0.3 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialSă nu uităm: legea alegerilor locale trebuie schimbată

Să nu uităm: legea alegerilor locale trebuie schimbată

A mai trecut un rând de alegeri. Ne-am înfuriat că legea electorală e prost făcută. Deja ne gândim la alegerile din toamnă, uitând de ce ne-am înfuriat acum câteva zile. Chiar, de ce ne-am înfuriat?

Cel mai tare ne-am înfuriat pentru că legea prevede să ne alegem primarii într-un singur tur. Asta a favorizat primarii aflaţi deja în funcţie, căci voturile celor nemulţumiţi s-au împărţit, de regulă, între mai mulţi contracandidaţi. În aceste condiţii, legitimitatea primarilor aleşi este slăbită.

Ne-a mai înfuriat pragul electoral de 5%. Accept că el are o raţiune de a exista în Parlament, deşi este exagerat de înalt şi acolo. În consiliile locale şi judeţene, unde nu există instituţii echivalente ale grupurilor parlamentare, nu îi văd rostul. De exemplu, la Consiliul Judeţean Mureş, UDMR a obţinut 15 mandate în schimbul a 79.000 de voturi (deci un mandat pentru aproximativ 5.000 de voturi). În schimb, Partidul Oamenilor Liberi (recent înfiinţat) şi Mişcarea Populară, obţinând fiecare în jur de 10.000 voturi, nu au primit niciun mandat – pentru că s-au situat sub pragul electoral. În felul acesta, mai mult de 20.000 de cetăţeni au rămas fără reprezentare în Consiliul Judeţean.

Înainte de campanie ne-am mai înfuriat pentru numărul exagerat de mare de semnături de susţinere cerut pentru depunerea candidaturilor. 1% din numărul alegătorilor este deja mult, dacă vrem cu adevărat să permitem accesul în competiţie unor noi competitori. Dar, prin introducerea în lege a unor aparente excepţii care, de fapt, sunt regula, numărul semnăturilor necesare este mult mai mare: în peste o treime din localităţi e nevoie de semnăturile a mai mult de 5% din numărul alegătorilor. Şi n-ar fi doar asta problema, ci faptul că nimeni nu verifică serios semnăturile alea, astfel încât tupeul rămâne principalul criteriu de validare a candidaturilor.

Bun, ne-am înfuriat, am scris petiţii online, am mers la Curtea Constituţională, era să ieşim în stradă, şi…? Deja ne uităm la alegerile din toamnă (am povestit mai demult ce ne va înfuria atunci: cel mai probabil, votul din străinătate), vor mai trece trei ani, după care ne vom trezi iar că, şi dacă ar vrea parlamentarii, legea nu mai poate fi schimbată.

Cu excepţia PSD şi UNPR, partidele parlamentare declară că doresc alegeri în două tururi. Preşedintele Iohannis opinează că misiunea amendării legii ar trebui păstrată pentru viitoarea legislatură: “În privința votului într-un tur sau două tururi, mi-am exprimat deseori opinia, dar acum, după aceste alegeri, cred că devine şi mai evident că noul Parlament care se va constitui după alegerile din toamnă trebuie să evalueze serios necesitatea introducerii alegerilor locale în două tururi pentru primari”. În acest caz, ar exista riscul ca atât opinia publică, cât şi politicienii să aibă, în 2017, altă lista de priorităţi.

Pentru ca furia să nu fie în zadar, legea alegerilor locale trebuie schimbată ACUM. Şi nu prin artificii procedurale (sentinţe miraculoase ale CCR, ordonanţe de urgenţă etc.), ci aşa cum se face într-o democraţie, în Parlament. În privinţa revenirii la alegerile în două tururi, lucrurile ar fi relativ simple: există două propuneri legislative, cvasi-identice, de modificare a articolului 101 (cel cu atribuirea mandatului de primar) care tocmai au trecut, prin aprobare tacită, de Senat – una iniţiată de PMP, cealaltă de PNL. Dacă există voinţă politică, Camera Deputaţilor le poate adopta încă în această sesiune!

Şi celelalte deficienţe majore ale legii trebuie să facă rapid obiectul unei propuneri legislative de amendare a Legii nr. 115/2015. E mai urgent decât tot felul de proiecte de legi menite să menţină în funcţii primarii condamnaţi sau să facă scăpaţi tot felul de infractori.

Un număr de 23 de organizaţii neguvernamentale au semnat luni un comunicat prin care îşi anunţă decizia de a solicita tuturor partidelor parlamentare să amendeze legea alegerilor locale înaintea alegerilor din toamnă. Demersul lor merită susţinut cel puţin la fel de viguros ca şi cele întreprinse pentru schimbarea legii atunci când era evident că sunt tardive. Partidele nu trebuie lăsate să se eschiveze de la a acţiona pentru amendarea legii. La urma urmelor, aceasta ar putea fi o bună temă pentru campania electorală din toamnă şi, de ce nu?, un pertinent criteriu de decizie pentru cei care vor vota atunci.

 

Cele mai citite

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...
Ultima oră
Pe aceeași temă