Salariatii Primariei Botosani ar putea primi de anul viitor spor pentru fidelitate. Desi sindicatul Primariei Botosani a solicitat acordarea mai multor sporuri in speranta majorarii salariului cu cel putin 30 de procente, primarul municipiului Botosani, Catalin Flutur, a precizat ca fondul de salarii in anul urmator s-ar dubla, ceea ce bugetul nu permite. „Vom analiza cat se poate da. Intr-un an 35 de miliarde de lei reprezinta fondul de salarizare si 60 de miliarde de lei ar insemna cu tot cu sporurile pe care le solicita sindicatul. Nu putem suporta tot ce solicita ei”, a declarat Catalin Flutur, primarul municipiului Botosani. Cu toate acestea el recunoaste ca solicitarile salariatilor din institutia pe care o conduce sunt normale avand in vedere salariile mici ale functionarilor publici. In cererea sindicalistilor se regaseste sporul pentru haine, pentru munca grea, pentru calculator, pentru hrana si chiar pentru lucrul cu publicul, dar si pentru fidelitate. Sindicatul a apelat la acordarea acestor sporuri pentru ca municipalitatea nu le poate majora salariul. „Vom incerca sa gandim un spor de fidelitate pe care sindicalistii il cer. Suntem interesati de disciplina, profesionalism, fidelitate si respect fata de institutie, vom analiza si vom vedea cum putem acorda acest spor. In nici un caz nu putem acorda tot ce solicita ei”, a mai spus primarul Catalin Flutur.