8.9 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialSănătate. Prioritățile anului

Sănătate. Prioritățile anului

Depistarea surdităţii la nou-născut, a cancerului de col, realizarea de transplanturi pulmonare, introducerea unei noi terapii pentru hepatita C şi construirea a trei spitale regionale se numără printre priorităţile din sănătate pe 2015, potrivit ministerului de resort. 

Ministerul Sănătății (MS) şi-a stabilit obiectivele prioritare pentru 2015. Între acestea se numără şi dezvoltarea programelor naționale de prevenție, continuarea procesului de actualizare a listei de medicamente compensate și gratuite, precum şi realizarea de investiții în sistem cu fonduri din surse externe

Astfel, actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite va continua prin introducerea unor noi terapii pentru bolnavii cronici. "În prezent se derulează etapa finală de introducere a triplei terapii pentru tratarea bolnavilor cu hepatită C", a precizat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, citat de Mediafax.

Tot în 2015, o serie de molecule evaluate vor fi introduse în listă prin mecanismul cost-volum, urmând să aibă loc, de asemenea, prima delistare și introducerea unora într-un nivel de compensare mai mic. "Aş vrea să reamintesc faptul că în 2014, după şapte ani, am reuşit să actualizăm de două ori lista de medicamente compensate şi gratuite, pentru ca pacienţii români să beneficieze de tratamente inovative care să determine o îmbunătăţire a calităţii vieţii lor, refacere rapidă după boală şi, implicit, o reintegrare mai uşoară în familie sau la locul de muncă", a adăugat Bănicioiu.

Până în prezent, pe listă au fost introduse 40 de molecule şi combinaţii de substanţe active noi, prima actualizare fiind destinată pacienţilor care suferă de afecţiuni rare. Mai precis, începând din mai 2014, au fost compensate 17 medicamente fără echivalent terapeutic, pentru pacienţii cu forme rare ale unor boli precum cancerul (leucemii), epilepsia, bolile endocrine şi cele neurologice degenerative.

La ultima actualizare au fost introduse 23 molecule noi pentru 29 indicaţii terapeutice – afecţiuni cardiovasculare, diabet zaharat, bolii inflamatorii reumatice cronice, hepatita cu virus B, HIV/SIDA, artrita idiopatică juvenilă. De asemenea, un pas important a fost introducerea moleculelor destinate combaterii hepatitei cu virus B, mai precizează reprezentanţii MS.

În privinţa dezvoltării şi extinderii programelor naționale de sănătate, pentru 2015 a fost dublate sumele alocate, de la 300 milioane de lei la peste 650 milioane de lei. În aceste condiţii, MS va derula şi va dezvolta programul naţional gratuit de depistare activă precoce a cancerului de col uterin, care a beneficiat de peste 18 milioane de lei în 2014, iar pentru noul an a fost planificată o creștere a bugetului cu peste 50%. Continuarea acestui program are ca scop prevenirea şi combaterea cancerului de col uterin şi reducerea incidenţei formelor invazive de boală si a mortalităţii prin acest tip de maladie. 

Pentru următorii cinci ani, MS are ca obiectiv testarea a 65% din populația eligibilă, în acest scop fiind dublate fondurile pentru efectuarea testelor Babeș-Papanicolau. "Sigur că acest obiectiv depinde de cadrele medicale care derulează programul și, din această cauză, apelul meu se îndreaptă către medicii de familie, pentru implicarea mult mai activă. Până în prezent, doar 40% dintre medicii de familie sunt implicați în activitatea de mobilizare a femeilor pentru participarea la screening", spune ministrul Sănătăţii.

Tot în 2015, MS va dezvolta programul pentru prevenirea deficienţelor de auz, prin extinderea la nivel naţional a screeningului pentru depistarea precoce a acestui fel de probleme la nou-născuţi.

"Pentru dezvoltarea copilului, este deosebit de important ca surditatea să fie depistată cât mai devreme, spre a asigura în timp util tratamentul adecvat. Screeningul auzului la nou-născuți este singura metodă prin care se poate depista activ hipoacuzia chiar din prima lună de viață. Din această cauză am hotărât ca începând din 2015 să asigurăm procedurile de screening în toate maternitățile și pentru toți nou-născuții. Instruirea personalului medical şi dotarea tuturor celor 150 maternități de pe teritoriul României cu aparatura de screening auditiv la nou-născut se vor face din fonduri europene. În acest sens, am demarat deja un proiect european", a mai precizat Nicolae Bănicioiu.

Un alt obiectiv al noului an este continuarea dezvoltării programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană. "Pentru anul viitor, ne propunem creșterea numărului de centre de transplant de organe, construirea celor patru bănci de multițesut și celule – pentru care, în 2014, am finalizat studiile de fezabilitate -, precum și dezvoltarea transplantului pulmonar. Evident că vom urmări și creșterea numărului de bolnavi transplantați, acesta fiind în 2014 mai mare cu 10% decât în anul precedent", spune ministrul de resort.

De asemenea, potrivit MS, anul 2015 va aduce reluarea Programului național de fertilizare in vitro.

Referitor la dezvoltarea de noi investiţii, MS precizează că începe noul an cu un buget dublu pentru la acest capitol. Cele mai importante investiţii din 2015 vor fi realizate cu ajutorul fondurilor structurale și ale Băncii Mondiale, subliniază ministrul Nicolae Bănicioiu. Astfel, cu suportul Băncii Mondiale, va fi iniţiat un program naţional de radioterapie şi va începe construirea unor unităţi noi de radioterapie în întreaga ţară, în beneficiul pacienţilor cu afecţiuni oncologice. "Radioterapia este sectorul cel mai vitregit din oncologie, pentru că avem prea puţine centre, iar acestea dispun de aparatură veche, care nu mai corespunde", explică Bănicioiu.

Şi tot în 2015 va începe construirea a trei spitale regionale, la Iaşi, Timişoara şi Craiova, primele de acest gen de după 1989.

Cele mai citite

FCSB și Dinamo, eliminate din Cupa României! Universitatea Craiova și Metalul Buzău avansează în sferturi

FCSB a pierdut cu Universitatea Craiova, scor 0-2, și a ratat calificarea în sferturile Cupei României, în timp ce Dinamo a fost eliminată după...

Premierul Slovaciei: „Ucraina nu va adera niciodată la NATO”

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a afirmat miercuri, în fața Comisiei Parlamentare a Afacerilor Europene, că Ucraina nu va fi invitată să devină membră NATO...

Percheziții în Prahova: 100 kg de articole pirotehnice confiscate, două persoane audiate

Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost confiscată, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale Polițiștii prahoveni au efectuate joi dimineață trei percheziții domiciliare...
Ultima oră
Pe aceeași temă