigaţiei şi l-au adus în instanţă cerându-i să returneze 75.000 de lire dintr-un bonus de 225.000 de lire pe care l-a primit cu condiţia să nu renunţe la postul său timp de trei ani. Negus, însă, a intentat la rândul lui un proces în care acuză firma că îi ia câştigurile pe 15 ani, că îl hărţuiesc şi că l-au concediat nemotivat.
În timpul procesului, Negus a relatat despre o conferinţă anuală de vânzări a Microsoft în cadrul căreia „consumul de alcool şi comportamentele scandaloase erau la ele acasă.”
Negus susţine de asemenea că Frazer încerca să îi oprească ascensiunea în companie. Dovezile aduse de acesta cu privire la conferinţa sus amintită conturează o imagine dezastruoasă, alimentată de „cantităţi nelimitate de votcă şi Jagermeister.” Potrivit mărturiilor, unul dintre manageri era atât de beat încât a urmărit-o pe una dintre directoare, Emma Cloney, în toaleta femeilor. Un alt director nu îşi mai aminteşte nimic despre acea conferinţă pentru că în seara cu pricina consumase prea mult alcool.
Negus pretinde că a renunţat la un post mult mai important la compania Dell pentru că i s-a promis că la un moment dat îi va urma lui Frazer în poziţia de director general. Negus ocupa poziţia 69 în topul performanţei la nivel mondial în cadrul companiei ceea ce îl făcea să apară ca o ameninţare serioasă la adresa superiorului său.
Potrivit dovezilor prezentate în instanţă, Frazer i-a trimis un email lui Jean-Phillipe Courtois, preşedintele Microsoft International, în care îi relata planul său de a scăpa de Negus înainte ca investigaţia să ajungă la o concluzie.
Compania susţine că, deşi sărutul dintre cei doi nu a rezultat într-o acţiune concretă „puternicele dovezi ulterioare” au indicat că Negus a minţit în timpul investigaţiei şi că acesta este de fapt motivul pentru care a fost concediat. Potrivit documentelor oficiale, Frazer se oferise să îi acopere postul în perioada dintre suspendare şi concendiere şi să găsească pe altcineva care să ocupe această poziţie, înainte ca preavizul acestuia să se încheie.
De asemenea, se pare că în timpul investigaţiei, Redmond a negat că situaţia care o implica şi de care a fost acuzat Negus ar fi reală, chiar dacă Chughtai spune că bărbatul a pus-o să formuleze invitaţia într-o manieră neadecvată. Presupunerea că Negus ar fi sărutat-o pe Knowlson nu a fost confirmată.
Unul dintre purtătorii de cuvânt a declarat că ar fi „nepotrivit să comenteze cu privire la un proces în desfăşurare”