Rutierul spaniol Alberto Contador, triplu câştigãtor al Turului Franţei, s-a cãsãtorit, sâmbãtã, în localitatea Pinto, din apropiere de Madrid, a anunţat agentul sportivului, informeazã AFP, citată de Mediafax.
Contador, în vârstã de 28 de ani, s-a cãsãtorit cu Macarena Pescador, în biserica Santo Domingo de Silos.
Rutierul, care este legitimat la echipa Saxo Bank, şi-a încheiat sezonul 2011 în luna august, dupã ce s-a clasat pe locul cinci în Turul Franţei.
În acest an, Contador a câştigat Turul Italiei.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) va analiza, la sfârşitul lunii noiembrie, cazul sportivului spaniol, acuzat cã s-a dopat la Turul Franţei din 2010, dar declarat nevinovat de cãtre federaţia spaniolã de specialitate, în februarie.