O autocisternă încărcată cu 44 de tone de combustibil a produs un grav accident pe o autostradă din Brazilia, infornează presa internațională.
Mașina încărcată cu etanol a rămas fără frâne, a rupt gardul despărţitor şi a pătruns pe contrasens. Încărcătura a explodat, dar mașina a continuat să ruleze şi a lovit în plin 14 autoturisme.
Evenimentul s-a produs la 400 de kilometri sud de orașul Sao Paulo, pe autostrada BR-277. Imaginile accidentului, preluate de la camera de supraveghere a unui restaurant, par desprinse dintr-un film de acţiune, cu şoseaua în flăcări plină de maşini complet distruse.
Şoferul autocisternei a scăpat cu viaţă şi va fi pus sub acuzare, fiindcă s-a urcat la volan, deşi ştia că maşina are probleme la sistemul de frânare.