21.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialScandal poltic la Atena după ce fostul şef al ATEbank a transferat...

Scandal poltic la Atena după ce fostul şef al ATEbank a transferat în străinătate 8 milioane de euro

Un nou scandal politic a izbucnit la Atena după ce fostul director general al băncii de stat ATEbank a recunoscut că a transferat în străinătate 8 milioane euro din economiile personale pentru a cumpăra o proprietate în Londra, cu câteva luni înainte ca instituţia de credit să declare insolvenţa, informează Mediafax.

Theodoros Pantalakis, bancherul implicat în scandal, a negat vehement că ar fi comis vreo neregulă, subliniind pentru site-ul elen de ştiri Realnews că a declarat în 2011 tranzacţia şi a plătit impozitele aferente, potrivit Financial Times (FT).

„Sunt în vacanţă şi nu vreau să spun mai multe înainte de a mă reîntoarce la Atena”, a declarat Pantalakis pentru FT, de la vila sa de pe insula Paros.

O sursă apropiată discuţiilor a afirmat că bancherul va fi audiat în luna august de o comisie parlamentară privind cei trei ani ca şef al ATEbank.

Zeci de greci bogaţi, printre care politicieni, bancheri sau proprietari de companii de transporturi maritime, au cumpărat în ultimii trei ani proprietăţi de lux la Londra pentru a-şi proteja averile de criza tot mai profundă din Grecia, unde populaţia este afectată de măsuri dure de austeritate.

Guvernatorul băncii centrale, George Provopoulos, a declarat că instituţia a transmis autorităţilor fiscale datele acestor tranzacţii.

„Nimeni nu a sugerat că domnul Pantalakis ar fi trimis banii în străinătate prin metode ilegale. La mijloc este o chestiune de etică, din moment ce la acea dată era director general al unei mari bănci de stat, într-o perioadă de criză financiară şi economică”, a comentat o sursă bancară.

Pantalakis a demisionat în luna iulie de la şefia ATEbank, după ce Piraeus Bank a cumpărat activele performante ale instituţiei pentru 95 milioane euro, o primă tranzacţie spre consolidarea sectorului bancar elen.

Bancherul s-a opus cu îndârjire deciziei guvernului de a privatiza banca, solicitând revigorarea ATEbank printr-o injecţie de capital de 4,6 miliarde euro de la Fondul Elen de Stabilizare Financiară, vehicul de recapitalizare bancară finanţat prin acordul de 130 miliarde euro convenit de Atena cu FMI, UE şi Banca Centrală Europeană.

Pantalakis va fi întrebat, la audieri, de către parlamentarii opoziţiei, şi despre împrumuturile de peste 150 milioane euro acordate de ATEbank principalelor partide politice, aflate acum la putere. Împrumuturile au avut garanţii colaterale insuficiente şi au rămas neplătite cât timp banca a fost sub conducerea sa, potrivit analiştilor.

Tot analiştii subliniază împrumuturile de 130 milioane euro luate de fondul de pensii al ATEbank în timpul mandatului lui Pantalakis, sume utilizate pentru plata obligaţiilor către foşti angajaţi în contextul pierderilor tot mai ridicate ale instituţiei de credit.

El este acuzat şi că nu a reuşit să privatizeze companiile controlate de stat prin ATEbank, care au atras interesul câtorva companii importante din Grecia şi din Europa.

Cele mai citite

Platforma X a lui Elon Musk își schimbă poziția în fața Curții Supreme din Brazilia, cerând ridicarea interdicției

Într-o schimbare semnificativă de atitudine, platforma de socializare X, deținută de Elon Musk, a declarat Curții Supreme din Brazilia că a respectat ordinele de...

Categoria Păi să nu spun vorba aia?!

Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, despre acuzațiile liberalilor aduse lui Ciolacu: „Sunt foarte departe de adevăr, ca să nu le zic...

Volkswagen își revizuiește din nou prognozele anuale din cauza performanțelor slabe și a condițiilor economice dificile

Volkswagen a anunțat vineri o revizuire negativă a previziunilor sale anuale, marcând a doua ajustare în mai puțin de trei luni. Această decizie a...
Ultima oră
Pe aceeași temă