3.8 C
București
sâmbătă, 14 decembrie 2024
AcasăSpecialScandalul DSK - Sex, viol şi comploturi

Scandalul DSK – Sex, viol şi comploturi

Acuzaţiile de tentativă de viol contra unei cameriste a hotelului Sofitel din New York au provocat un adevărat şoc în Franţa, unde sondajele îl anunţau câştigător – în tabăra socialistă – al prezidenţialelor din 2012 în faţa preşedintelui Nicolas Sarkozy. Chiar dacă DSK reuşeşte să convingă justiţia americană de nevinovăţia sa, în opinia mai multor comentatori un lucru este cert – pentru el cursa pentru Elysée a luat sfârşit înainte de a o începe.

Dacă va fi recunoscut vinovat, DSK riscă până la 20 de ani de închisoare. Deţinut într-o celulă a poliţiei din Harlem specializată în crime sexuale, directorul FMI urma să compară în faţa unui judecător unde va pleda nevinovat. Este prima etapă a procedurii judiciare care se declanşează la New York, după care se va decide fie menţinerea lui în detenţie, fie eliberarea pe cauţiune.

Poliţia din New York a dat puţine detalii despre acest scandal, afirmând doar că au fost luate eşantioane şi probe care ar putea permite identificarea ADN-ului directorului FMI acuzat că a forţat o cameristă de la Sofitel să „presteze o felaţie”. Potrivit legislaţiei statului NY, o astfel de relaţie neconsimţită este considerată crimă sexuală. Prevăzută pentru duminică, aducerea lui DSK în faţa judecătorului a fost amânată pentru luni, pentru a permite anchetatorilor să efectueze noi teste.

Apartamentul 2086

Faptele de care este acuzat directorul FMI s-au produs sâmbătă la amiază, la hotelul Sofitel situat în apropiere de Times Square. Dominique Strauss-Kahn era în camera nr. 2086 şi deocamdată singura versiune este cea dată de angajata Sofitel, anume că a intrat în apartament crezând că este gol. În plus, femeia le-a declarat poliţiştilor că DSK a ieşit gol din baie şi a mers în vestibul, unde se afla ea, a împins-o în cameră şi a început să o agre¬seze sexual. Ea a reuşit să scape, dar a fost târâtă în baie unde a obligat-o la o felaţie, arată canalul tv MSNBC. Deşi directorul Fondului ar fi încercat să o închidă în cameră, într-un final tânăra a reuşit să fugă. Surse din poliţie evocau ca „precipitată” plecarea lui DSK de la hotel şi au menţionat câteva dintre lucrurile uitate de oficialul francez în hotel, în special unul din telefoanele sale mobile. După-amiază, DSK a sunat la hotel pentru a verifica dacă i s-a găsit telefonul, indicând personalului că se află la aeroportul internaţional JF Kennedy din New York. A fost arestat la ora 16.40, când se afla la bordul zborului Air France cu destinaţia Paris. Urma să participe la reuniunea miniştrilor din zona euro la Bruxelles şi la o întrevedere cu cancelarul german Angela Merkel. Evenimente programate cu mult timp în urmă. Dar, surse ale poliţiei americane au vorbit despre „fugă” şi o arestare „in extremis”.

Camerista invizibilă

Se ştiu puţine lucruri despre cea care îl acuză pe directorul FMI. Potrivit New York Times, femeia este de origine africană, are 32 de ani şi lucrează la Sofitel de trei ani. Tânăra nu a făcut nici un comentariu. Duminică a venit la sediul Special Victims cu faţa ascunsă de un şal alb şi l-a identificat pe DSK.

Victima unui „complot”?

Nu există încă date suficiente pentru a declara dacă directorul FMI este sau nu vinovat de acuzele aduse, dar deja pe internet şi în media politică franceză – de stânga sau de dreapta – se vehiculează posibilitatea unui complot, a unei maşinaţii politice. Sunt date care nu concordă şi ancheta este abia la început.

Avocaţii lui DSK au reconstituit programul acestuia de sâmbătă, ziua arestării, şi au constatat că a părăsit hotelul cu o oră înaintea agresiunii sexuale asupra cameristei, arată Figaro. D. Strauss-Kahn ar fi plecat de la Sofitel la prânz, „cu o oră înainte de a avea loc agresiunea” şi ar fi luat masa cu fiica sa într-un restaurant, după care a mers direct la aeroport. Şi-a dat seama că a uitat unul dintre telefoane şi a sunat la hotel, permiţând poliţiştilor să îl localizeze. Semnele de întrebare au fost iscate de promptitudinea cu care un militant al UMP (partidul preşedintelui Sarkozy) a relatat pe Twitter detalii ale arestării, detalii care s-au dovedit false cum ar fi faptul că ar fi fost arestat la hotel.

Arnaud Dassier, autor al dezvăluirilor despre maşina Porsche în care a fost văzut DSK în urmă cu o săptămână, a fost unul dintre primii care au relansat ştirea, alimentând speculaţiile privind o posibilă manipulare orchestrată chiar în sânul actualei majorităţi pentru a destabiliza favoritul sondajelor în vederea prezidenţialelor din 2012. Este vehiculată şi teza unei operaţiuni internaţionale contra directorului FMI. Un fost purtător de cuvânt al UMP relevă că sub pantofii şefului FMI a fost pusă „o coajă de banană” , fiecare ştiind „vulnerabilitatea” acestuia în raport cu femeile. O capcană. Iar Jacques Attali, fost consilier al preşedintelui Francois Mitterrand, evoca şi el ipoteza unei manipulări survenită într-un hotel Sofitel care aparţine lanţului francez Accor.

Femeie, „veriga slabă”

În aprilie, la un dejun cu ziarişti de la Liberation DSK evoca ipoteza unei posibile maşinaţiuni contra sa şi a imaginat următorul scenariu: „o femeie pe care o violez într-un parking şi care primeşte 500.000 sau un milion de euro pentru a inventa o astfel de poveste”.Întrebat care sunt punctele slabe ale unei eventuale candidaturi în 2012, răspunsul lui a fost: „Banii, femeile şi faptul că sunt evreu”.

Adevărata problemă a lui Strauss-Kahn este raportul său cu femeile susţin politicieni şi ziarişti. DSK şi sexul este o poveste pe care socialiştii o urmăresc de multă vreme. Aventurile sale sunt cunoscute şi fostul ministru nu se ascunde – îi plac femeile. În 2008 a fost acuzat de o relaţie inadecvată cu una dintre subordonatele de la FMI, dar ancheta internă nu a găsit că ar fi vorba de un abuz de putere. Acum, o ziaristă din Franţa îl acuză că a fost agresată sexual în 2002, şi intenţionează să depună plângere.

Considerat un seducător înveterat, în biografia sa autorizată autorul Michel Taubman consacră un capitol pentru ceea ce prezintă drept „zvonuri” în care se arată că încă de când era deputat colegele îl bombardau cu bileţele amoroase, cerându-i întâlniri secrete.

Tăcere la Elysée

Considerat de preşedintele Sarkozy principalul adversar în 2012, DSK a ieşit cu cătuşe la mâini dintr-un comisariat din Harlem, în New York. La Elysee, anturajul preşedintelui observă cu mare prudenţă derularea situaţiei, evitând luarea de poziţie după inculparea directorului FMI. UMP a cerut respectarea prezumţiei de nevinovăţie, iar presa sublinia că principalul beneficiar al probabilei eliminări a lui DSK se numeşte Nicolas Sarkozy.

Favorit în sondaje pentru prezidenţialele din 2012 din Franţa, DSK riscă 20 de ani de închisoare în SUA
unde a fost arestat sub acuzaţia de tentativă de viol. Dominique Strauss-Khan a fost adus ieri în faţa unui judecător din New York care va decide eliberarea sub cauţiune sau menţinerea lui în arest.

Cele mai citite

Donald Trump vrea să renunțe la ora de vară

Președintele ales Donald Trump a anunțat că vrea să pună capăt practicii schimbării orei în Statele Unite, argumentând că măsura ar economisi bani, transmite...

Sorin Ioniță, președinte Expert Forum: Franţa şi Polonia şi-au exprimat neîncrederea în serviciile româneşti de informaţii

Preşedintele think-thank-ului Expert Forum, Sorin Ioniţă, a semnalat o mişcare importantă la nivelul aliaţilor României: Franţa şi Polonia şi-au exprimat neîncrederea în serviciile româneşti...

Tema Conferinței UNESCO WPFD de la București, 5-7 mai 2025 – Impactul inteligenței artificiale asupra jurnalismului și media 

Tema Zilei Internaționale a Libertății Presei (București, 5-7 mai 2025) va fi ”Impactul inteligenței artificiale asupra jurnalismului și media” La 12 decembrie a.c., a avut...
Ultima oră
Pe aceeași temă