Sanda Toma si Costina Ciuciulica interpreteaza personajele feminine de rezistenta in piesa lui Arthur Miller, "Toti fiii mei", in regia lui Ion Caramitru, care a deschis stagiunea 2009-2010 a Teatrului National "I.L. Caragiale". O artista consacrata si o debutanta, alaturi nu numai pe scena, ci si in interviul de mai jos.
Era ca o zvarluga. Micuta de statura, cu ochi luminosi, cu un par stralucitor; vorbea cu repeziciune, dar cu o dictie perfecta". Aceasta este descrierea pe care Octavian Sava i-o facea cu ani in urma actritei Sanda Toma. Acum, Sanda Toma, cu aceeasi dictie perfecta, domina scena Salii Mari a Teatrului National in rolul Kate Keller, din "Toti fiii mei".
Ei ii da replica o tanara actrita, Costina Ciuciulica, absolventa in 2004 a UNATC, la clasa regretatului actor Adrian Pintea. Costina Ciuciulica a jucat pana acum doar in cateva proiecte independente. Anul acesta insa sansa i-a suras, personajul Ann Deever reprezentand debutul pe scena Nationalului.
Am citit undeva ca doar un anumit context v-a determinat sa dati la teatru. Doreati sa urmati Geologia. S-a transformat intamplarea in pasiune?
Sanda Toma: Meseria de artist nu ti-o alegi tu, te alege ea pe tine. In anul doi de facultate am inteles, treptat, cum este cu "intrarea in pielea personajului", iar lumea nou descoperita astfel m-a fascinat si m-a stimulat, rezultatele pozitive devenind din ce in ce mai evidente. Imi descoperisem vocatia!
Aduce meseria de actor satisfactii in plus fata de alte meserii?
S.T.: Satisfactiile noastre sunt efemere – ca si creatiile noastre. Chiar pe pelicula sunt deteriorate de prezent, de eternul contemporan. Focuri de artificii care se sting repede, lasandu-te in negura vietii de zi cu zi, pe care trebuie sa te straduiesti mereu din rasputeri sa o iluminezi iar… Cine stie cand si daca ti se va mai ivi prilejul!
Crezi in sansa, in intalniri providentiale?
Costina Ciuciulica: Enorm cred in sansa. Cred ca viata este facuta de un sir nesfarsit de intalniri pe care trebuie sa le recunosti, trebuie sa fii atent la ele si sa nu le ratezi. "Intalnirea" este fundamentala pentru mine. Sunt intalniri fundamentale in viata unui om care nu au neaparat un rezultat imediat, cum a fost, de exemplu, intalnirea cu profesorul meu Adrian Pintea. Una fundamentala pentru mine, dar care nu a avut rezultat din a doua zi de facultate.
Pentru ca ai amintit de aceasta intalnire, crezi in modele, in faptul ca ele iti pot marca destinul?
C.C.: Nu ai cum sa mergi mai departe fara modele pentru ca in viata ai nevoie de repere. Un model este o mare complexitate de insusiri. Nu iei totul, iei doar lucrurile mai apropiate sufletului tau, care ti se potrivesc si iti folosesc.
Ce rol au jucat modelele pe care le-ati avut in formarea dumneavoastra umana si profesionala?
S.T.: De la marii nostri maestri – din pacate, aproape toti disparuti – cu care am avut norocul si onoarea sa fiu partenera am invatat ca meseria noastra este mai degraba… de furat. Furi, iti insusesti ce-ai furat, "treci prin tine" – nu imiti, personalizezi – nu copiezi. Eu am furat pana si de la animale ceea ce mi s-a parut caracteristic, de la oamenii de pe strada, de la viata. Nu trec ca gasca prin apa, ci fac o permanenta calatorie de documentare! Depozitez in memorie si scot la iveala ce cred ca se potriveste atunci cand construiesc un personaj. Nu mi-am ales niciodata un model anume. Nu am vrut sa fiu X sau Y. Am fost si raman eu insami, cu defectele si calitatile mele, cu deteriorarile inerente trecerii timpului, cenzurandu-ma nemilos inca din adolescenta, pastrandu-mi cu grija echilibrul interior si incercand, pe cat posibil, sa nu-i supar pe cei din jurul meu.
In afara pasiunii pentru meserie, ce credeti ca ar mai intra in reteta succesului?
S.T.: Succesul nu are reteta. Daca o va descoperi vreodata cineva se va imbogati peste noapte! Poate fi banuit, prezis – mai ales sperat -, dar niciodata garantat. Daca auziti ca cineva spune "va garantez succesul", fiti siguri ca acela nu este om de teatru, ci om politic!
Ce presupune trecerea de la registrul comic la cel dramatic?
S.T.: Talent. Batranii maestri spuneau: "cine joaca bine comedie poate oricand sa joace bine drama. Cine joaca numai drama nu poate sa joace oricand comedie".
Joci pentru prima data pe scena Nationalului bucurestean in piesa "Toti fiii mei", de Arthur Miller, alaturi de actori mari ai teatrului romanesc. Ai avut temeri, trac?
C.C.: Am fost primita de toata distributia cu bucurie si m-am simtit din primul moment ca acasa. Sunt cu totii niste oameni minunati! In momentul in care am dat proba am simtit ca acesti oameni ma vroiau, nu am simtit nici un fel de reticenta. Bineinteles ca realizam cu cine sunt pe scena, dar nu mi-a fost teama pentru ca atunci cand ma uitam in ochii dumnealor simteam ca sunt alaturi de mine. Nu m-am simtit nici o clipa nici infricosata, nici faultata. Stiam ca am un sprijin in ei. La un moment dat, intr-o repetitie, in timp ce ii dadeam o replica, domnul Rebengiuc, pe care-l iubesc foarte mult si care m-a ajutat, isi dorea atat de mult ca lucrurile sa iasa bine incat l-am surprins dand din buze, spunand odata cu mine replica mea. Si atunci, nu ai cum sa te temi, deoarece simti ca oamenii te iubesc. Si cand esti iubit, nu te mai temi de nimic. Nici de Dumnezeu nu te temi cand stii ca el te iubeste!
Este aproape de sufletul tau personajul Ann Deever? Ti-a fost greu sa-l construiesti? Ai avut un tipic, o metoda?
C.C.: In functie de personajul pe care-l ai de facut, de cat de aproape este el de tine, te folosesti de lucruri care iti apartin, de experienta pe care o ai, iar daca el este departe de tine incepi si din exterior sa-l construiesti, sa vezi cum se comporta personajul in anumite situatii si te gandesti cum te-ai comporta tu in atari situatii. In situatia de fata nu mi-a fost greu. Personajul meu este o femeie puternica, ea detine secretul si totusi, fiind atat de singura, lupta in continuare pentru iubirea ei, pana la capat. Si eu sunt o structura destul de puternica, dar, ca orice femeie normala, am si eu partea mea de labilitate, care nici nu e rea pana la urma, e chiar artistica. Ann Deever are si ea aceste doua laturi, de cadere si totusi de rezistenta. Cand am lucrat la aceasta piesa important a fost sa inteleg situatiile, sa ma asez foarte bine pe ele si sa-mi dau seama de unde pana unde sunt eu si de unde pana unde este ea. Dar nu a fost foarte complicat.
Este actoria o meserie sau un mod de viata?
S.T.: Este un mod de viata pentru escroci, pentru cei care, din diverse motive, se dau mereu drept altii. Pentru un actor profesionist, a juca teatru in viata este dezonorant. Respectivul merita descalificarea, asemenea boxerului profesionist care confunda carciuma sau strada cu ringul.
Tinand cont de specificul profesiunii noastre – specific ce apare si la alte categorii profesionale -, viata noastra are multe limite impuse; orele de culcare si sculare sunt altele, concediul nu poate fi luat decat intre doua stagiuni, vara, lipsim mult de acasa – turnee, deplasari, serile si toate sarbatorile legale muncim, iar duminica noastra este lunea, cand toata lumea lucreaza.
Ce rol joaca frumusetea in viata unui om, in general, si a unei actrite, in special?
C.C.: E importanta, dar te si poate incurca. Daca mizezi pe ea si ti-o joci, esti un om pierdut. Pentru ca sunt varste si varste… Poti deveni penibil la un moment dat. Sunt oameni care-si uita varsta si-si joaca in continuare frumusetea. Si te miri. Te intrebi: ce s-a intamplat cu el? Sigur, frumusetea este importanta ca o carte de vizita. Cand iti apare in fata un om frumos, te bucuri. Dar… daca frumusetea nu este dublata de bun simt si inteligenta poate sa fie un mare defavor. Oamenii nu au nici un merit ca sunt doar frumosi. Ii lasa Dumnezeu mai frumosi sau mai urati. Bucura-te ca esti frumos, dar nu tine cont de lucrul acesta!
V-a fost greu sa gasiti cheia personajului pe care-l interpretati in piesa "Toti fiii mei", Kate Keller? Se identifica el pe undeva cu doamna Sanda Toma?
S.T.: Imi era atat de dor de un rol bun intr-o piesa buna, incat atunci cand am fost distribuita in "Toti fiii mei" aproape ca nu mi-a venit sa cred. Ba chiar, stiind ca rolul a fost jucat in 1948 de doamna Aura Buzescu, celebra stea a Teatrului National de atunci si fosta mea profesoara de actorie, mi s-a facut frica de prea mult noroc. Rol greu, dificil, complex, splendid, care nu putea decat sa ma incante, sa ma puna pe jar. Nu realizasem, in toate perioadele cenusii ale activitatii mele actoricesti, cand ma socoteam – pe drept cuvant – doar o constiincioasa "functionara dramatica", cata foame mistuitoare de teatru adevarat adunasem in mine! M-am repezit pe Kate Keller hamesita, devorand-o din toate partile deodata, incat habar nu am in care bucata se afla cheia personajului! Probabil ca am inghitit-o si astfel m-am identificat cu Kate, a carei inima este incununata cu spini, simbol al suferintei si iubirii materne.
