2 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSpecialSamir Spranceana si acolitii lui au fost saltati de DIICOT

Samir Spranceana si acolitii lui au fost saltati de DIICOT

Doua saptamani le-a trebuit procurorilor DIICOT, dupa publicarea anchetei noastre, sa-l salte pe Samir Spranceana, om de afaceri din Craiova. Acesta a fost retinut ieri de oamenii legii, sprijiniti – ca la toate descinderile facute in Cetatea „Banilor”… negri – de trupele de interventie rapida ale Jandarmeriei Romane.

La primele ore ale diminetii, procurorii DIICOT au descins la domiciliul lui Spranceana, sotul Cameliei Spranceana, magistrat al Curtii de Apel Craiova si nas de cununie al corespondentei Antena 1 la Craiova, Loredana Chimoiu. Samir Spranceana a fost urcat in duba, dupa care procurorii bucuresteni au descins mai intai in imobilul acestuia din Craiova si apoi la sediul firmei KIRA, situat in comuna limitrofa Bucovat, pentru a le perchizitiona. De acolo, Spranceana a fost dus la Bucuresti, pentru audieri. De asemenea, tot ieri au mai fost retinuti in acelasi dosar – si in aceeasi duba a jandarmilor bucuresteni – cativa dintre oamenii de incredere ai acestuia, printre care Roli Impuscatoiu, Adrian Berceanu si Luminita Dobre.

Reglari de conturi in lumea interlopa

In urma cu exact doua saptamani, „Romania libera” dezvaluia afacerile ilegale ale controversatului craiovean Samir Spranceana, implicat in numeroase scandaluri si reglari de conturi in lumea interlopa din Craiova. Reamintim ca numai din cateva „condeie” acesta a obtinut aproape 210 miliarde de lei rambursari de TVA de la Directia de Finante Dolj. Tunurile date de sotul magistratei de la Curtea de Apel Craiova se ridica insa la aproximativ sase sute de miliarde de lei vechi, prin evaziune fiscala, returnari de TVA – in urma unor tranzactii, se pare, fictive – si multe alte ilegalitati financiare. Din primele informatii primite de la organele de ancheta, se pare ca cele mai multe returnari de TVA au fost facute prin firmele lui Roli Impuscatoiu, acesta fiind motivul pentru care a fost retinut si el in acelasi dosar. Luminita Dobre a fost directoarea firmei de confectii „KIRA Group”, apartinand lui Spranceana. La inaugurarea acelei societati a fost prezenta toata „crema” autoritatilor doljene, in frunte cu fostul prefect Ion Calin, cat si cu fostul securist Ristea Priboi. Cat despre Adrian Berceanu, se stie ca acesta a fost mana dreapta a lui Samir Spranceana si asociat cu el la mai multe firme. Oamenii legii au perchezitionat si domiciliile acestora, insa nu au spus absolut nimic despre ceea ce au cautat.

Legea sabiei

In privinta legaturilor dintre lumea interlopa din Craiova si Samir Sranceana, lucrurile sunt foarte complexe, acesta ajungand la un moment dat chiar unul dintre capii acesteia. Nu o data batausii acestuia au scos sabiile in plina strada, ziua in amiaza mare, fara nici o teama de politia doljeana, aflata in acea vreme sub comanda lui Constantin Codita. Regarile de conturi dintre Spranceana si fostii sai adversari, Cimino, Caiac, Rosiianu, Ilie Puscarie, Paul Valuta, pareau ca nu se mai termina, intr-un oras macinat de coruptie, Craiova. In timp ce se razboia cu acestia, Samir Spranceana avrea in spate justitia, prin sotia sa, politia, prin fostii sefi vanduti acestuia, politicieni „de vaza”, precum Ristea Priboi, si interlopi, precum Enriko Constantinescu, Genica Boerica. Dupa lupte „seculare” pe strazile Craiovei, gasca adversarilor lui Spranceana si-a recunoscut inferioritatea in fata celor care stateau in spatele acestuia, considerand ca e mai bine sa fie prieteni decat dusmani. Asta mai ales dupa ce Cimino si-a ridicat restaurantul „Genovesse” langa vila in care locuia Spranceana. In acest mod, Samir si-a facut noi prieteni: fratii Ion si Nicolae Mihailescu „Tuica” – arestati si ei pe data de 20 februarie a.c. – si pe toti fostii lui dusmani. Din acel moment, acestia chiar formasera un fel de cartel bazat pe un pact de neagresiune, context in care a avut loc razmerita tiganilor, deranjati ca nu mai pot invarti bani in Craiova, din noaptea de 18 spre 19 septembrie 2003. Terminand cu „golaneala”, Samir Spranceana a trecut la lucruri mai serioase: returnari de TVA, ca tot era la moda pe vremea ex-premierului Nastase in judetul lui Ion Calin, si la evaziuni fiscale. Din cate am reusit sa aflam, procurorii DIICOT intentioneaza ca azi sa-i prezinte pe Samir Spranceana – sotul judecatoarei craiovene – si pe cei retinuti alaturi de el Tribunalului Bucuresti, cu propunerea de arestare preventiva.

Cele mai citite

Românii, tot mai nemulțumiți de viață: Criza politică urcă pe lista principalelor temeri

Războiul din apropierea României rămâne o sursă majoră de îngrijorare pentru 24% dintre respondenți Un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES)...

Premierul Benjamin Netanyahu va fi supus unei operaţii de prostată, în plin conflict cu Hamas

Netanyahu a fost diagnosticat cu o infecţie urinară, cauzată de o hipertrofie benignă de prostată Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani,...
Ultima oră
Pe aceeași temă