» Tehnicianul Gloriei Bistrita spune ca inlocuirea antrenorului la campioana Romaniei nu este de bun augur in vederea meciului de maine.
Schimbarea lui Ioan Andone cu Maurizio Trombetta pe banca lui CFR Cluj inseamna, la prima vedere, ca actuala campioana a Romaniei nu trece prin cele mai bune momente. Clujenii au castigat doar doua meciuri din sase in acest campionat, iar saptamana viitoare vor debuta in Liga Campionilor impotriva celor de la AS Roma. Totusi, antrenorul Gloriei Bistrita, Ioan Ovidiu Sabau, nu crede ca trupa feroviara va trata lejer meciul direct de maine, din etapa a saptea a Ligii I, iar faptul ca alb-visinii au suferit pana acum in partidele din campionat nu face decat sa-i ambitioneze si mai mult. "Aceasta partida este una foarte importanta pentru ambele echipe. Cred ca CFR-ul va trata cu foarte mare seriozitate intalnirea cu noi mai ales din cauza rezultatelor neasteptate din ultima vreme pe care le-a inregistrat.
Tocmai din aceasta cauza, insa si pentru ca li s-a schimbat antrenorul, jucatorii clujeni vor fi mult mai ambitiosi pentru ca fiecare dintre ei vrea sa castige un loc de titular. Intr-adevar, aceste schimbari pot sa faca si mult rau, insa de cele mai multe ori ele aduc multe bine, asa ca trebuie sa fim foarte atenti", a precizat "Motul". Tehnicianul Gloriei i-a laudat pe fotbalistii lui Trombetta si spune ca doar printr-o concentrare superioara "vampirii" vor putea iesi invingatori de pe teren. De asemenea, Sabau nu l-a uitat nici pe prietenul sau Ioan Andone, caruia i s-a refuzat sansa de a antrena in grupele Ligii Campionilor. "Intotdeauna au existat ambitii foarte mari in meciurile dintre noi si CFR, mai ales ca sunt multi jucatori la Gloria care au evoluat si la Cluj.
Chiar daca in acest moment feroviarii trec prin momente grele, nu cred ca CFR poate fi considerata vulnerabila. Nu trebuie sa o consideram ca pe o echipa in criza, care nu mai are mentalitate de invingator. Nu pot spune daca e bine sau rau ca l-au schimbat pe Andone, insa el merita tot respectul pentru rezultate pe care le-a obtinut", a mai declarat Sabau.
ACUZE
Ioan Ovidiu Sabau nu a uitat meciul din penultima etapa a campionatului trecut, atunci cand elevii sai au pierdut cu 1-0 partida din Gruia. La acea vreme lumea a spus ca bistritenii n-au dorit sa-i incurce pe CFR-isti in cursa pentru titlu, iar din aceasta cauza Sabau ar fi trimis rezervele in teren. "S-a barfit, am fost acuzati, insa am spus la momentul respectiv de ce am utilizat anumiti jucatori. Oricum, romanii sunt cei mai buni la barfe. Sper ca vineri sa pun in teren jucatorii cei mai buni", a declarat antrenorul Gloriei.