Rusia este enervată de aducerea scutului antirachetă în apropierea graniţelor sale, iar reprezentantul special al Moscovei la NATO s-a grăbit să glumească pe seama proiectului american care va fi amplasat lângă Caracal, numindu-l „calul Traian” al americanilor.
România îşi sporeşte influenţa regională o dată cu deschiderea celei de-a doua baze militare americane pe teritoriul său, unde va fi amplasat şi scutul antirachetă. Oficialii de la Moscova recunosc implicit acest lucru atunci când îşi declară nemulţumirea, înţelegând totodată că Statele Unite devin astfel un actor la graniţa de vest a Rusiei. Prezenţa militarilor americani în România, tranzitul trupelor Statelor Unite prin Constanţa spre Irak şi Afganistan şi amplasarea unor arme sofisticate pe teritoriul ţării sunt tot atâtea motive de îngrijorare pentru statele din Est.
Nu doar Rusia este nemulţumită de puterea în creştere a României, ci şi Ucraina, dar mai ales Turcia, care priveşte cu oarecare nelinişte şi gelozie investiţiile strategice pe care le fac americanii aici. Statele Unite par să se aşeze încet, dar sigur în coasta Rusiei, profitând de o ţară în care resentimentele faţă de dominaţia sovietică nu au dispărut nici după 20 de ani de la căderea URSS şi de preşedintele ei, care preferă varianta atlantistă în locul oricăror profituri economice pe termen scurt.
Să ne temem de Rusia – acesta este sloganul nedeclarat al României, alimentat de dorinţa Statelor Unite de a avea acces mai uşor în Orientul Mijlociu şi nu numai. Dar şi occidentalii se tem încă de Rusia, fiindcă în 2008 Kremlinul le-a demonstrat că Moscova ştie cum şi când să-şi ia revanşa: prin Războiul de 5 zile cu Georgia, Rusia a arătat Vestului că vrea o lume fără revoluţii colorate, fără extinderea NATO în zona sa de influenţă şi fără amplasări de scuturi antirachetă în vecinătatea sa. Rusia şi-a impus atunci dreptul de a acţiona în funcţie de propriile interese reconstruindu-şi matriţa de mare putere euro-asiatică şi capacitatea de a negocia în forţă cu Occidentul. În această ecuaţie, Moscova a preferat să se bazeze pe aliaţii săi tradiţionali, Franţa şi Germa¬nia, în detrimentul unor relaţii cu Uni¬unea Europeană şi cu SUA, în ciuda deschiderii iniţiate de Barack Obama.
Întrebat dacă Statele Unite sunt dispuse să ofere Rusiei garanţii că sistemul antirachetă nu este îndreptat împotriva Moscovei, şeful Pentagonului, Robert Gates, a mărturisit acum o lună şi jumătate, în capitala rusă, că e greu de crezut că astfel de garanţii ar putea trece de Congres, dar a oferit în schimb „asigurări politice”.
Rusia a încercat să negocieze cu Statele Unite şi cu NATO un sistem antirachetă comun pentru Europa, pornind de la premisa că doar astfel s-ar putea pune punct războiului rece. Liderii occidentali le-au propus ruşilor o variantă mai simplă, cel puţin pentru început: „două sisteme – unul al NATO şi unul al Rusiei – care vor coopera şi vor schimba informaţii pentru a ne spori siguranţa”, după cum a declarat secretarul general al Alianţei. Mai mulţi politicieni americani s-au opus ideii ruseşti, explicând că Statele Unite nu-şi pot încredinţa securitatea unui fost adversar şi n-ar trebui să furnizeze Moscovei informaţii despre interceptoarele de rachete şi datele preluate de sateliţi.
Rusia nu poate intra însă în parteneriat cu Occidentul, câtă vreme prin doctrina de apărare declară că NATO este o ameninţare la adresa siguranţei sale naţionale. Ambasadorul rus pe lângă Alianţa Nord-Atlantică, Dimitri Rogozin, a avertizat, de altfel, din momentul în care Bucureştiul a acceptat amplasarea scutului antirachetă pe teritoriul României, că americanii şi aliaţii lor n-ar trebui să „încolţească ursul rus”, fiindcă va ieşi din bârlog şi „le va da un şut în fund acestor vânători mizerabili”.
Moscova nu se teme de expansiunea americană facilitată de România, ci se simte umilită, pusă la colţ şi marginalizată. Scutul, acest „cal Traian” pe care Statele Unite îl aduc lângă Rusia, este doar un nou episod al înfrângerilor suferite în ultimii 20 de ani de Moscova, care vrea să-şi reia rolul de mare putere europeană.
