1990-1992, 2002-2004, 2006-? Aceste trei intervale de timp pe care le-am desemnat au in vedere exact perioadele in care au fost intrerupte lucrarile pe santierul noului sediu al Bibliotecii Nationale. Proiectata inca de acum doua decenii, constructia mai are mult de asteptat pana la finalizare. Nu atat lipsa fondurilor sau neritmica lor alocare a contribuit la actuala stare jalnica de lucruri cat un fel de politica a sabotajului mai mult sau mai putin constient venit dinspre diverse organisme ale statului roman, stat care nu face altceva decat sa loveasca cu stangul in dreptul si sa distruga pe o parte ceea ce infaptuieste pe alta.
Amenintari cu DNA
Am vizitat santierul noului sediu fiindca, logic, una este sa afli despre aceste lucrari din birou si alta sa le vezi cu ochii tai, fiind indrumat de cei care stiu epopeea acestei cladiri, tot ce s-a pierdut, si cunosc obstacolele de care lucrarea s-a izbit, mai ales in clipele cand lucrurile pareau ca merg bine. Din afara privita, constructia arata ca o ruina. De aceea nici nu poti sa-i crezi pe cei care spun ca totusi aici s-a facut ceva si, deci, banii nu au fost irositi. Ministrul Iorgulescu, care, asa cum am aflat de la directorul de investitii al bibliotecii, Codruta de Hillerin, nu a pus niciodata piciorul pe santier, si-a inceput mandatul cu o idee preconceputa asupra BN, avand in minte posibile fraude, amenintand cu DNA, vrand sa faca ordine intr-un sector unde probabil credea ca s-a furat ca in codru. Daca s-ar fi deplasat la fata locului, ar fi vazut ca in interior s-au facut finisaje, ca o serie de depozite sunt in stare de functionare, ca spatiile de circulatie pana la etajul opt sunt date in folosinta, ca din 2004 incoace, de cand celelalte depozite din sediile vechi ale BN au intrat intr-o faza avansata de degradare, au fost mutate in noul sediu aproape 6 milioane de unitati. Munca a fost facuta in conditii dificile, toamna, iarna, de bibliotecari, fiindca personal special angajat pentru transportarea cartilor si periodicelor nu a existat.
Refugiu pentru vagabonzi
Putem acum vorbi de trei faze in care lucrarile pe santier au fost intrerupte. Perioada 1990-1992 era ca de la sine inteleasa. Tara se afla intr-o euforie si o confuzie fermecatoare. Din '92 lucrarile au fost reluate. Principalul ordonator de credite, Ministerul Culturii, nu a avut pesemne incredere in personalul de la BN si nu i-a dat acestuia banii pe mana, folosind un alt organism care controla fluxul de investitii. Abia in 1998, in timpul administratiei lui Ion Caramitru, BN, ca singur beneficiar al proiectului, a primit, cum era si normal de altminteri, raspunderi si obligatii depline asupra felului in care sunt gestionate fondurile. Lucrarile au avansat simtitor, realizandu-se o parte din structurile deja amintite, chiar daca la suprafata nu se vedea nimic. A urmat insa intervalul 2002-2003 cand Guvernul a vrut sa puna mana pe sediul bibliotecii si atunci lucrarile au stagnat. Fiindca nu a existat nici un fel de paza, BN a devenit refugiu pentru vagabonzi, care au furat tot ce s-a putut, de la geamuri si cabluri pana la faianta de pe peretii grupurilor sanitare.
Cladirea a revenit BN abia in toamna lui 2003, iar in 2004 lucrarile au demarat, facandu-se si alinierea la noii parametri tehnico-economici ce intre timp se schimbasera fata de perioada de la inceputul anilor '80 si inceputul anilor '90.
Autorizatie de constructie?
Aici apare un element interesant, care intr-un fel ne arata ca tot raul are si o parte buna, cu bataie pana in prezent. Despre ce este vorba?
Acum, in 2006, cand lucrarile s-au oprit din nou prin ucaz de la Ministerul Culturii, celor de la BN li se imputa faptul ca ani in sir au actionat fara a avea autorizatie de constructie si deci tot ce au facut a fost ilegal. Intram astfel in plin teatru al absurdului. Ca sa capeti in Romania o asemenea autorizatie trebuie ca in prealabil sa reglementezi problema terenului, ce statut are, al cui este etc., lucru firesc daca lucrarile la BN ar fi demarat intr-o societate corupta, dar normala si nu intr-un regim dictatorial care a demolat masiv, fara sa tina cont de proprietatile oamenilor, insusindu-si astfel terenul intr-un mod abuziv. Cei de la BN s-au trezit astfel in situatia ca la propriu pamantul le poate fugi de sub picioare. Proprietarii dinainte de '89 incepusera sa revendice la Primarie fasie dupa fasie din cele 5,4 hectare cat masoara suprafata noului sediu al BN. De-abia dupa ce Guvernul a vrut sa acapareze sediul, s-a pus si problema terenului, si astfel, printr-un OG emis in mare viteza, spatiul respectiv a devenit teren de utilitate publica, reglementandu-si astfel statutul. Reprimind sediul, BN s-a vazut cu problema rezolvata. In 2005 a facut intabularea si a intrat deplin in legalitate. Toate aceste fatete sunt insa ignorate in mod deliberat de actuala conducere de la MCC. Predomina impresia ca la BN s-a furat enorm si deci din acest moment incolo nu se mai ingaduie risipirea nici unui euro. Fiindca nu sunt dovezi in acest sens, mai ales ca deconturile la lucrari s-au facut prin MCC si deci hartiile se afla la ei, cei de la minister se agata totusi de asemenea chichite pentru a bloca lucrarile, inventand pe deasupra aspectul neorganizarii unei licitatii, cu toate ca orice jurist specialist intr-o asemenea problematica stie ca o licitatie nu se poate organiza decat in conditiile unui proiect integral si ale existentei sumei totale, ceea ce nu e cazul la BN, unde s-a lucrat pe „bucati”, in functie de banii primiti.
Muncitorii pleaca
Am vazut si noi cateva dintre aceste „bucati”, corpurile D1 si D2 pentru depozite, spatiul F4 (circulatie verticala), corpul B (depozit legal). Pana in iunie toate acestea ar fi fost predate la cheie daca… Acum geamurile au tocaria rupta, gresia e sparta, zugraveala degradata, din cauza furtunilor a intrat inauntru praf si moloz. Cine castiga de pe urma unei asemenea politici? Daca se face un nou proiect pentru toata constructia (un inalt functionar al MCC s-a si dus la Institutul de Arhitectura pentru a pune in discutie tema), atunci cu siguranta va veni si 2020 si BN tot nu va avea un sediu nou. Pana una-alta muncitorii pleaca. Pleaca mai ales cei care cunosc fiecare ungher al BN si care sperau ca, dupa ce sediul va fi gata, vor ramane la intretinere. Cei noi, care vin, trebuie sa se obisnuiasca cu cladirea care, uriasa cum arata, e ca un labirint. Cine castiga? Oare milioanele de euro de la BERD sunt atat de tentante incat la impartirea lor sa aiba de castigat in primul rand cei care le impart? Pentru un asemenea castig, merita sa ne apuce si 2030 fara BN.
