4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialSălajul, răvăşit de ape

Sălajul, răvăşit de ape

Pagubele sunt imense, însă valoarea lor totală încă nu a fost calculată.

14 comune şi două oraşe din judeţul Sălaj au fost afectate de inundaţii, ca urmare a ploilor torenţiale,  a grindinii şi a vijeliilor produse în noaptea de luni spre marţi, potrivit centralizării provizorii realizate de către Instituţia Prefectului.

Este vorba despre oraşele Zalău şi Jibou şi comunele Românaşi, Agrij, Buciumi, Treznea, Valcău de Jos, Meseşenii de Jos,  Bocşa, Pericei, Hereclean, Plopiş, Bălan, Chieşd, Şimişna şi Sărmăşag. Conform primelor estimări, au fost inundate 210 gospodării şi anexe, 850 hectare de teren arabil, 100 de hectare de păşuni şi fâneţe, au fost colmatate 166 fântâni şi au fost distruse sau afectate şapte poduri şi 15 podeţe. De asemenea, viiturile şi-au pus amprenta pe 40 de kilometri de drumuri comunale şi judeţene. În Zalău, dar şi în judeţ, au fost inun-date sau au avut de suferit din cauza precipitaţiilor sediile unor societăţi comerciale şi instituţii publice, printre care şcoala generală şi grădiniţa din Chieşd, o bază sportivă din Hereclean, Sala Sporturilor, Palatul Administrativ, Şcoala „Iuliu Maniu”, Muzeul Judeţean de  Istorie şi Artă, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Zalău.  

Cele mai citite

Sondaj: 79% dintre ruși susțin încheierea unui acord de pace cu Ucraina, cel mai mare procent de la începutul conflictului

Un sondaj recent realizat de grupul de cercetare Russian Field relevă că sprijinul pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina a atins...

Numărul virozelor, în creștere. INSP anunță peste 93.000 de cazuri de infecţii respiratorii în săptămâna 11-17 noiembrie

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a raportat peste 93.000 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 11-17 noiembrie, înregistrând o creştere semnificativă de...

Soldați nord-coreeni, pregătiți să lupte alături de Rusia împotriva Ucrainei, avertizează șeful Pentagonului

Mii de soldați nord-coreeni aflați în Rusia sunt pe punctul de a intra în luptele împotriva Ucrainei, a declarat Lloyd Austin, secretarul american al...
Ultima oră
Pe aceeași temă