Un tribunal irakian i-a condamnat la închisoare pe viaţã pe doi bãrbaţi implicaţi în rãpirea a trei jurnalişti români în 2005, a declarat acesta, sâmbãtã, într-un comunicat, relateazã AFP, citată de Mediafax.
Cei doi bãrbaţi condamnaţi nu au fost identificaţi decât cu iniţialele A.A. şi A.Y. „Curtea a gãsit motive convingãtoare pentru a lua aceastã decizie, pe baza confesiunilor, a dovezilor şi proiectului (de rãpire)”, a declarat Curtea Penalã Centralã din Irak. Rolul exact al celor doi acuzaţi în rãpire nu este cunoscut.
Marie Jeanne Ion, Sorin Dumitru Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost rãpiţi în martie 2005 şi eliberaţi douã zile mai târziu.
Omar Hayssam, un om de afaceri siriano-român, a primit o sentinţã de 20 de ani de închisoare din partea unui tribunal român pentru cã a comandat rãpirea. Arestat şi încarcerat în România în mai 2005, el a fost eliberat din motive medicale dupã un an şi a fugit din ţarã.
Preşedintele sirian Bashar al-Assad a declarat în noiembrie 2010 cã Omar Hayssam ispãşeşte o pedeapsã într-o închisoare sirianã. Cele douã ţãri au semnat în acea perioadã un tratat de extrãdare.