-0.2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialSalamul de vară trebuie consumat cu moderaţie

Salamul de vară trebuie consumat cu moderaţie

La 30% din sortimentele analizate nu se regăsește carnea de vită care este prevăzută în reţeta tradițională. La numai 25% din produsele analizate se menționează tipul de fum folosit la afumarea acestora și anume fum natural obținut din lemn de fag.

Salamul de vară, așa cum ne spune și denumirea, a fost gândit pentru consum în sezonul cald: suficient de rezistent la temperatura mai ridicată a verii, suficient de uscat pentru a rămâne ferm și elastic, cu structură plăcută, fără grăsime migrată din membrană. Consumat la temperatura ambiantă ori ușor prăjit (cum este potrivit să procedăm dacă nu am avut posibilitate de păstrare la rece), este pretabil pentru  nenumărate variante de alcătuire a unei gustări, de la consumul simplu, cu pâine, la variante sofisticate, alături de felurite legume, pastete etc.

Între preparatele din carne, face parte din categoria celor cu structură tipică, fierte și dublu afumate. Se prepară din carne (pulpă) de porc și de vită, în proporții egale, la care se adaugă circa 20% masă de slănină proaspătă și condimente (sare, piper, boia, usturoi, chimen, dar și puțină silitră ori salpetru (circa unu la mie), care sunt săruri ale azotului adăugate, după tradiția germană, cu scop de conservare și de păstrare a culorii roșii specifice). Prepararea tradițională presupunea frâmântarea la rece a cărnii tocate și a slăninei, în etape alternate cu timpi „de odihnire“ care durau câteva zile, apoi tragerea în membrane de porc sau de vită, afumare, fierbere, și iar afumare și uscare moderată.

„Un salam de vară preparat corect are proprietăți gustative îmbietoare (carne fiartă, condimentată și afumată), o valoare energetică ridicată (între 1.250… 1.600 kJ, respectiv circa 300-385 kcal per 100 g produs) și constituie o sursă majoră de proteină valoroasă (minim 15% din masa salamului). Cu aceste valori, salamul de vară constituie o sursă excelentă pentru cei ce desfășoară mult efort fizic, dar rămâne la fel de folositor și pentru cei care desfășoară activități mai lejere, caz în care asocierea în consum cu legume și alte componente ale hranei, dar și consumul cumpătat, se impun riguros“, a explicat prof. univ. dr. Ion Schileru.

„Consumatorul român ar trebui mai întâi de toate să învețe să citească eticheta cu atenție. Foarte multe ingrediente nesănătoase sunt ascunse sub denumiri pe care consumatorul nu le înţelege, dar mai presus de orice, trebuie să știe că declarația nutrițională este obligatorie în România. Din păcate, în prezent, în țara noastră sunt controlate mai puțin de 5% din produsele agroalimentare importate; găsim pe piață «salam tradițional românesc», dar care este produs în Polonia. Și-atunci trebuie să fim vigilenți, iar în momentul în care nu înțelegem o etichetă pe care găsim denumiri ciudate, putem intra pe site-urile de specialitate și acolo putem găsi denumirile care ne pot ajuta să înțelegem ce este în acel produs. Un alt element important ce ne poate ajuta să înțelegem cât de sănătos sau nesănătos este produsul respectiv, este termenul de valabilitate al acestuia. Cu cât termenul este mai lung, cu atât produsul este mai chimic, mai tratat, altfel nu ar rezista îndelung pe rafturile magazinelor“, a declarat profesor Gabriella Pascaru Bisi, blogger Gourmet Arta Gustului.

„Grăsimile din salamuri sunt grăsimi saturate. Grăsimile saturate sunt în cea mai mare parte de origine animală, dar sunt și câteva excepții, cum ar fi acidul palmitic, margaric și stearic care sunt de natură vegetală. Pe lângă acestea mai există grăsimi saturate sintetice (trans) obținute prin hidrogenare.

Din punct de vedere nutrițional o dietă echilibrată trebuie să conțină sub 10% grăsimi saturate din totalul zilnic de calorii. De exemplu, dacă necesarul caloric al unei femei este de 1.800 kcal, aceasta va putea asimila 180 kcal din grăsimi saturate. Grăsimile saturate în exces cresc colesterolul, fracțiunea LDL, crescând riscul declanșării bolilor de inimă și a accidentelor vasculare cerebrale. Se pare că excesul de grăsimi saturate are efect negativ asupra creierului prin păcălirea receptorilor de sațietate, având ca și consecință dereglarea consumurilor alimentare (persoana mănâncă mai mult). Un consum mare de grăsimi saturate poate duce la obezitate și poate crește riscul de cancer de colon, rect, sân și intestin subțire“, a arătat Marie Vrânceanu, nutriţionist specializat în nutrigenomică.

„Grăsimile animale, solide ca și consistență se mai numesc şi grăsimi saturate. Pe lângă acestea, mai există şi grăsimile lichide, nesaturate, provenite din sursă vegetală. Mezelurile sunt bogate în grăsimi saturate, iar consumul în exces al acestora reprezintă primul pas către bolile cronice serioase. De la ficatul gras la diabet, hipertensiune arterială și chiar cancer. Studiile moderne pentru longevitate au demonstrat că persoanele care consumă excesiv grăsimi saturate au o speranță de viață redusă.“ – dr. Florin Ioan Bălănică, specialist în medicina personalizată, nutriție și nutrigenomică.

„Persoanele care consumă o cantitate de sare mai mare decât media au o presiune sanguină mai mare și au un risc crescut de hipertensiune arterială. Consumul excesiv de sare a mai fost pus în legătură și cu alte afecțiuni agravate de retenția de apă provocată de sare: insuficiență cardiacă, hipertrofia ventriculară stângă, afecțiuni ale rinichilor și litiază renală, edemul, accidentul vascular cerebral, osteoporoză etc.“ – doctor Silviu Bănățeanu – medic specialist medicina de familie, Spital Sanador.

„În anul 2017, România înregistrează aproximativ două milioane de pacienţi suferinzi de diabet zaharat, la această cifră ameţitoare adăugându-se încă trei milioane de români care suferă de prediabet, conform rezultatelor Studiului Naţional privind Prevalenţa Diabetului, Prediabetului, Supraponderii, Obezităţii, Dislipidemiei, Hiperuricemiei şi Bolii Cronice de Rinichi (PREDATORR). De altfel, cei mai mulţi diabetici se află în sudul ţării, regiune urmată de Bucureşti-Ilfov. Consider că atenţia noastră ar trebui să se canalizeze mai mult în direcţia promovării consumului acelor alimente care înglobează micronutrienţi de calitate, neîncurajând consumul alimentelor procesate care sunt bogate în calorii, dar sărace în vitamine, minerale, enzime, antioxidanti, probiotice sau grăsimi sănătoase.

În privinţa grăsimilor saturate pe care un copil ar trebui să le consume, susţin ideea ca acestea să provină cu precădere din direcţia cărnii sănătoase proaspete, cât şi din cea a ouălor ecologice şi a lactatelor fermentate“ – dr. Ingrid Ada Balan., medic specialist pediatru

„Cel mai important este ca românii să înțeleagă că un aliment procesat este lipsit de viață, alterând pe termen mediu și lung starea sănătății acestora. Nu este deloc întâmplător că România ocupă pozițiile fruntașe în Europa în privința numărului de bolnavi suferinzi de afecțiuni cronice, considerând că alimentația sănătoasă constituie singura cheie care poate desface lacătul complex al epidemiei de boli cronice cu care ne confruntăm. În privinţa adulţilor, Departamentul de Agricultură din Statele Unite sugerează ideea ca aprox. 45%-65% din totalul caloriilor consumate să provină zilnic din zona glucidelor sau a carbohidraţilor, proteinele ajungând  la 10%- 35%, în timp ce grăsimile sau lipidele ar trebui să reprezinte între 20% şi 35% din totalul caloriilor consumate. Declaraţia nutriţională de la un producător la altul nu diferă foarte mult, atât timp cât aceştia activează în acelaşi domeniu, de aceea rămân la ideea că diferenţierea calitativă a acestora ar trebui facută în primul rând prin furnizarea unor informaţii-cheie, menite să scoată în evidenţă plusurile şi minusurile reale ale produsului alimentar achizitionat“ – Dumitru Bălan, nutriţionist.    

„La fabricarea salamului de vară se utilizează doar carne de porc, carne de vită, slănină, condimente, sare, fiind interzisă folosirea cărnii separate mecanic, a organelor de porc sau vită, și a amidonului. Recomand consumatorilor să evite consumul acelor sortimente care conțin peste 2,5 grame sare și peste 30 grame grăsimi în 100 grame produs. Având în vedere conţinutul ridicat de sare şi de grăsimi din unele sortimente, salamul de vară nu trebuie să facă parte din alimentaţia copiilor şi a adulţilor cu sindrom metabolic şi boli asociate acestuia“ –  conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte APC.

Top 10 sortimente de salam de vară după conținutul total de grăsimi din 100 gr produs

  1.
Cris-Tim (Gostat) – 37,07 gr, din care 15,85 gr grăsimi saturate

  2.
Aldis – 37 gr, din care 18 gr grăsimi saturate

  3.
Agricola – 34 gr, din care 10 gr grăsimi saturate

  4.
Fox (salam de vară extra) – 33,59 gr, din care 12,74 gr grăsimi saturate

  5.
Cris-Tim (salam de vară) – 33,55 gr, din care 13,86 gr grăsimi saturate

  6.
Fox (salam de vară) – 32,34 gr, din care 12,37 gr grăsimi saturate

  7.

Goodies Meat (Pikok), Auchan și Jumbo (Banat bun) –
30 gr, din care 11 gr grăsimi saturate (Pikok), respectiv 11,5 gr grăsimi saturate (Auchan) și 11,7 gr grăsimi saturate (Banat bun)

  8. Carrefour – 29,5 gr, din care 10,3 gr grăsimi saturate

  9.
Caroli (salam de vară extra) – 28,5 gr, din care 11,5 gr grăsimi saturate

10.
Caroli (Campofrio) – 27,5 gr, din care 10,8 gr grăsimi saturate

 

Top 10 sortimente de salam de vară
după prețul per kg

 

  1. Cris-Tim (Matache Măcelaru – salam de vară uscat) 45,90 lei

  2. Cris-Tim (Gostat – salam de vară uscat) 33,80 lei

  3. Aldis (salam de vară uscat)                  32,10 lei

  4. Agricola (salam de vară uscat extra)     31,40 lei

  5. Caroli (salam vară uscat)                      28,15 lei

  6. Caroli (Campofrio)                                27,83 lei

  7. Jumbo Com (Banat bun – salam de vară extra) 27,74 lei

  8. Goodies Meat (Pikok) și C+C               25,69 lei

  9. Fox (salam de vară extra)                     23,73 lei

10. Meda (salam vară)                               21,98 lei

 

Top 10 sortimente de salam de vară după valoarea energetică din 100 gr. produs

  1. Cris-Tim (Gostat)                                                       422 kcal

  2. Aldis                                                                          406 kcal

  3. Agricola                                                                  382,4 kcal

  4. Fox (salam vară extra)                                              378 kcal

  5. Goodies Meat (Pikok)                                               348 kcal

  6. Cris-Tim (Matache Măcelaru)                                341,1 kcal

  7. Jumbo (Banat bun)                                                   340 kcal

  8. Auchan                                                                     332 kcal

  9. Carrefour                                                                    329 kcal

10. Caroli (Maestro)                                                         328 kcal

 

Top 10 sortimente de salam de vară după conținutul de sare din 100 gr produs

  1. Cris-Tim (Matache Măcelaru) și Pikok                            3 gr

  2. Cris-Tim (Gostat)                                                         2,84 gr

  3. Aldis și Jumbo (Banat bun)                                           2,8 gr

  4. Cris-Tim                                                                       2,55 gr

  5. Meda, Carrefour, Auchan și Caroli (Maestro)                2,5 gr

  6. Fox (salam de vară)                                                    2,48 gr

  7. Fox (salam de vară extra)                                           2,41 gr

  8. CIA Aboliv (Apetit) și Caroli (Campofrio)                        2,2 gr

  9. Agricola                                                                            2 gr

10. Kaufland                                                                        1,5 gr

Cele mai citite

UE analizează piețele agricole post-invazie în Ucraina: măsuri urgente pe masa Consiliului Agricultură și Pescuit

Miniștrii Agriculturii pregătesc strategii pentru 2025 la reuniunea Consiliului UE de la Bruxelles Miniștrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc luni, la...

UE analizează piețele agricole post-invazie în Ucraina: măsuri urgente pe masa Consiliului Agricultură și Pescuit

Miniștrii Agriculturii pregătesc strategii pentru 2025 la reuniunea Consiliului UE de la Bruxelles Miniștrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc luni, la...

Firmele mici, obligate să implementeze SAF-T de la 1 ianuarie. Fără softuri, nu se poate

Pentru companiile mici, aceste softuri reprezintă un demers care presupune costuri suplimentare Începând cu 1 ianuarie 2025, firmele mici din România vor fi obligate să...
Ultima oră
Pe aceeași temă