13.6 C
București
marți, 29 octombrie 2024
AcasăSpecialSărbătoare germană în Cluj

Sărbătoare germană în Cluj

Festivalul de Toamnă al Economiei Germane a inclus manifestări economice, dar şi culturale

 

Oamenii de afaceri vorbitori de limbă germană din Transilvania de Nord au organizat, în 5-7 octombrie Festivalul de Toamnă al Economiei Germane. Este vorba de prima astfel de manifestare organizată în centrul oraşului, din ultimele decenii. Festivalul a oferit şansa participanţilor de a intra în contact cu economia şi cultura germană, dar în primul rând a fost o oportunitate de relaţionare, pentru cei interesaţi.

„Pentru câteva zile, pe străzile din centrul Clujului se poate auzi muzică tradiţională germană, pot fi văzute proiecţii de filme tematice, iar doritorii pot participa la mini-cursuri de limba germană, organizate de Centrul Cultural German din Cluj”, spunea unul dintre participanţi. Nu în ultimul rând, companiile implicate în acest festival şi-au prezentat clujenilor realizările de până acum. În ultima zi a festivalului, duminică, a avut loc, în premieră în România, o slujbă ecumenică catolic-evanghelică, pe scena din cortul amplasat în Piaţa Unirii din Cluj, potrivit www.clujtoday.ro.

Organizatorul evenimentului a fost Clubul Oamenilor de Afaceri de Limbă Germană din Transilvania de Nord, prescurtat în germană DWNT. În România există, în total, şapte cluburi ale oamenilor de afaceri germani, la Satu Mare, Arad, Timişoara, Cluj, Braşov, Sibiu şi Bacău. „Am organizat un astfel de eveniment din dorinţa de a face şi altceva decât un festival tradiţional al berii. Sunt convins că după acest eveniment tot mai multe firme vor dori să se alăture clubului nostru”, a declarat Ludger Thol, preşedinte DWNT.

Germania, un partener important

Festivalul a fost un bun prilej pentru oamenii de afaceri germani de a vorbi şi despre relaţiile economice dintre cea mai puternică economie a Europei şi cea românească. Germania rămâne unul dintre principalii parteneri economici din România. Iar companiile cu capital german au continuat să investească în România şi în timpul crizei economice, astfel că ele au generat circa 100.000 de locuri de muncă. În paralel, companiile din Germania cumpără multe materii prime ori produse precum cele destinate industriei auto din România, în timp ce Germania exportă în România multe produse finite, de la alimente la automobile ori maşini industriale.

Însă, în această perioadă de criză, cel mai important lucru pe care Germania, una dintre cele mai puternice economii din lume, l-a investit în România a fost încrederea, spun oamenii de afaceri germani. Astfel, companiile cu capital german au continuat să se dezvolte în România. Multe dintre ele preferă Transilvania, pentru că, pe de o parte, această regiune este mai aproape de autostrăzile Europei Centrale, iar pe de altă parte, pentru că aici există tradiţia istorică a unor comunităţi de germani, încă din Evul Mediu. Companiile germane s-au grupat în cluburi economice, iar la Cluj funcţionează unul dintre ele. Conducătorii celor 77 de firme afiliate organizează, în aceste zile, prima ediţie a Festivalului de Toamnă al Economiei, spune preşedintele Clubului Oamenilor de Afaceri de Limba Germană din Transilvania de Nord, Ludger Thol.

Vor să fondeze o tradiţie

Acest festival are şi o componentă care ţine de schimburile culturale, spune directorul Centrului Cultural German din Cluj, Fabian Muthaller, care îşi doreşte ca reţeta festivalului să fie pusă în practică şi anul viitor. Festivalul economic de la Cluj a cuprins prezentări ale firmelor germane, austriece ori elveţiene, evenimente artistice, precum expoziţii foto, dar a avut şi o latură gastronomică, în care a fost prezentă berea germană, acompaniată de vinuri austriece, spun reprezentanţii companie Qual Media, care a asigurat comunicarea publică a acestui festival.

Cele mai citite

Boeing analizează vânzarea diviziei spațiale sub conducerea noului CEO

Kelly Ortberg, noul CEO al Boeing, numit în august, ia în considerare vânzarea diviziei spațiale a companiei ca parte a unui plan de redresare,...

Ce mai rapidă eliminare din istorie! Un brazilian a primit roșu după doar trei secunde – VIDEO

Rafael Silva, atacantul echipei Cruzeiro Belo Horizonte, a fost eliminat după doar trei secunde de joc în partida cu Athletico Paranaense, stabilind un nou...

Simona Halep, mesaj după eliminarea de la WTA Hong Kong

Simona Halep a avut un parcurs dezamăgitor la turneul de la Hong Kong, unde a fost eliminată în runda inaugurală. Fosta lideră WTA a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă