14 C
București
vineri, 4 octombrie 2024
AcasăSpecialSatul lui Eminescu a fost vizitat de vedetele muzicii populare

Satul lui Eminescu a fost vizitat de vedetele muzicii populare

Nu ti-i poti imagina in blugi, adidasi sau in trening. Muzica pe care o canta le-a creat o anumita imagine. Eleganta costumului popular, portul si traditiile zonei pe care o reprezinta sunt stindardul lor. Imbracati astfel, te surprind. Ca simplu ascultator de muzica populara ai senzatia ca in fata ta sunt alti oameni, din simplul motiv ca nu poarta cunoscutele vesminte. Sofia Vicoveanca, Mioara Velicu, Elena Merisoreanu, Maria Carneci, Gheorghe Turda, Nicolae Sabau, Margareta Clipa, Dumitru Farcas, Angelica Moldovan, Elena Roizen, Ionela Prodan – ce mai! Intreaga floare a folclorului romanesc a poposit saptamana aceasta la Ipotesti, intr-un program de promovare turistica organizat de societatea Marshal Turism. Sau altfel spus, au ajuns acasa la cunoscuta solista Daniela Condurache. Emotionata de statutul ad-hoc de gazda, Daniela si-a primit oaspetii ca o adevarata moldoveanca, cum altfel, decat cu placinte poale-n brau si tuica cat cuprinde, din recolta proprie. Insotita de mama sa, vedeta s-a laudat tuturor cu locurile natale, aceasta fiind nascuta exact in comuna Mihai Eminescu, de unde se trage si marele poet. Sositi cu un autocar, cei 35 de artisti s-au lasat nitel asteptati, gazdele evenimentului fiind de-a dreptul ingrijorate de minutele care se scurgeau in asteptarea colegilor-cantareti. Apar primii oaspeti si nerabdarea incepe sa se stinga treptat. Inca vreo 10 minute si in sfarsit apare si autocarul cu indragitii cantareti. Pe soseaua care duce spre oras, botosanenii se inghesuie sa-i felicite. Sunt intampinati de celebra gazda si autoritatile judetului, reprezentate de prefectul liberal Cristian Roman, directorul Directiei pentru Cultura Botosani, Dana Pietraru, directorul Memorialului, Valentin Cosereanu si primarul comunei Mihai Eminescu, Dumitru Gireada. Locul incarcat de poezie i-a marcat pe fiecare in parte: „Sunt sub presiunea emotiei. Privesc Ipotestiul si nu-mi vine sa cred ca e o oaza de pace si liniste”, isi exprima parerea la un moment dat celebrul cantaret de folclor Dumitru Farcas. Toti isi manifesta bucuria revederii cu locurile in care a copilarit poetul. Artistii sunt invitati apoi in sala Amfiteatrului de la Ipotesti. Autoritatile s-au pregatit de zor pentru ca „reprezinta valori adevarate in cultura poporului nostru”, dupa cum s-a exprimat prefectul, vizibil emotionat de intalnirea cu marii artisti. Li s-au oferit diplome de excelenta, un album cu judetul Botosani si, pentru locul vizitat, ce era mai nimerit decat statuia in miniatura a poetului?! Primarul comunei Mihai Eminescu, Dumitru Gireada, a primit cu aceasta ocazie propunerea de a se infrati cu localitatea al carui edil-sef este cunoscutul interpret Nicolae Sabau, impresionat de spiritul poeziei si al muzicii ramase vii in constiinta oamenilor din zona. Nostalgiile l-au cuprins si pe ardeleanul Gheorghe Turda, care a incantat audienta cu o poveste de-a dreptul impresionanta. „Marele nostru poet a plecat de la Ipotesti si a sfarsit la Bucuresti. Casa in care locuieste Gheorghe Turda a fost candva ospiciul lui Alexandru Sutu, a fost casa in care a sfarsit Mihai Eminescu. Pastrez aceasta amintire, cum un prieten de-al meu pastreaza scrisorile de la Maria Tanase”, a povestit indragitul cantaret Gheorghe Turda. In fine, desi aflati in vacanta, interpretii nu au putut rezista ispitei de a canta din versurile poetului, de a-si aminti din poezile acestuia… Spectacolul oferit in cinstea oaspetilor s-a incheiat cu un scurt recital sustinut de doi dintre copiii talentati ai judetului, pregatiti de maestrul Ion Cobala, seful Rapsozilor Botosanilor, respectiv Irina Iustiuc si Andrei Maxim. Pelerinajul de la Ipotesti s-a incheiat cu o vizita la muzeul organizat in casa in care a trait marele poet, artistii fiind impresionati de-a dreptul de intalnirea cu poezia satului…

Cele mai citite

FCSB a învins în deplasare pe PAOK Salonic cu 1-0(1-0) în 10 oameni

FCSB a obţinut o victorie mare cu echipa greacă PAOK Salonic, cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul Toumba din Salonic, în...

Elena Lasconi susține propunerile lui Nicușor Dan pentru București

Elena Lasconi și-a declarat public susținerea față de cele 20 de propuneri pentru București prezentate de Nicușor Dan, într-o postare pe Facebook. Ea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă