Ca poezie, "Societatea de Asigurare a Libertatii Tale" e o metafora cam patetica, iar ca nume de pub – o gluma nu tocmai reusita, cam pe acelasi nivel cu "Marijuana Coffee Shop" pentru un club de Lipscani. Dar asta nu conteaza, o multime de localuri fac glume proaste pe peretii exteriori, dar inauntru te intampina cu o atmosfera calda si preturi imbietoare. Am ajuns in SALT – "Societatea de Asigurare a Libertatii Tale" – intr-o luni. Nu m-a deranjat gresia de pe jos, mi-au fost simpatice monitoarele cu meciuri si aparatele de fussbal pe care le frecau cativa adolescenti, mi-au placut mesele si scaunele simple din lemn, fara fite englezesti – usor incomode, dar semanand bine cu scaunele cu spatar inalt de la tara. Sigur, Offside-ul arata mai bine, respectand la milimetru conceptul de pub englezesc pentru suporteri – dar preturile izgonesc orice ultras de cartier.
In fine, muzica din SALT e si ea OK, rock-ul ala jerpelit pe care tot il aud de la 16 ani incoace, dar care te ajuta sa te simti familiar intr-un spatiu, iar preturile – dragutele pentru un local care inca miroase a nou, mai exact a lemnarie: 5,5 lei berea (aici se putea un pic mai bine), 13-17 lei salata (si aici se putea mai bine), 14-21 lei pizza (de asemenea), 12-16 lei sandvisurile (dar cine isi ia sandvisuri cand are pizza in meniu?). Am luat o pizza SALT cu 20 de lei, o salata de somon, un chilipir la numai 17 lei, si o chestie numita "strips", care m-a momit prin sonoritatea componentelor: ulei de palmier, sos Thousand Island, fasii crocante de piept de pui – toata minunatia costand numai 16 lei. Pizza era mediocra, neprajita la mijloc, dar la un local popular nu faci mofturi, mananci ca sa mearga berea.
Salata – mai OK, portia mare, infoiata cu salata verde, chit ca somonul afumat trebuia cautat printre frunze, iar caperele, si mai pudice, pareau de negasit… Salatele sunt insa o gluma pentru fete si, de fapt, daca stau sa ma gandesc, nu m-am priceput niciodata la ele – exista lucruri, fiinte, fenomene ale naturii in lumea asta care ma depasesc. "Strips" s-a dovedit un preparat de semifast-food, pui-prajit-cu-cartofi-pai, plus un sos ("Thousand Island") cu gust de ketchup Tomi pe fata. Una peste alta, locul mi-a ramas vag simpatic, poate as fi revenit: un local curatel, nou si nepretentios. Am cerut nota si o factura fiscala – dar aceasta de la sfarsit nu se putea fara acordul patronului.
"Reveniti maine cu bonul", mi-a zambit luminos si civilizat chelnerita. Intamplator stau aproape de club, "OK", i-am zambit inapoi. A doua zi, managerul, un tip foarte civilizat, si-a cerut scuze ca nu ma putea ajuta (imprimanta nu avea cerneala), "Reveniti maine", mi-a zambit si el. Nu am mai revenit niciodata.
