Nicolas Sarkozy a fost reținut de procurorii anticorupție din Franța, pentru a fi audiat în legătură cu un presupus trafic de influență, informează BBC News. Presa străină susține însă că fostul preşedinte francez a fost plasat în arest preventiv marţi dimineaţa.
Sarkozy este cercetat într-un dosar privind presupuse fapte de trafic de influenţă. Măsura este una fără precedent împotriva unui fost şef al statului francez, informează B1TV.
Avocatul lui Nicolas Sarkozy a fost plasat luni în arest preventiv, într-un caz privind un presupus trafic de influență și o presupusă încălcare a secretului instrucției în care este citat numele fostului președinte francez din perioada 2007-2012.
Thierry Herzog a fost plasat în arest cu scopul de a fi interogat de către Biroul de luptă împotriva corupţiei din cadrul Poliţiei Judiciare.
Alți doi magistrați de rang înalt au fost de asemenea plasați în arest preventiv.
Știre în curs de actualizare