-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialS-au marit plafoanele de venituri nete pe membru de familie

S-au marit plafoanele de venituri nete pe membru de familie

Ajutorul pentru incalzirea locuintei celor care au contracte cu RADET si Distrigaz se acorda in intervalul noiembrie 2005-martie 2006 tot prin bonuri valorice, de culori distincte Ð maro pentru energie termica si albastre pentru gaze naturale.
Prin HG nr. 776/14.07.2005 au fost corectate limitele veniturilor pentru acordarea ajutorului pentru incalzirea locuintei, precum si cuantumul ajutoarelor care se acorda in sezonul rece noiembrie 2005-martie 2006, avandu-se in vedere cresterea pretului gigacaloriei si gazelor naturale si majorarea salariului minim pe economie. Astfel, din cele doua tabele prezentate mai jos reiese ca cel mai substantial ajutor lunar este de 223 lei (RON), adica 2.230.000 lei vechi. In cazul celor care folosesc pentru incalzire gazele naturale, cel mai mare cuantum al ajutorului lunar este de 178 lei (RON), adica 1.780.000 lei vechi.
Familiile si persoanele singure care au dreptul la ajutor social si care utilizeaza pentru incalzirea locuintei lemne, carbuni si combustibili petrolieri beneficiaza de ajutor pentru incalzire in perioada sezonului rece in suma de 48 lei lunar. Pentru a beneficia de acest ajutor familiile si persoanele singure trebuie sa se adreseze primariei de sector.
Mihai Rapi, director executiv al Directiei de Munca, Solidaritate Sociala si Familie Bucuresti, a precizat ca, spre deosebire de procedura de anul trecut, in acest an solicitantii de ajutoare pentru incalzirea locuintei vor primi formularele cu cererile si declaratia pe proprie raspundere de la furnizorii de gaze naturale sau energie termica.

Salariatii RADET duc formularele asociatiilor de locatari

Potrivit procedurii-cadru de acordare a ajutoarelor pentru incalzirea locuintei, DMSSF a pus la dispozitia RADET-ului pana la 15 septembrie cererile si declaratia pe proprie raspundere. Furnizorul de energie termica va distribui pana la data 1 octombrie a.c. documentele mentionate catre persoanele fizice si asociatiile de proprietari/chiriasi, titulari de contracte de furnizare de energie termica, dupa urmatoarele prioritati: in primul rand, la toti beneficiarii de ajutor pentru incalzirea locuintei din sezonul rece noiembrie 2004-martie 2005, in al doilea rand, la toate asociatiile de proprietari/chiriasi pentru cel putin jumatate din numarul consumatorilor din cadrul acestora si in al treilea rand la alti titulari de contracte individuale de furnizare a energiei termice care ar putea beneficia de ajutor de incalzire. In continuare, tot RADET va prelua formularele completate de solicitanti pentru a le transmite Directiei de Munca, Solidaritate Sociala si Familie Bucuresti pana la data de 15 octombrie 2005. La nivelul DMSSF, pe baza cererilor si a declaratiilor pe proprie raspundere primite de la solicitanti prin intermediul furnizorilor de energie termica, directorul executiv emite decizia de aprobare si suma aferenta ajutorului sau de respingere a cererii, dupa caz.
Directorul Rapi a mentionat ca decizia de acordare a ajutorului pentru incalzire, insotita de bonurile valorice sau de respingere, va fi predata de Directia de Munca RADET-ului pe baza procesului-verbal pana la data de 31 octombrie 2005 in vederea distribuirii acestora catre beneficiari.
RADET are obligatia sa predea aceste documente pana cel tarziu la data de 15 noiembrie 2005 numai pe baza semnaturii titularului.

Pentru gaze naturale

Bucurestenii care folosesc pentru incalzirea locuintei gazele naturale vor primi plicul cu formularele pe care trebuie sa le completeze de la lucratorii Distrigaz care vin sa citeasca contorul. Acestia vor distribui documentele pana la data de 1 octombrie a.c., dupa urmatoarele prioritati: la toti beneficiarii de ajutor pentru incalzirea locuintei din noiembrie 2004-martie 2005, la toate asociatiile de proprietari/chiriasi pentru cel putin jumatate din numarul consumatorilor din cadrul acestora si apoi la alti titulari de contracte individuale de furnizare a gazelor naturale care ar putea beneficia de ajutor pentru incalzire.
Solicitantii primesc de la Distrigaz setul de documente iar dupa completarea acestora le pun in plicul care are inscris destinatarul, Directia de Munca, Solidaritate Sociala si Familie Bucuresti, la oficiul postal, impreuna cu confirmarea de primire, pana la data de 15 octombrie 2005.
Directorul Rapi a spus ca transmiterea deciziilor de acordare a ajutorului pentru incalzirea locuintei cu gaze naturale, insotita de bonurile valorice sau decizia de respingere, va fi trimisa beneficiarilor pana la data de 31 octombrie.

Completarea corecta a formularelor depinde de administratorii de bloc

Mihai Rapi a opinat ca anul trecut aproape trei sferturi din cererile depuse au fost completate gresit sau au fost incomplete. In cele mai multe cazuri s-au constatat: lipsa semnatura titular; lipsa cod furnizor; lipsa cod carnet folio; neprecizarea veniturilor, dar bifarea unei casute corespunzatoare unui interval de venituri; aceeasi persoana a fost trecuta si la titular, si la membrii de familie; lipsa serie si numar de buletin; lipsa cod numeric personal; adresa incompleta. Administratorii si presedintii asociatiilor de proprietari/chiriasi sunt rugati sa-i ajute pe solicitanti sa completeze corect cererile astfel incat sa nu mai fie nevoie de recompletarea acestora.
Directorul Directiei Muncii a mentionat ca in sezonul rece noiembrie 2004-martie 2005 au fost inregistrati 127.569 de beneficiari ai ajutorului pentru incalzire Ð din care 103.248 energie termica si 24.321 gaze naturale, fiind acordate din bugetul de stat, prin Ministerul Muncii, peste 398 miliarde de lei. Pentru acest sezon se preconizeaza mentinerea numarului de beneficiari, o eventuala crestere nedepasind 109 la suta. Informatii privind ajutorul pentru incalzirea locuintei se obtin de la Directia de Munca Ð Compartimentul Asistenta Sociala, str. Pr. Galeriu (fosta Venerei) nr. 6, sector 2, tel. 212.16.49, 211.39.32, 210.72.45, luni-vineri, intre orele 9 si 15.

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă