8.5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialRusia se instaleaza in Marea Mediterana

Rusia se instaleaza in Marea Mediterana

» Rusia a demarat o ampla misiune navala si aeriana in
Marea Mediterana, a carei miza strategica se invarte in jurul bazelor ex-sovietice din Siria. Pe de alta parte, incepand de azi, Rusia nu mai face parte din Tratatul privind Fortele Conventionale in Europa (CFE).

Dincolo de parade si gesturi simbolice, strategia militara a presedintelui Vladimir Putin este abil croita in jurul conflictului din Orientul Mijlociu si al intereselor antiamericane. In fata unui Occident divizat si lipsit de fermitate, Rusia isi permite sa iasa azi din Tratatul CFE adoptat in 1990 si intrat in vigoare in 1992, care a dus la distrugerea a peste 60.000 de arme conventionale grele si la peste 4.000 de inspectii la depozitele de armament.
Imediat dupa anuntul lui Putin ca nu va reinnoi Tratatul privind Fortele Conventionale in Europa, ministrul Apararii, Anatoli Serdiukov, a anuntat prima mare misiune navala a Rusiei in Marea Mediterana de la caderea Uniunii Sovietice incoace.

sase nave de razboi conduse de portavionul "Amiralul Kuznetsov", dotat cu 47 de avioane de vanatoare SU-33 si 10 elicoptere, au plecat saptamana trecuta din portul ucrainean Sevastopol, unde erau stationate in cadrul flotei Marii Negre, pentru a executa trei exercitii tactice, inclusiv cu tir de rachete, si pentru a face escale in 11 porturi. Odata ajunse in Mediterana, celor sase li se vor alatura alte cinci nave, printre care si crucisatorul Moskva. Prezenta rusa in apele mediteraneene va dura trei luni si ingrijoreaza mai ales Israelul. Miza intregii misiuni, in viziunea expertilor israelieni de la Defense Update, este reactivarea bazelor navale ruse din porturile Tartus si Latakia din Siria, dezafectate dupa dezintegrarea Uniunii Sovietice. Ministrul Serdiukov a anuntat deja ca misiunea navala va folosi instalatiile ruse de la Tartus.

Siria a semnat cu Rusia un acord privind achizitionarea de armament, iar ca parte a acestui acord se pare ca intra si utilizarea porturilor Tartus si Latakia, scrie site-ul israelian Ynews: "In decursul anilor, Siria a acumulat o datorie de aproximativ 11 miliarde de dolari fata de Rusia. Rusii au sters recent aproximativ 70% din datorie. Restul datoriei va fi returnat de sirieni partial in numerar si partial prin servicii portuare permanente oferite navelor militare rusesti din porturile Latakia si Tartus". Ziarul rus Kommersant informa inca din iunie 2007 ca Rusia dragheaza portul Tartus si a inceput sa construiasca un doc in portul Latakia. Citand surse din Ministerul Apararii, Kommersant sustinea ca Moscova planuieste sa amplaseze permanent in Marea Mediterana escadronul militar condus de crucisatorul Moskva.
Instalarea de rachete de aparare si sisteme de supraveghere in jurul instalatiilor ruse din porturile siriene ar modifica in defavoarea Israelului echilibrul militar din regiune, ar putea chiar aparea o ciocnire intre fortele israeliene si cele ruse, asa cum s-a intamplat in timpul ultimelor etape ale "Razboiului de uzura" din 1970. Un alt aspect al noului demers strategic al Rusiei tine de serviciile secrete. Expertii israelieni de la Defense Update avertizeaza ca prezenta unei puternice forte navale ruse in regiune ar putea reprezenta un imens avantaj pentru serviciile secrete ruse, reactivand astfel misiunile de spionaj din timpul razboiului rece.
Escadronul mediteranean Eskadra dislocat in anii ’60 din flota Marii Negre si din alte flote rusesti avea intre 35 si 45 de nave, care au fost suplimentate pana la 70 in 1967, in timpul razboiului de sase zile, in care Rusia si-a oferit sprijinul statelor arabe impotriva Israelului.

PERICOL
» Miza Kosovo?

Un alt posibil pericol al prezentei ruse in Mediterana, ce are deja un precedent in 1999, ar fi influentarea situatiei din Kosovo. Pe 30 martie 1999, imediat dupa izbucnirea razboiului din Kosovo, Rusia a anuntat ca intentioneaza sa trimita o flotila de pana la opt nave de razboi in Mediterana. Departamentul de Stat al SUA s-a declarat "vizibil ingrijorat de semnalul pe care o asemenea desfasurare de forte l-ar transmite Belgradului si altor tari din regiune". Cel putin sapte fregate antisubmarin dotate cu rachete, nave de recunoastere si de escorta din flota Marii Negre erau gata de misiune in aprilie 1999, dar ordinul nu a fost dat. Doar nava de recunoastere Liman a fost trimisa in Adriatica pe 4 aprilie 2000, unde a monitorizat operatiunile NATO impotriva Serbiei.

STRATEGIE
» Monopol nuclear

In ciuda angajamentelor internationale, Rusia incearca sa refaca "paritatea nucleara" cu SUA, deoarece "cei slabi nu sunt respectati", a declarat saptamana trecuta prim-vicepremierul Serghei Ivanov. In acest sens, Kremlinul a adoptat o strategie de creare a unui holding nuclear de stat care sa concureze direct cu companiile Areva din Franta sau Westinghouse, controlata de societatea japoneza Toshiba. Presedintele Vladimir Putin consolideaza capacitatile nucleare civile ale Rusiei, incluzand totul, de la exploatarea si imbogatirea uraniului pana la proiectarea si construirea de centrale electrice intr-o singura companie, Atomenergoprom. Cu vanzari anuale de circa 8 miliarde de dolari, Atomenergoprom se vrea echivalentul in domeniul nuclear al Gazprom, printr-o politica ce va dubla, de la 16 la 30%, cota reprezentata de energia nucleara in totalul capacitatii energetice a tarii. Planurile prevad construirea a doua centrale in fiecare an in Rusia, incepand din 2012, precum si intensificarea eforturilor de a obtine mari contracte nucleare peste hotare. "Atomenergoprom a fost creat pentru a concurat pe piata globala si a creste puterea nucleara in interiorul tarii", a explicat Serghei Kirienko, directorul agentiei. Adjunctul sau, Kirill Komarov, afirma ca Atomenergoprom incearca sa stabileasca un parteneriat strategic cu o companie straina, pentru a patrunde decisiv pe pietele internationale de construire de noi instalatii nucleare si oferire de servicii adiacente. Alaturi de Australia si Canada, Rusia detine unele dintre cele mai importante rezerve mondiale de uraniu si, potrivit analistilor, are avantajul competitiv de a folosi cu 15-20% mai eficient uraniul in ciclul de productie, pentru ca dispune de o tehnologie de filtrare mai buna. Acest avantaj tehnic ar putea avea o valoare comerciala considerabila pentru contracte cu state cu mare "foame energetica" precum China.

Cele mai citite

Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, a murit la vârsta de 82 de ani

Karolyi şi soţia sa Martha au antrenat multiple medaliate olimpice cu aur şi campioane mondiale în SUA şi România, inclusiv pe Nadia Comăneci şi...

Rezidențiat 2024: Peste 10.000 de candidați, în cursa pentru un viitor în medicină

Locurile și posturile scoase la concurs vizează specializări esențiale, cu accent pe deficitul de personal din anumite arii Peste 10.000 de absolvenți de medicină, medicină...

Infotrafic: Avertisment de ceață densă în 14 județe ale țării

ANM a emis mai multe coduri galbene de ceață densă, ghețuș și chiciură Centrul Infotrafic a transmis, printr-un comunicat, că „Se circulă în condiţii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă