3.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecial"Sănătatea", plătită doar de săraci

„Sănătatea”, plătită doar de săraci

Cele mai multe dintre cabinetele avocaţilor, notarilor şi medicilor din Maramureş nu plătesc contribuţiile pentru CAS, fapt care periclitează sistemul medical din judeţ a reclamat subprefectul Gyongyke Bondi, după ce conducerea autorităţii administrative a constatat că, pentru prima oară după închiderea minelor, în luna februarie a acestui an Maramureşul a colectat sub 70% din contribuţiile la fondul de sănătate. După ce a analizat împreună cu reprezentanţii Direcţiei Finanţelor Publice Maramureş raportul colectării contribuţiilor la bugetul de stat în februarie 2010, conducerea Prefecturii a sesizat „şocată”, după cum s-a exprimat subprefectul Bondi, că o parte foarte mare a populaţiei care a contribuit la fondul de pensii nu şi-a plătit şi contribuţia la fondul de sănătate.

„Se închid spitalele din judeţ”

„Avem o problemă! Chiar toată comisia era şocată de diferenţa foarte mare între ceea ce s-a colectat la bugetul asigurărilor sociale de stat, adică fondul de pensii, care este în valoare de 34.179.000 de lei, iar la bugetul asigurărilor sociale de sănătate s-a colectat 9.334.511 lei. Deci, în raport cu anul trecut, 68,97%. Este o problemă extraordinar de mare! În aceste condiţii nu mai trebuie să ne mirăm că nu sunt bani pentru sănătate, că se închid spitalele din judeţ…”, a declarat subprefectul de Maramureş.

În încercarea de a descoperi cauza regresului, finanţiştii au constatat că mulţi avocaţi, notari şi chiar medicii de la cabinetele private, care realizează venituri importante, nu îşi achită contribuţiile. „Din analiză a reieşit că sunt birourile de avocatură, sunt cabinetele medicale private, sunt notarii care nu-şi plătesc. Ei plătesc fondul de pensii, dar nu plătesc fondul de sănătate. Iar o explicaţie ar fi că aceste persoane preferă să plătească zilele de spitalizare şi tratamentele doar atunci când au nevoie. Pentru ei suma de 200 de lei pe ziua de spitalizare nu e foarte mare, mai ales că în cazul unor tratamente nu foarte complicate au de achitat doar o săptămână de spitalizare”, a explicat subprefectul Bondi Gyongyke.

Oficialul maramureşean a atras însă atenţia asupra faptului că plata asigurărilor de sănătate este o problemă de „conştiinţă socială” de care ar trebui să ţină seama „mai ales bogaţii”. „Astăzi şi pensionarii trebuie să plătească la fondul de asigurări de sănătate, iar aceşti liber profesionişti, care au bani, nu plătesc”, a mai spus subprefectul Bondi. Judeţul Maramureş nu s-a mai confruntat cu o situaţie în care să colecteze doar 69% din fondul de sănătate de pe vremea când funcţiona Compania Naţională Remin şi „se plăteau doar salariile minerilor, iar contribuţiile la stat, nu!”. Conducerea Prefecturii susţine că acum încearcă să găsească soluţii prin care să-i determine pe „rău-platnicii bogaţi” să-şi plătească contribuţiile de sănătate.

Cele mai citite

Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu șeful CIA în Ucraina

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar...

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...

PNL în colaps financiar: Audit comandat pentru cheltuielile „scăpate de sub control”

Președintele executiv al partidului, Ilie Bolojan, a anunțat în ședința conducerii că acest audit este necesar pentru a clarifica situația financiară și a gestiona...
Ultima oră
Pe aceeași temă