Surprinzator, poate, pentru unii, dar nu am sa scriu acum despre meritele antrenorului Olaroiu sau ale jucatorilor echipei Steaua pentru succesul repurtat recent in Spania. Apreciez reusita, incontestabila victorie, si ii felicit: Bravo! Magnific! Cinste lor! Altceva m-a facut insa sa fiu atent si, totodata, sa meditez. Personajul vizat de mine este Emeric Ienei. Nimeni altul decat antrenorul Stelei din 1986, care a condus o echipa de fotbalisti de exceptie pana in varful competitiei Cupei Campionilor. Dupa 20 de ani, Ienei a mers din nou la Sevilla si a intrat, speram ca nu pentru ultima data, in vestiarul jucatorilor romani pentru a-i incuraja. Ce credeti ca le-a spus oradeanul sportivilor de la Steaua? Cititi cu atentie frazele urmatoare si veti descoperi mesajul imediat: „Toata lumea va spune ca trebuie sa muriti pe teren… Eu va spun, insa, sa traiti pe teren”! N-am incotro, dar trebuie sa recunosc, stimate cititor, stofa de mare antrenor pe care o are dl Emeric Ienei. Un caracter de 24 de carate, care, se cunoaste, intotdeauna a stiut sa-i respecte pe jucatori in primul rand ca oameni. Oricat de indiferent ai fi, oriunde ti-ar zbura gandul, este imposibil sa nu tresari atunci cand auzi asemenea cuvinte, la prima vedere simple, dar pline de incarcatura, rostite de o personalitate de numele careia se leaga o izbanda istorica in plan sportiv. S-a vazut putin mai tarziu cum au inteles fotbalistii de la Steaua sa traiasca cu adevarat pe teren. Alaturi de ei au simtit ca traiesc toti spectatorii din tribune si telespectatorii de acasa. Explozia de bucurie din Piata Universitatii din noaptea aceea magica spune totul. Daca insa ma gandesc bine, mesajul transmis de Ienei unor fotbalisti prezenti la o mare competitie internationala poate fi oricand valabil si pentru alte segmente sociale, chiar daca ele nu au legatura cu domeniul sportului. Nenorocirea este ca in politica, de exemplu, unde se invart oameni de profesii si caractere diferite, atunci cand situatia o cere nici nu se moare, cum spun unii, nici nu se traieste, cum recomanda Ienei, pentru un ideal. Nu exista o responsabilitate reala la clasa politica in masura sa-l determine pe cetatean sa declare: alesii neamului muncesc intr-adevar pentru interesul national. Analizati timpul care a trecut si o sa constatati cum au inteles politicienii, in marea lor majoritate, sa „traiasca” pe terenul economiei, justitiei sau al socialului. Numai cu gandul la portofel, ma indoiesc ca se va face vreodata un pas inainte spre o performanta ce poate fi comparata cu daruirea fotbalistilor romani calificati pentru sferturile Cupei UEFA.
